Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 ianuarie 2014

Cel mai recent mesaj de la Venus



(după repoziționarea planetelor pentru 2014)


(8 ian. 2014; channeler: Saeko Morishiro)
Traducere: Const. Mihăilescu

Știu bine că sunt o planetă văzută și iubită de oamenii Pământului. Aceasta îmi face mare plăcere. Unul dintre rolurile mele importante este să protejez și să apăr Dragostea și Frumusețea. Era Vărsătorului, în care ați intrat, îmi rezervă mie un rol important, în rândul planetelor acestui sistem solar. Rolul meu este de a aduce armonia și de a restaura dragostea. 
Sunt încântată că dimineața, în zori, în rugăciunile voastre de la trezire, vă îndreptați gândurile și privirea către mine „Luceafărul de Dimineață”.  Puteți adăuga la aceasta și faptul că eu sunt entitatea văzută pe cerul vostru care vă insuflă cele mai alese sentimente ajutându-vă astfel, să vă îmbunătățiți starea, să reveniți la credință și să uitați de ură și de dorința de răzbunare.
În 2014, ca urmare a reajustării pozițiilor planetelor în sisatemul nostru solar, vor crește oportunitățile de a stabili noi relații, mai amicale, mai pline de înțelegere. Va fi perioada în care fiecare dintre voi va putea aborda temele vieții de pe o platformă nouă, favorabilă parteneriatelor de orice natură.


Deși, cu un nivel mai scăzut al frecvențelor de vibrație, caracteristice dimensiunii inferioare 3D, Pământul a fost un loc sacru, mult iubit de Divinitate, un loc unde sufletele vin să aibă experiențe care să le ajute să se instruiască și să se pregătească pentru dimensiuni superioare. Lecțiile pe care le învață sufletele încarnate pe Planeta Albastră, sunt uneori dure în plan fizic, ele sunt însă prețioase, sunt adevărate daruri, care ridică sufletele la niveluri de cunoaștere și de conștiință ridicate. Viața pe Pământ este cea care șlefuiește piatra brută și colțuroasă tranformând-o în frumoasa nestemată, plină de strălucire, în care lumina se desfată și-și etalează unduirile.
Mulți oameni au fost răniți și au suferit de-a lungul actualei vieți sau a celor anterioare. Este 2014, iubiții mei, vremea vindecării, a depășirii tuturor tristeților și nefericirilor.


Adevărurile vă vor vindeca, căci abia acum ele vor fi înțelese mai bine de către fiecare dintre voi. Cunoașterea adevărului te face mai liber și mai fericit, te ajută să-ți depășești fricile, te face mai puternic și mai încrezător.

Pământul tridimensional a fost locul preferat al conflictelor de orice fel, locul căutat de foțele întunericului care au găsit pe el ființe pline de neîncredere, de teamă, ființe pe care ușor le-a fost să le încarce cu ură și să le arunce în luptă, unele împotriva altora, spre marele deliciu al instigatorilor.

Pământul a fost o arenă în care oamenii au fost aruncați pentru a desfășura spectacolul macabru al exterminării reciproce.

Acum, ca urmare a rearanjării pozițiilor planetelor, eu, Venus, îmi voi putea restabili poziția inițială care-mi va readuce rolul meu de înalt rafinament, util, înclusiv în parteneriatul cu planeta mea soră, Pământul. 


În ceea ce privește parteneriatele voastre, influențate determinant de noile poziții planetare (ceea ce revine la manifestarea unor noi caracteristici și abilități), veți constata și simți că gustul iubirii adevărate (nealterată de pornirile și manifestările animalice), este inefabil, de o puritate divină, reconfortantă și înălțătoare care ajută partenerii să evolueze spiritual. 

Iubiții mei „vecini”, experiența voastră, adesea dură, de pe Pământ, v-a ajutat să ajungeți în etapa actuală care este extrem de promițătoare. Nicio experiență nu a fost inutilă.

Veți simți fericirea supremă, de nedescris, a realizării de sine, a purificării care v-a ajutat să vă rafinați ființa. Voi ați învățat să faceți parteneriat cu Dumnezeu.

Eu, Venus, mă simt plină de încredere și de încântare în ceea ce privește viitorul vostru și apropierea noastră în viitorul apropiat, când, într-o formă sau alta, veți putea să mă vizitați.
Este timpul pentru sărbătoare .
SURSA: http://waraikanai.wix.com/etomo-station

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu