Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

vineri, 10 ianuarie 2014

4. SERIA DESCOPERIRII-SHOUD 4-7 DEC. 2013



TEXT INTEGRAL

Miercuri, 11 decembrie 2013 18:36
Materialele Cercului CRIMSON
Seria Descoperirii - SHOUD 4
ADAMUS prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson la 7 decembrie 2013

Nota C.M.: * În câteva cuvinte doresc să dau unele lămuriri pentru neinițiați. Cercul Cromson este o asociere de oameni care periodic se întrunesc în diverse locuri din lume (a fost de câteva ori și în țara noastră, deși, probabil, mass-media noastră, ocupată fiind cu bârfele mondene și mai ales cu politica, n-a găsit necesar să facă cunoscut acest important eveniment.) Nucleul acestui grup spiritual este format din căteva persoane între care amintim: Geoffrey Hoppe , care este mediumul prin care se manifestă St. Germain (Adamus) și Linda, moderatoarea acestor întâlniri. Din grup mai fac parte și cei din echipa tehnică: cameraman, cel răspunzător de lumini și echipament de înregistrare și transmisie etc. 
Cum se desfășoară asemenea întâlniri? Spiritul lui Adamus este lăsat să preia corpul lui Geoffrey Hoppe (care își schimbă observabil mimica, vocea, comportamentul în general, ca urmare a preluării corpului său fizic de către spiritul lui Adamus, pe timpul conferinței). Asistența pune întrebări lui Adamus/Geoffrey sau răspunde întrebărilor care i se pun. Așa cum am spus, rolul de moderator îl îndeplinește Linda. 
* Mai fac mențiunea că participanții la cursurile Cercului Crimson se numesc shaumbra iar cursurile (întâlnirile) se numesc shoud-uri.
*O versiune scurtată a acestei conferințe a fost publicată pe 8 dec. 2013 și preluată de mine de pe http://alessandragrigorescu.blog pe acest blog, cu titlul „Întâlnire cu Adamus”  din 4 ian.2014 . Ceea ce urmează este versiunea completă a aceleiași întâlniri dar este preluată de pe http://www.ascensiunea.ro.
Exprimările sunt incitante și caracteristice lui St. Germain care, altfel, spune niște adevăruri tranșante. Obiecțiunea mea este legată însă de crucificarea lui Iisus asupra căreia  voi reveni, probabil, în articolele viitoare.
Articolul este foarte lung; recomand cititorilor să-l preia și să-l păstreze pentru comparare cu alte materiale legate de viața lui Iisus. În ceea ce mă privește, am deja unele nelămuriri pe care voi încerca să mi le clarific iar concluziile să le public pe acest blog.
TRADUCERE GEORGIANA
Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. Bun venit, dragi Shaumbra. Bun venit la această sărbătoare, la acest sezon festiv al sărbătorilor. (cineva îi dă un colier făcut din leduri de Crăciun) Oh, draga mea. (pune colierul la gât, audiența - “Ahhh!”) Ahhh. Da, puțină culoare, puțin stil. Da.
Bun venit, dragi Shaumbra, la această adunare. Sala este plină, mult mai plină decât a fost în ultimele luni; nu sunt doar oameni, ci și entități. Știți că nu accept prea des oaspeți la întâlnirile noastre. Ah, mă mai întreabă din când în când câte cineva – am fost întrebat astăzi… de fapt, aproape că mi-a zdrobit inima când am fost întrebat „Unde este Kuthumi?” Ohhhh. Kuthumi o să fie aici când va fi timpul. Însă între timp mă aveți pe mine la fiecare pas pe calea plină de bălegar. La fiecare pas.
Așa că, dragi Shaumbra, da, într-adevăr, sala este plină. Avem astăzi cu noi câțiva oaspeți speciali, datorită perioadei sărbătorilor, dar și unui fenomen interesant, care merită un Premiu Adamus, primul, sper, din cele multe de astăzi, căci Cauldre nu prea mai are bani (câteva râsete), așa că o să dăm premii de proastă calitate, dar valoroase. Mulți oaspeți.
Oaspetele de astăzi
A fost interesant când maestrul, David, sau David McMaster-ul, a făcut deschiderea azi. Pe când ajuta la crearea energiei, a rostit un nume ce a fost auzit în alte tărâmuri – Nelson Mandela. Asta – emoţia, simţirea şi pasiunea ce veneau de la David, reacţia voastră, a tuturor – l-a atras pe Nelson Mandela chiar aici. (câteva aplauze) Nu știu cât timp va sta. E foarte ocupat în aceste zile. Absolut, un Premiu Adamus pentru David.
LINDA: Oh, pentru David.
ADAMUS: Pentru David.
LINDA: Nu pentru Mandela.
ADAMUS: Pentru David. (câteva aplauze)
LINDA: Pentru David.
ADAMUS: Pentru David.
Într-adevăr, vă puteţi imagina că e foarte ocupat, cu toată revărsarea de sentimente din întreaga lume, însă aici, în inima Shaumbraville, sentimentele dispar şi el se opreşte. „Ce se petrece cu oamenii?” a întrebat el. „Am să mă opresc puţin.” Aşa că eu personal i-am deschis uşa. O să fie aici pentru scurt timp.
Nelson Mandela
Interesant. Ce-i cu Nelson Mandela? Este Shaumbra? Până acum nu ştia ce este Shaumbra. Vino aici! Întoarce-te în sală! (râsete, căci Adamus se preface că îl înşfacă pe Mandela şi îl aduce înapoi) Nu a ştiut niciodată. Are un mare simţ al umorului. Un lider bun trebuie să aibă simţul umorului. Vă rog să scrieţi asta în cartea citatelor din Adamus. Trebuie să aibă un mare simţ al umorului.
Oh, lumea este un asemenea – vino aici (probabil către Nelson Mandela) – un asemenea loc provocator, pentru noi toţi, pentru voi toţi. Trebuie să aveţi simţul umorului. Trebuie să poţi râde de tine şi, da, de alţii. Da. (râsete) Sau cu ei, ar trebui să spun.
Ce ce anume l-a făcut pe Nelson Mandela să ajungă în punctul în care se află? Aproape că vă puteţi imagina. Simţiţi pentru o clipă înainte de a vă da eu răspunsul. Ce l-a făcut să aibă o asemenea pasiune, asemenea râvnă, o asemenea claritate şi umanitate? Adversitatea. Adversitatea, nu ştiaţi? Adversitatea a forat adânc în sufletul său şi inima sa, iar el a făcut nişte legăminte cu sine – „Niciodată nu o să mai fiu sclav. Niciodată nu o să mai fiu olandez stăpân de sclavi. Niciodată nu o să mai fiu stăpân de sclavi”. Într-adevăr, a fost, într-o viaţă trecută, crud şi brutal, (ceva bâzâie), fără…. fără… Treceţi în transcriere că ceva bâzâie, vibrează, şi nu sunt sigur ce anume.
LINDA: Ai buzunarele goale? (râde, ceva bâzâie din nou)
ADAMUS: Cineva are vibratorul pornit. Te rog să-l închizi, nu e potrivit. (râsete) O să ai destul timp mai târziu, dar nu acum. (Adamus râde) Larry, al tău era? Larry, simţul umorului. Ha, ha, ha, ha, ha! Ho, ho, ho, ho, ho! Rrrrrr.
Nelson Mandela, da, un stăpân brutal de sclavi, iar aşa cum mulţi dintre voi ştiţi din vieţi trecute, din adversitatea din propria voastră viaţă, dintr-o dată vă treziţi într-o bună zi şi spuneţi: „Ce am făcut? La ce m-oi fi gândit?” De la asta, dragi prieteni, treceţi la simţirea groaznică cum că aţi făcut ceva ce i-a rănit pe alţii sau pe voi înşivă, acea senzaţie de dezgust de sine, senzaţia că nu valoraţi nimic, că sunteţi doar reduşi la o grămadă de nimic.
La un anume punct poate că v-aţi simţit o mare fiinţă puternică, regală, şeful, marele om, marea doamnă, cu putere şi cu toate celelalte, iar dintr-o dată, brusc, sunteţi faţă în faţă cu sufletul vostru, care nu vă vede exact aşa, sufletul vostru care spune: „Ce a mai fost şi viaţa aceea?” Dintr-o dată cădeţi în abis, vedeţi stafiile voastre şi ale trecutului, iar apoi ce se petrece? Ce este apoi? Ca să vă ridicaţi din acel abis, din acel întuneric, ce se petrece?
Iertarea de sine. Iertarea de sine. Respiraţi adânc şi eliberaţi toată acea vină, ruşinea. Nu e uşor de făcut. Spuneţi, nu doar în cap, ci spuneţi cu adevărat: „Mă eliberez pe mine. Acestea sunt experienţe într-o conştiinţă mai joasă, într-o vreme cu conştienţă mai puţină. Au fost parte a experienţei mele şi ale tuturor celorlalţi”. Nu este o justificare. Este iertarea absolută. Nu e vorba despre a ispăşi în mintea voastră. Nu înseamnă că încerca să îndulciţi o situaţie. Este vorba despre a spune: „Eu, dragă sine divin, mă iert pe mine şi pe alţii”.
Într-adevăr, Nelson Mandela, cu toată furia şi mânia pentru încarcerarea şi tortura pe care le-a îndurat, nu i-a iertat atunci pe cei care l-au băgat în închisoare, care l-au ţinut pe loc, pentru că a realizat că în foarte multe feluri îl serveau. Îi serveau vina pentru ceea ce făcuse. Îi serveau ajungerea la o conştienţă mai mare a lui Eu Sunt din interiorul lui şi din toţi ceilalţi.
Prin iertarea altora, a fost şi el eliberat cu adevărat. Avea o asemenea profunzime şi o asemenea înţelegere şi claritate la acel punct că a putut deveni lider. Nu un lider care să încerce să obţină puterea, să dea legi noi, să se impună pe sine în faţa altora, ci un ider care să spună un singur lucru tuturor oamenilor: „Şi tu eşti liber. Eşti liber”.
El nu a căutat luminile rampei. Nu era interesat de bani. Îşi avea ale lui, ceea ce aţi numi slăbiciuni, idiosincrazii, desigur. Cât timp trăiţi pe această planetă, o să aveţi idiosincrazii. Însă, mai mult ca orice, el a înţeles libertatea de sine şi a transmis-o şi altora.
Ce o să facă de acum înainte? Să treacă dincolo? Să meargă în Al Treilea Cerc al său? Probabil că nu. Probabil că nu. E prea mult de lucru în aceste timpuri mult prea importante pentru planetă. Mult prea mulţi oameni au nevoie să audă cuvintele: „Eşti liber”. Prea mulţi oameni au nevoie să iasă din starea lor de victimă.
Nu va încerca să lucreze neapărat cu abuzatorii, pentru că abuzatorul, într-un fel, doar răspunde victimei. El a învăţat asta. E vorba despre cei ce sunt victime, cei care spun: „Eu nu pot să fac asta din cauza… din cauza culorii pielii mele, din cauza modului în care am fost educat, din cauza handicapului sau dizabilităţii pe care o am, din cauza…” Asta e doar energie de victimă.
Odată ce realizaţi asta, odată ce o eliberaţi, sunteţi cu adevărat liberi. Nu există nimic, dragă Edith, iubirea mea (o pupă pe obraz), nimic care să vă ţină pe loc, în afară de cutia de nisip a victimiadei, starea de victimă.
Astfel că dragul Nelson Mandela nu va merge către liderii lumii. Nu îi va căuta pe abuzatori, pe dictatori, pe cei care abuzează de putere şi energie. El o să meargă direct spre cei care joacă rolul victimelor, pentru că odată ce ei spun „Ajunge”, nu mai pot exista abuzatori. Nu mai pot exista stăpâni de sclavi. Odată ce oamenii spun: „Gata, ajunge”, asta îi eliberează şi destramă iluzia puterii pe care oricare dintre liderii dezechilibrați ar putea să o aibă. Haideți să respirăm adânc cu asta, Shaumbra.
Suntem aici cu Nelson Mandela. Mulțumiri lui David și vouă tuturor pentru că aţi chemat aici acest suflet drag. Iată-ne pe toţi aici, în sala de curs a noii energii spirituale.
  
Religie, spiritualitate și Shaumbra
Care este diferența dintre religie şi spiritualitate? (câteva râsete) Interesanta întrebare. Interesantă întrebare, da.
Geoffrey și Linda
Religia. În general religia este pentru… apropo, am să-i ofensez pe unii… Unde este camera? Am să-i ofensez pe unii astăzi şi deja ştiu asta, pentru că îi ofensez în fiecare zi. (râsete) Am să spun nişte lucruri intenţionat ca să… – nu muta camera de la mine – ca să vă zgândărească. Ca să vă enerveze. Ca să vă scoată din starea de complacere. Ca să vă ducă în adâncul vostru. Ah, nu închideţi Internetul. Rămâneți cu noi până la sfârşit. Mereu există o surpriză în cutia asta. (câteva râsete)
Care este diferenţa dintre religie şi spiritualitate? Religia, eiii, e plină de multe victime. Plină de oameni care nu vor să gândească pentru ei înşişi. Plină de oameni care joacă un joc de putere, pe ambele părţi ale sale, membrii şi liderii. Care este diferenţa dintre spiritualitate şi Shaumbra?
SART: E diferenţa dintre noapte şi zi!
ADAMUS: Noapte şi zi. Bun, bun.
SART: Da!
ADAMUS: Deci voi îi enervaţi, nu eu. (râsete) Care este principala diferență dintre ceea ce faceţi voi, motivul pentru care sunteţi acum pe planetă, faţă de grămada spirituală?
SHAUMBRA 1 (o femeie) Responsabilitatea.
ADAMUS: Vorbește tare.
SHAUMBRA 1: Responsabilitatea.
ADAMUS: Responsabilitatea. Bun. Bun. E bine.
SHAUMBRA 2 (o femeie): Doar suntem. Pur şi simplu suntem.
ADAMUS: Doar sunteţi. Asta e bine.
SHAUMBRA 3 (o femeie): Că noi suntem Standarde.
ADAMUS: Sunteţi Standarde. (câţiva mai strigă diverse răspunsuri) Bun. Bune răspunsuri. Grozav.
MARTY (Mofo): Îi enervăm pe alţii.
ADAMUS: Îi enervaţi pe alţii. Da, Mofo, da.
Cea mai mare diferenţă aş spune eu că este… mulţi oameni erau implicaţi în spiritualitate. Au părăsit religiile la un moment dat, pentru că au realizat că sunt multe restricţii. Au realizat că ei vor să gândească puţin pe cont propriu. Nu e absolut nimic în neregulă în legătură cu religia. Serveşte unui scop până la un punct.
Spiritualitate. Oamenii se implică în spiritualitate. Sunt lucruri minunate, pentru că în-trun fel şi parţial vă eliberează ca să începeţi să exploraţi. Mişcarea New Age, de exemplu. Nu are un sediu central. Nu are prea multă ierarhie. E destul de relaxată. Este chiar relaxată.
Însă în spiritualitate este multă căutare şi cercetare. Vă puneţi vârful degetului în apă ca să testaţi temperatura şi poate duce la mult makyo. Nu că e mereu aşa, dar poate duce la asta, pentru că puteţi uita de dorinţele adevărate, de cunoaşterea despre care am vorbit luna trecută.
Puteţi uita asta şi vă puteţi prinde în, hai să spunem, uleiuri esenţiale. Puteţi petrece ani trecând prin toate uleiurile esenţiale. Singurul ulei esenţial care merită ceva este transpiraţia voastră. (câteva râsete) Mă puteţi cita!
Nu că ar fi ceva în neregulă cu uleiurile esenţiale, dar există tendinţa de a vi le pune şi în faţă şi a spune: „Acest ulei esenţial o să-mi readucă nişte amintiri. Acest ulei o să declanşeze una sau alta”. Este la fel atunci când luaţi suplimente naturale, din plante. Nu e nimic în neregulă cu asta, dar puteţi să ajungeţi supra-ierbicidaţi. Puteţi să… (câteva râsete) Pe asta am inventat-o. Puteţi începe să vă puneţi puterea în plante.
Acum, plantele au un mod minunat de a rezona cu corpul, iar corpul, întrucât vine de acum mult, mult timp, de pe vremea balenelor, a delfinilor şi a celorlalte… apropo, nu e uimitor că savanţii încep să înţeleagă corelaţia adevărată dintre delfini şi oameni?
LINDA: Oooooh!
ADAMUS: Cine s-ar fi gândit că sunteţi peşti?
LINDA: Zodia Peştilor! Hello!
ADAMUS: Multe din aceste remedii naturiste de fapt trezesc, readuc ceva din profunzimile corpului, ceva din vieţile din vechime, de acum sute sau mii de ani, pe când altceva nu exista. Nu existau chimicale. Nu existau medicamente aşa cum le ştiţi acum. Luaţi un remediu naturist şi vă aduce aminte de lucruri de acum multe, multe, multe vieţi. Declanşează o amintire. E minunată până la un punct. Lucrurile erau diferite pe atunci faţă de cum sunt acum.
Remediile din plante erau foarte bune pentru voi pe atunci, dar s-ar putea să nu mai reprezinte acelaşi lucru acum. Din nou, ele sunt minunate, dar este uşor să vă prindeţi în anumite ritualuri ale grupului spiritual, ale New Age, în cărţi, cursuri şi altele, ce pot duce la mult makyo.
În general, cei aflaţi pe cale spirituală încă mai caută. Nu au ajuns la punctul de dedicare. Nu în toate cazurile. Vă rog să nu-i trimiteţi emailuri lui Cauldre – el mă roagă să vă spun asta –, însă există o diferenţă clară între felul în care stau eu aici cu voi faţă de cum aş sta în faţa unui grup de oameni preocupaţi de New Age. O diferenţă uriaşă.
Voi, dragii mei prieteni, aţi făcut un legământ – este vorba despre iluminare. Nu e vorba despre… în spiritualitate foarte multe se leagă de a face viaţa umană puţin mai confortabilă. Puţin mai confortabilă sau, uneori, doar să justifice unele din lucrurile dure din viaţă. Însă voi aţi făcut un legământ. Merge până la cunoaşterea despre care am vorbit, ceva ce aţi simţit în adâncul vostru. Nu a fost ceva ce a fost exersat. Nu a fost ceva pntru care să vă fi pregătit. S-a petrecut la început, probabil din cauza unei adversităţi, probabil din cauză că pur şi simplu aţi obosit să mai treceţi prin ciclul naştere-moarte, naştere-moarte. Însă ceva din voi a declanşat acea cunoaştere.
Aşa cum am spus la precedenta noastră întâlnire, aceasta e lucrul care a atras cărţile, care a atras cursurile, care v-a adus în cele din urmă aici, pe aceste scaune. Este iluminarea şi dedicarea faţă de ea. Aşa cum probabil ştiţi, este mai dificilă decât calea spirituală. Mult mai dificilă.
Calea spirituală, aş spune eu, este deseori proiectată ca să facă viaţa ceva mai confortabilă. Calea Shaumbra înseamnă, în esenţă, redefinirea întregii vieţi, cu corp, minte, cu spirit, cu relaţia voastră cu voi cu tot. Deseori implică zdrobirea şi sfărâmarea absolută a conceptelor pe care le-aţi avut despre viaţă, despre voi înşivă, despre confort, despre fericire. În cele din urmă veţi realiza că aceste cuvinte au doar un înţeles foarte redus sau deloc.
De fapt, în iluminare foarte multe din aceste cuvinte dispar. Nu are nicio legătură cu fericirea. Nu o să găsiţi meştri ascensionaţi umblând de colo-colo (aduce pupitrul în faţă) – am dat de necazuri acum, Paul – umblând… de câte ori scot podiumul, o să dureze mult. Da. Nu o să-l răstorn – până nu primesc nişte cafea. (râsete) Dar…
LINDA: Vrei nişte cafea?
ADAMUS: Ah, da. Cu frişcă, fără zahăr. Puţin coniac Saint-Germain… nu. (câteva râsete)
Calea Shaumbra literalmente redefineşte viaţa. Nu e vorba despre confort, aşa cum aţi descoperit. Aţi încercat. Aţi încercat să… (Linda îi dă un şerveţel) Da, te rog. Aţi încercat să duceţi o viaţă ceva mai confortabilă, dar nu a mers. Oh, relaţiile. Au fost reduse la esenţă. Gândurile, totul. Interesant. Eiii, dificil. Dificil. Dar voi aţi permis să se petreacă.
Trebuie să vă onorez şi să ofer recunoaştere fiecăruia dintre voi, cei care sunteţi încă aici, pentru că nu este uşor, iar voi faceţi asta rapid. Uneori e puţin înfricoşător. E ca şi cum aţi conduce la vale cu viteză pe autostrada 72 acoperită de polei. (râde) La Clubul maeştrilor ascensionaţi noi spunem „Ohhh!” Dar e vorba despre a transcende tot ce aţi crezut vreodată despre voi şi despre viaţă. Uluitor, pur şi simplu uluitor.
S-a spus de către unii că poate sunt puţin cam dur (râsete, căci el dă din cap că nu), cam enervant (râsete, căci acum dă din cap că da). Da. Dar, dragii mei prieteni, ştiu cât de important este pentru voi în această viaţă, nu în următoarea. Ah, simplul gând atunci când cineva spune: „Da, în următoarea viaţă o să treci iar prin procesul naşterii …”
Ohhhh, nu, nu, nu. Nu. Voi o vreţi acum. Aşa că vom împinge. O să împingem şi o să ne distrăm cu asta. Bun. (Linda aduce cafeaua) Îţi mulţumesc, draga mea.
LINDA: (în şoaptă) Cu plăcere.
ADAMUS: Aşa că hai să ne distrăm puţin. Da. Ceea ce vreau să spun este că sunteţi diferiţi. (câteva râsete, cineva strigă: „Ce vrei să spui?”) Ce vreau să spun? Ştiţi exact ce vreau să spun. (Adamus râde)
Voi sunteţi diferiţi. Sunteţi diferiţi şi faţă de vieţile în care aţi fost spirituali. Clar sunteţi diferiţi faţă de vieţile în care eraţi religioşi. E o mare diferenţă. O să simţim asta în scurt timp. Sunteţi foarte diferiţi şi e nevoie de mult curaj, de multă… ăăăă… determinare nu este cuvântul potrivit.
Am să revin la asta mai târziu. Am să vă spun exact ce înseamnă să fiţi pe aceste scaune, să fiţi conectaţi prin Internet şi să spuneţi: „Este vorba despre iluminare”.
Lucrul amuzant este, aşa cum am mai spus înainte, că atunci când suntem la workshopuri şi întreb „Ce este iluminarea?”, aud cea mai mare grămadă de răspunsuri de tot makyo posibil. I-ar putea face pe unii să creadă că sunteţi aici, cu totul focalizaţi pe viaţa iluminării, dar habar nu aveţi ce este. Nu aveţi absolut nicio idee despre ce este. Este adevărat şi este un lucru bun.
Voi ştiţi ce este. Nu e nevoie să definiţi. Deja ştiţi. Ei, uneori este acoperită de ceva. Uitaţi de ea. Aveţi câte o zi proastă în iluminare şi vă întrebaţi ce faceţi. Însă vă întoarceţi la acea cunoaştere. Ah, uneori este ora 2, 3 dimineaţa şi vă treziţi confuzi, speriaţi, uimiţi, dar totuşi acea cunoaştere este acolo. Nu e ceva ce ţine de voinţă. Nu ţine de putere. Este ceva ce ţine de acea cunoaştere. Frumos.
Jocul de-a Iisus
Hai să jucăm un joc astăzi. Hai să jucăm Jocul de-a Iisus.
LINDA: Ohhh! (câteva râsete)
ADAMUS: E Crăciunul! 
 LINDA: Ufffff!
 ADAMUS: Este Crăciunul. (mai multe râsete) Da, nu ştiaţi? Destul. Obţinem acea reacţie. Eu spun asta şi apoi cei care privesc online, desigur… Nu voi, ci aceia care privesc. „Jocul de-a Iisus? Ce groaznic că or să joace aşa ceva!” Nu, nu. Jocul de-a Iisus este amuzant, o să vedeţi într-o clipă. (câteva râsete) Putem să… poţi scrie pe următoarea coală de hârtie?
 LINDA: Ce?
 ADAMUS: „Jocul de-a Iisus! În rolul principal Yeshua Ben Joseph, ca Iisus Hristos mântuitorul. (râsete, căci spune asta cu o voce de prezentator de radio) Cred că nu avem nevoie de asta. Jocul de-a Iisus. Vrei să scrii, Vili?
 VILI: Oh, dumnezeule!
 ADAMUS: (către Linda) Da, tu oricum o să mergi cu microfonul.
 LINDA: Ok.
 ADAMUS: Da, dragă Vili. Putem face mici sacrilegii? (audienţa este de acord) Sigur! De ce nu?! Pentru că totul este doar o mare poveste şi veţi vedea într-o clipă că nu e deloc adevărată.
 LINDA: E cam sensibil.
 ADAMUS: Pentru cine?!
 LINDA: Pentru mine‼ (se preface că plânge, apoi începe să râdă)
 ADAMUS: “Jocul de-a Iisus”, iar apoi în paranteză, dedesubt – „Compusul Yeshua”.
 LINDA: Ohhh. (audienţa răspunde „Ohhh”
 ADAMUS: Yeshua. Ah, vedeţi. Vedeţi cum se schimbă? Compusul Yeshua. Suntem în perioada sărbătorilor. Apropo, un alt oaspete al nostru azi– Iisus Hristos, chiar aici, în Coal Creek Canyon! Vorbesc serios.
 LINDA: Minunat.
 ADAMUS: Yeshua. De fapt este – hai să vorbim mai în detaliu – este o energie din Casa lui Sananda. Sananda, cunoscut şi ca Isa, este chiar aici şi de ce nu? O să vedeţi în câteva minute: „Cum de nu mi-am dat seama de asta?!” 
 Iată-ne aici, în sezonul sărbătorilor. Oaspeţii de azi – Iisus şi dragul nostru prieten Nelson Mandela. Absolut, ce combinaţie grozavă! Ne aflăm în perioada sărbătorilor de Crăciun şi se vorbeşte mult despre Iisus. De fapt, ceea ce mereu mi-a plăcut la Crăciun este că e singurul moment din an când ei îl dau jos pe Iisus de pe cruce şi îl pun într-un coşuleţ. 
 LINDA: Da! Uuuhuuu! (câteva râsete)
 ADAMUS: E plăcut, mult mai bine decât pe cruce. (câteva aplauze) În restul anului? (imită răstignirea) Cam aşa. (mai multe râsete) În acest timp al anului se uită la mama sa virgină şi spune: „E tare ciudat, mamă.” (mai multe râsete).
Am să vă rog, pentru că foarte mulţi dintre voi aţi mers alături de Yeshua... Yeshua este numele real al celui pe care ei îl numesc Iisus. Apropo, trebuie să mă opresc şi să subliniez. Există Yeshua, Yeshua care, ştiţi voi, a fost aici acum circa 2.000 de ani, iar apoi mai există şi Iisus. În general îl avem pe Yeshua aici, pe Iisus nu prea.
Iisus are, probabil, cam 800, 900 de ani. E mult mai tânăr ca Yeshua. Iisus este un compus, ca şi Yeshua. O să vedeţi însă diferenţa, căci Iisus este un compus format din multe religii. Religiile l-au creat pe Iisus, iar atâţia oameni cred în asta încât se petrece. Tot aşa aţi creat şi voi o entitate, o entitate compusă, cunoscută ca Shaumbra. Shaumbra se plimbă, conduce maşini frumoase, iese în oraş, bea câteva pahare din când în când. Foarte tare.
 Astfel că există şi compusul Iisus, Iisus mântuitorul, Iisus care aşteaptă, dumnezeu ştie ce anume … Ei bine, da, dumnezeu ştie ce aşteaptă: să-i mântuiască pe toţi, a doua venire, care, apropo, nu vine niciodată. Şi există Iisus… e un tip frumos, alb, (câteva râsete) care mereu poartă robe. Ochi albaştri. Da, din Israel, cu ochi albaştri. Mm, nu ştiu.
Există acest Iisus şi îi iubeşte pe cei care îl adoră. Îi iubeşte pe oamenii care spun: „Oare ce ar face Iisus în situaţia asta?” El doar stă acolo şi zâmbeşte. Nu le oferă niciodată răspunsuri, doar zâmbeşte. Acest Iisus – care este o conştiinţă compusă, alcătuită de mulţi oameni care cred în el – Iisus petrece mult timp păşind pe apă, (râsete) pentru că asta cred ei.
 În fiecare dimineaţă se trezeşte şi păşeşte pe apă. (mai multe râsete, căci Adamus demonstrează) Se duce la frigider în alte tărâmuri, îl deschide şi zice: „Ah, n-avem şi noi nimic de mâncat împreună azi. Ohh, peşti şi pâini.” (râsete) „Altă zi de peşti şi pâini”. Se duce la multe petreceri. (cineva spune: „Mai e şi vinul”) Apa transformată în vin. Este absolut real. Vreau să spun că nu inventez.
Puteţi merge în alte tărâmuri, pe partea cealaltă, şi îl puteţi găsi pe Iisus. Oh doar ascultaţi-i pe toţi cei ce strigă „Oh, Iisuse!”, cerând iertarea păcatelor lor. Iisus le spune: „Nu ştiu ce să fac. Voi mă strigaţi, îmi cereţi iertarea. Eu v-am iertat acum mult timp. De fapt habar nu am ce aţi făcut, iar voi îmi cereţi iertarea. Iertaţi-vă pe voi!” Dar ei nu aud.
 Mai este şi Iisus ce cutreieră prin alte tărâmuri. (Adamus râde) Ohhh, dragi Shaumbra, mă bucur foarte mult că vă distraţi. Unii care intraseră online nu mai sunt online. (mai multe râsete)
 LINDA: Da, vreo doi au plecat din sală. Bravo.
 ADAMUS: Mai sunt unii care spun: „Cum poate să fie aşa blasfemiator, să comită un asemenea sacrilegiu?” Pentru că este o invenţie! Pentru că mai există şi Yeshua cel real, care avea un corp, Yeshua cu care unii dintre voi aţi mers. Vreau să spun că aţi mers alături de el, l-aţi atins, aţi vorbit cu el, aţi spus glume proaste cu el, v-aţi petrecut timpul cu el. Unii dintre voi eraţi acolo în acel timp. Poate că nu l-aţi întâlnit niciodată pe acest Yeshua, dar cumva mergeaţi cu el în alte tărâmuri. Exista şi acordul de a vă întoarce împreună în aceste vremuri.
 Acum, sunt multe poveşti despre Yeshua, dar eu cred, am totală încredere că voi îl ştiţi pe Yeshua, că ştiţi povestea adevărată. Aşa că o să jucăm un mic joc azi.
 Mai întâi vă rog să-l simţiţi pe Yeshua. Ieşiţi din cap, din toate lucrurile pe care le-aţi auzit. Va veni spontan. Vreau ca voi să simţiţi că îl cunoaşteţi cu adevărat pe Yeshua. Nu lăsaţi capul să vă blocheze. Mergeţi în inimă. Îl cunoaşteţi pe Yeshua. De ce? Pentru că Yeshua este un compus făcut din voi, din mine şi din mulţi alţii. Yeshua a fost cel mai mare compus ce a existat vreodată. Cu alte cuvinte, mai multe fiinţe suflet s-au strâns la un loc şi au spus: „Hai să creăm acest compus”. Nu era o fiinţă suflet.
Apropo, pentru aceia dintre voi care mai sunt încă online, cei care sunt relativ noi, da, Yeshua, Iisus nu era o fiinţă suflet. A fost un compus al vostru, al tuturor. Era vorba despre aducerea seminţei divine pe această planetă acum 2.000 de ani. Aşa că hai să… Linda, microfonul, te rog! Hai să discutăm puţin despre Yeshua. Hai să începem cu… dă microfonul oricui. Oricui.
 LINDA: Înainte să ştie care este întrebarea?
 ADAMUS: Absolut. Aşa e cel mai bine. Bun, bun, bun.

Prima întrebare
 ADAMUS: Îmi poţi spune ce religie avea Yeshua? Catolic?
 SUSAN: Răspunsul minţii sau…
 LINDA: Trebuie să ţii tu microfonul.
 ADAMUS: Bun. Ia microfonul şi te rog să te ridici.
 SUSAN: Ok. 
 LINDA: Grozav costum.
 ADAMUS: Grozav costum!
 SUSAN: Nu ştiu!
 ADAMUS: Ohhh! Ohhh! (audienţa: „Ohhhhh!”)
 LINDA: Ohhhh! Ohhh!
 ADAMUS: Microfonul. Afară.
 LINDA: Ohhh! 
 ADAMUS: Trei minute afară. Haide. Ce religie avea Yeshua, Iisus?
 SHAUMBRA 4 (o fată): Ăăăă…
 ADAMUS: E în regulă. Doar…
 SHAUMBRA 4: Iudaică.
 ADAMUS: Iudaică! Într-un fel. Într-un fel. Da. Esenian. Era esenian. Yeshua s-a născut şi a fost crescut ca esenian, iar în asta veţi găsi multe indicii despre viaţa sa. Mai întâi de toate, mama lui nu era fecioară. Probabil că de asta v-aţi prins deja. (câteva râsete)
 SART: Nu! (mai multe râsete)
 LINDA: O să fie o după-amiază lungă!
 ADAMUS: O după-amiază lungă. În orice caz, esenienii… (ia două bomboane M&M de pe masă) Iau una din fiecare culoare, ca să arăt că nu înclin spre verde sau spre roşu. (râsete, căci le bagă în gură) Poţi să ţii tu astea? Eu am de vorbit. (Adamus scoate bomboanele din gură şi i le dă lui Paul)
 LINDA: OHHHH!!
 ADAMUS: Trebuie să vorbesc. Nu vreau să vorbesc cu gura plină. (mai multe râsete)
 LINDA: Hei, uite nişte metal. Vrei să-ţi lipeşti limba de el? (se referă la o discuţie din deschidere referitoare la pericolul de a linge metal îngheţat; mai multe râsete)
 ADAMUS: Părinţii lui nu erau căsătoriţi, pentru că esenienii nu credeau neapărat în căsătorie. Un bun esenian, un esenian mai bun nu se căsătorea niciodată. Am să vă arăt într-o clipă de ce asta a adus mult conflict pentru dragul de Yeshua.
 Părinţii nu erau căsătoriţi, dar dintr-o dată Maria a constatat că era însărcinată. Oh! Desigur, fusese într-o relaţie intimă cu Iosif. Acum, esenienii practicanţi erau foarte stricţi, erau evrei fundamentalişti pe atunci. Foarte stricţi.
 Maria constată că e însărcinată. Ce-i de făcut? Ce-i de făcut? Ah, bine, nu se căsătoreşte, desigur, dar naşte copilul şi trăieşte într-o oarecare stare de jenă. Nu că era cu totul interzis, dar dacă vroiai să fii un bun esenian nu erai desfrânat. Nu, nu, nu.
 LINDA: Ghinion.
 ADAMUS: Da, bine. Yeshua a crescut ca bastard, nu prea avea un tată… (În limba engleză „bastard” înseamnă copil nelegitim, dar este un sens vechi al cuvântului, în vreme ce în limba contemporană înseamnă „ticălos, nemernic” – n.tr.)
 LINDA: Ce?! Ohh!
 ADAMUS: Bastard a devenit un cuvânt urât abia în ultima sută de ani. Înainte multor oameni li se spunea bastarzi. Bastard însemna, pur şi simplu, că nu aveau un tată căsătorit cu mama. Asta am vrut să spun. E ca şi cum aş spune: „Sunt o acadea”. Nu însemna nimic. Acum, există o anume apreciere în legătură cu asta – bastard – dar Iisus era bastard. (Linda strigă iar; mai multe râsete) Vreau ca voi să simţiţi…
 LINDA: Durerea mea! 
 ADAMUS: … multe straturi, straturi vechi pe care le aveţi. Iar apoi vreau să simţiţi iar cum aţi contribuit la crearea compusului vostru – acest mic bastard. (Adamus râde, Linda oftează tare din nou) Este aprecierea voastră asupra… (mai multe râsete, căci Linda iese din sală) Oh, mă amuz singur azi.
 Ok, microfonul de la Linda la altcineva. Microfonul la următorul. (ea se întoarce) A ieşit cineva în fugă pe uşă? (mai multe râsete)

  A doua întrebare
 Grozav. Mai departe. Dă microfonul oricui. Da. Hello, dragă.
 SHAUMBRA 5 (o femeie): Hello.
 ADAMUS: Din ce trăia Iisus?
 SHAUMBRA 5: Era tâmplar.
 ADAMUS: Era tâmplar.
 SHAUMBRA 5: Mm hmm.
 ADAMUS: Zău? Stai o clipă. Dă-i microfonul Lindei. Respiră adânc. Simte o clipă. L-ai cunoscut personal pe Yeshua. L-ai văzut vreodată cu rindea, cu şmirghel, cu fierăstrău, cu altele de genul ăsta?
 SHAUMBRA 5: Nu, dar altcineva a zis aşa despre bastard. (râsete
 LINDA: Ohhh! Ne îndreptăm rapid spre nicăieri! Brrr! 
 ADAMUS: Vă rog să fiţi atenţi şi să vă amintiţi, să vă întoarceţi la contribuţia voastră la construirea acestui compus în memoria voastră. Staţi o clipă, doar simţiţi-l pe Yeshua, pe Yeshua – nu pe Iisus din Biblie, ci pe Yeshua, compusul vostru. Nu era deloc tâmplar!
 Yeshua habar n-ar fi avut să frece între ele două bucăţi de lemn. Mai întâi, nu exista prea mult lemn în Israel pe vremea aceea. În al doilea rând, trăia în comunitatea eseniană. Esenienii duceau o viaţă în comun, la modul extrem. Singura muncă pe care o făceau era cultivarea de hrană, ca să poată trăi. Nu erau negustori. Nu erau zarafi. Nu erau comercianţi în nici un fel. Trăiau în comunităţi între 100 şi 500 de persoane. Erau consideraţi excluşi de către restul comunităţii evreieşti. Erau consideraţi nişte ciudaţi. Oh! (Adamus râde) Iar începem! (râsete)
 Yeshua s-a pregătit să devină – pe atunci nu se folosea termenul de ‘preot’ – Yeshua s-a pregătit să devină învăţător la Yahad. Yahad era şcoala comunităţii. Nu îşi spuneau rabini. Nu îşi acordau titluri pompoase, precum ‘episcop’ sau ‘papă.’ Erau pur şi simplu… cea mai bună interpretare posibilă ar fi, poate, frate mai mare, dar nici măcar acest cuvânt nu era folosit, pentru că nu vroiau să se plaseze deasupra celorlalţi. Aşa că haide să-i spunem învăţător. Hm. Hmmm. Multe corelaţii interesante. Învăţător. 
 El nu lucra cu lemnul. Nu făcea scaune, mese şi altele de acest gen. Studia mult. Studia scripturile vechi. Studia legile, pentru că esenienii aveau multe reguli. Nu ştia să lucreze cu mâinile. Nu era vreun tip musculos şi nu avea nici un fel de meşteşug. Interesant. Interesant. De unde a apărut ideea că Iisus ar fi fost tâmplar? Ei bine, a apărut cam acum cinci… îmi iau bomboanele M&M acum.
 PAUL: Oh.
 ADAMUS: Ohhh, uită-te la mâinile tale! (câteva râsete) Ohh. Ce-ar fi să arătăm la cameră? Ia uite… oh, e transpiraţie sau e scuipatul meu?
 PAUL: E scuipatul tău. 
 ADAMUS: Oh, era scuipatul meu. Ok. De unde a mai apărut şi asta, că ar fi fost tâmplar? Ei bine, atunci când s-a alcătuit povestea lui Iisus, s-a spus: „Trebuie să-i dăm şi lui o meserie”, ştiţi voi, pentru că pe atunci erau nenumărate meserii. Erau cărămidarii, pietrarii, pescarii, mai erau şi tâmplarii, iar ei aveau multă influenţă asupra bisericii în acel timp. De unde credeţi că au mai picat nişte bani după ce s-a spus că Iisus era tâmplar? (cineva spune: „De la sindicatul tâmplarilor”) De la breasla tâmplarilor de pe atunci. Absolut. „Ohhh! Yeshua era tâmplar. Sigur! Luaţi şi voi nişte bani.”
 De fapt, probabil că la acea întâlnire a bisericii– (Linda îi dă un şerveţel) oh, mulţumesc – liderii săi stăteau împreună şi încercau să-şi dea seama care era meseria lui. Vroiau să găsească ceva. Desigur, nu ştia nimeni, pentru că trecuseră sute şi sute de ani. Nu exista Internet ca să înregistreze. Totul se transmitea din gură în gură. Astfel că ei încercau să-şi dea seama care era profesia lui, iar unul dintre episcopi al spus altuia: „What would Jesus do?” (râsete; traducerea directă a frazei este „Ce ar face Iisus?”, dar verbul „would” se pronunţă exact ca şi cuvântul „wood”, care înseamnă lemn - n.tr.)
 LINDA: Ohhh! (audienţa mormăie şi râde) Ohhhh!
 ADAMUS: Iar celălalt episcop a spus: „Era tâmplar.” Da. Da. (Adamus râde)
 A treia întrebare
 Mai departe. Microfonul, vă rog. Microfonul la cineva, oricine. Următoarea întrebare. Ah, dragă Michelle, era Iisus căsătorit?
 MICHELLE: Da.
 ADAMUS: Da. Bun. Cu cine? Ţine microfonul la gură. 
 MICHELLE: Cu Maria? 
 ADAMUS: Nu, am întrebat dacă era căsătorit.
 MICHELLE: Da, cu Maria.
 ADAMUS: Căsătorit cu Maria?
 MICHELLE: Da.
 ADAMUS: Da şi nu. Da, a fost căsătorit, dar nu, niciodată cu Maria Magdalena. (audienţa spune: „Ahh”) Ahhh! Ahhh! Ahh! 
 Acum, asta creează o problemă mare. Iată-l pe Yeshua studiind ca să fie învăţător la Yahad, şcoala comunităţii. Era singurul lui obiectiv – să predea şi să ajute. Nu-i păsa de nimic din afara comunităţii sale. Cred că acum i s-ar spune kibbutz. Pe atunci era puţin diferit.
 Nu-i păsa de lumea exterioară. Nu-i păsa de nimic. Însă fiind muritor, în carne şi oase care în cele din urmă vor muri, avea anumite impulsuri. (Linda îşi drege vocea) Vince, Vince, parcă ai fi spus pe loc: „Pe asta o înţeleg.” (câteva râsete)
 Avea anumite impulsuri şi în comunitate era o fată frumoasă, pe nume Ignes. Precum Agnes, însă Ignes, o fată foarte tânără şi frumoasă. Iar într-o noapte, stând sub cerul înstelat… oh, deja ştiţi povestea. Ai venit cu familia? (Adamus râde, se adresează cuiva care a venit cu copiii) Şi-au îmbrăţişat împreună energiile masculine/feminine.
 EDITH: Bine spus.
 ADAMUS: Bine spus. Nu am fost delicat? Nu am fost delicat? S-au angajat în intimitate fizică.
 Acum, bunii esenieni nu ar fi trebuit să facă aşa ceva. Bunii esenieni nu ar fi trebuit să mănânce carne. Nu că li se interzicea, însă cei cu adevărat buni erau vegetarieni. Descoperim acum că Yeshua, care încercase din greu să devină învăţător – singurul său vis, singura sa ambiţie era să fie învăţător în Yahad, în comunitate – dintr-o dată este un desfrânat şi, hmm, mai e şi prins. (Linda suspină şi audienţa spune „Ahh”) Da, ahhh.
 Ce s-a întâmplat mai departe? (cineva spune: „Nuntă cu arma la cap”). Cam aşa. O nuntă cu arma la cap. Vedeţi, începeţi să vă prindeţi. Ce a urmat? Ei bine, a fost prins şi părinţii ei nu au fost prea încântaţi de asta. Le-au spus imediat: „Trebuie să vă căsătoriţi”. A fost o mare schimbare în planurile lui Yeshua, dar de fapt el o iubea pe Ignes. O iubea mult şi profund. Ori era aşa, ori era doar o dorinţă foarte puternică.
 Într-adevăr, s-au căsătorit. El a început să-şi regândească rolul în rândul esenienilor, pentru că nu mai era Standardul – cel care nu desfrâna, cel care nu se căsătorea. Acum era doar un esenian oarecare.
 Ca să fie şi mai rău, oh, el era foarte îndrăgostit de ea, profund, iar ea a rămas însărcinată. El a început să-şi dea voie să simtă unele din pasiunea pe care un om le-ar putea simţi. În loc de a-şi nega pasiunile, aşa cum fac multe grupuri religioase şi spirituale, el a început să simtă pasiunea de a iubi un alt om şi, în cele din urmă, lent, de a se iubi pe sine. 
 Ce s-a petrecut mai departe? Tragedia. Ignes, încă însărcinată, moare. Au murit şi ea, şi copilul. Iubirea vieţii lui a murit şi el a simţit, cu tot ceea ce învăţase prin studiile sale, că ar fi trebuit să fie în stare să o vindece. Era mânios pentru că simţea că alţii din comunitate ar fi trebuit să fie capabili să o vindece. Simţea că dumnezeu l-a uitat, ceea ce a produs o altă prăbuşire în viaţa lui. Nu-şi pierduse doar poziţia în comunitate din cauza desfrânării, dar şi-a pierdut iubirea, iubirea lui. 
 Ce s-a petrecut mai departe? Iată-l aici, foarte tânăr, abia dacă avea 17 ani, şi totul s-a dat peste cap. Dragii mei prieteni, hai să ne oprim o clipă aici, înainte să intrăm în partea următoare. Puteţi simţi? Vă puteţi pe voi în Yeshua? Puteţi simţi răsturnările şi cotiturile din viaţa voastră? Ceea ce poate aţi crezut că erau greşeli, ceea ce poate că Yeshua a considerat a fi greşeală la acel moment, s-a dovedit a fi perfect? Perfect.
 Astfel că avem aici un tânăr de 17 ani, furios pe dumnezeu, cu inima zdrobită, care nu mai făcea parte din comunitate, care nu mai era cel despre care se credea că o să-i conducă spre mai multe legi şi reglementări. Astfel că pleacă în toiul nopţii. Unde s-a dus? Unde s-a dus Yeshua? Dragă Linda, microfonul, te rog.

  A patra întrebare
 Te rog să simţi asta. Deja ştii.
 MARC: Către oraş!
 ADAMUS: Către oraş. Sigur. Pleacă de la ţară şi se duce la oraş. Da, într-un fel ai absolută dreptate. Mai sunt şi alte lucruri. Încearcă. Unde s-a dus?
 MARC: Ce anume?
 ADAMUS: Avea inima zdrobită. Imagineză-ţi un moment că eşti tu. Ai inima zdrobită…
 MARC: În deşert.
 ADAMUS: Viaţa te-a lovit aşa de puternic. Unde o să te duci?
 MARC: În pustie.
 ADAMUS: În deşert. În pustie. Absolut. Ai absolută dreptate. A început să cutreiere în pustie. Cutreiera prin pustie. Esenienii îl ştiau pe Moise. Da, erau foarte, foarte familiari cu Moise, dar aveau un alt set de porunci. Înţelegerile lui Moise au fost foarte distorsionate şi rescrise de-a lungul anilor. Cele Zece Porunci au trecut prin circa 10.000 de schimbări de când au fost aduse.
 Astfel că el începe să cutreiere prin deşert şi – înapoi la Marc – unde ajunge, Marc? Unde ai ajunge şi tu dacă ai rătăci prin pustie?
 MARTY: În Las Vegas. (râsete)
 ADAMUS: Las Vegas. Bun! Bun!
 MARC: Se pare că în Las Vegas, aşa e? (mai multe râsete)
 ADAMUS: Şi asta îi face pe Shaumbra speciali. Da. Las Vegas. Bun. 
 MARC: Ehhh, la o apă… (câţiva spun: „O oază”) O oază, cum îi zice...
 ADAMUS: Ok. Asta a fost prima noapte. După asta. Suntem în perioada dintre 17 şi 33 de ani. Unde… doar simte, te rog. Închide ochii o clipă. Simte. Unde a ajuns, ca primă parte majoră a călătoriei sale? (Marc face o pauză, apoi dă din umeri în sensul „Nu ştiu”) Nu, nu… poate fi orice răspuns. Minte, dar nu spune „Nu ştiu.” Minte. Spune, spune… 
 MARC: Nu am spus nimic.
 ADAMUS: India.
 MARC: India?
 ADAMUS: Mai exact în zona cunoscută drept Kashmir.
 MARC: Ok.
 ADAMUS: Ah, la Kuthumi acasă. Da. Nu se cunoşteau între ei. A ajuns la… bun, mulţumesc.
 MARC: Cu plăcere.
 ADAMUS: A ajuns să caute răspunsuri, da, să cutreiere prin deşert. Nici măcar nu îşi mai amintea cum de ajunsese în India, cum de se afla în acel ţinut. Era foarte sărac, foarte deprimat când a ajuns acolo.
 Iar acolo, în peregrinările prin India, a întâlnit învăţători extraordinari, care literalmente l-au scos din tot ceea ce învăţase esenian fiind, dib tot ce învăţase despre istorie şi despre dumnezeu. A fost o mare zguduire, pentru că a aflat că dumnezeu nu era un individ de sus. A aflat că dumnezeu nu era o fiinţă furioasă care să le ceară oamenilor să o adore. A aflat că dumnezeu era deja în interior. Acel dumnezeu era şi ajuns să fie ceea ce cunoaşteţi ca iubire şi acceptare şi compasiune.
 Era greu pentru el, îi era foarte greu să înţeleagă asta, în special cu toată amărăciunea celor prin care trecuse. Căuta răspunsuri. Era disperat, avea multă durere în inimă. Însă ceea ce se petrecea cu adevărat, prieteni, a fost că în cercetarea sa, deşi teoretic credea că doar caută uşurarea anxietăţii apărute după pierderea comunităţii şi a soţiei, era într-o călătorie mai mare.
 Călătoria lui reală se referea la el însuşi. Călătoria voastră reală de pe atunci se referea la voi înşivă. Nu era vorba despre găsirea unor răspunsuri filosofice. Nu era vorba să mergeţi în Şcolile Misterelor sau în mănăstiri, deşi el a ajuns şi acolo. Însă călătoria iniţială a propriei voastre seminţe divine a fost, în cele din urmă, revenirea la voi.
 Povestea lui Yeshua este povestea voastră. Unii dintre voi au trecut prin asta de câteva ori. Unii dintre voi au trecut prin ea de multe, multe ori. Însă a fost povestea voastră de viaţă, de învăţare, uneori de zdrobire a inimii şi, în cele din urmă, de descoperire.
 Yeshua a călătorit prin ţinuturile cunoscute drept India şi a întâlnit maşetri extraordinari. A învăţat să respire, cum să respire. Atât de simplu, dar totuşi îi scăpa pe când era esenian, pentru că totul era plin de legi şi reglementări, de lucruri pe care ar trebui sau nu ar trebui să le faceţi. A învăţat că… oh, următoarea întrebare!
 Linda, dă microfonul oricui. Asta este întrebarea mea preferată. Două între-… bun, totul într-o singură întrebare. Bun.
 A cincea întrebare
Yeshua…
ALAYA: Ştiam eu! (râde)
ADAMUS: Yeshua făcea sex cu alţii după ce şi-a părăsit comunitatea, după ce a părăsit Yahadul? Erau femei? Sau bărbaţi… sau capre… sau oi? (câteva râsete şi murmure din audienţă) Trebuia să întrebi aşa! Cam acum 2.000 de ani trebuia să întrebi. Trebuia să întrebi.
Yeshua… unde sunt camerele? Asiguraţi-vă că una din ele o filmează din faţă, pentru ca întreaga lume să poată vedea răspunsul. Yeshua făcea sex?
ALAYA: Există o anumită calitate a sexului…
ADAMUS: Eh, eh, era un da sa un nu.
ALAYA: Ajung şi acolo. Ajung şi acolo. Curăţă conductele pentru ca în cele din urmă să găseşti divinitatea din interior. Da, făcea.
ADAMUS: Oh, făcea sex.
 ALAYA: Mm hmm.
ADAMUS: Bun. Deseori?
ALAYA: Cât de des era posibil. (câteva râsete
ADAMUS: Ok. Le prefera înalte sau scunde? (mai multe râsete)
ALAYA: Înalte sau scunde ce anume? (râsete)
ADAMUS: Bună întrebare. (râsete) Bună întrebare. Da, Yeshua făcea sex des. Se masturba Yeshua? (Linda e şocată, cineva strigă „Da!”)
ALAYA: Da.
ADAMUS: Vrei să spui asta la cameră? Spune-o către cameră.
ALAYA: Da.
ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Trecem prin foarte mult rahat vechi astăzi. Da, o făcea! Da, aşa este. Se simţea vinovat pentru asta? (ea face o pauză; câţiva din sală spun „Nu”) Te-ai simţit vreodată vinovată pentru asta?
ALAYA: Când am început, da. Apoi s-a dus, nu mai ştiu.
ADAMUS: Linda este îngrozită acolo, în spate. De ce… (multe râsete)
ALAYA: Hei, eu… eu… am trecut prin…
ADAMUS: Cred că e Shoud-ul meu preferat! (mai multe râsete)
ALAYA: Am făcut Şcoala de SES.
ADAMUS: Da, absolut că făcea asta şi o tot făcea mereu.
ALAYA: Da. 
ADAMUS: Sex, se masturba şi se simţea vinovat. Precum… Cauldre, nu mai vorbi aşa repede.
ALAYA: Vina sexului.
ADAMUS: Făcea sex. Se masturba… Iisus se masturba. (câteva râsete)
ALAYA: Vina sexului.
ADAMUS: Şi s-a tot simţit vinovat până când a realizat iubirea de sine, acceptarea de sine.
ALAYA: Da. 
ADAMUS: Până când a realizat că altcineva a pus asupra lui acest rahat cum că sexul şi joaca cu tine însuţi pe sub masă ar fi rele. I-a luat mult timp să treacă peste asta şi a realizat că se poate iubi pe sine. Se putea atinge pe el însuşi. Se putea simţi pe el. Îşi putea oferi plăcere sieşi, se putea iubi pe sine cu adevărat. Absolut. Şi a mers mai departe, draga mea, ca să-i înveţe asta şi pe mulţi, mulţi alţii.
Când stătea în faţa unor grupuri, reacţia era foarte similară – “Ohhh! Nu poţi vorbi despre aşa ceva”. Dar el vorbea, pentru că spunea: „Dragă frate, dragă soră, este vorba despre iubirea de sine. Apoi vei ajunge să înţelegi iubirea pe care sufletul tău o are pentru tine”. Da.
ALAYA: Da. Adevărat. Eu sunt cel mai bun partener al meu.
ADAMUS: Eşti cel mai bun partener al tău. Absolut. Aşa ar şi trebui să fie. Apoi poţi fi cel mai bun partener şi pentru oricine altcineva. Bun.
A şasea întrebare
De ce… mai departe cu microfonul. Oh, e un joc grozav astăzi. Ohhh, asta înseamnă să te distrezi. 
De ce s-a întors Yeshua în Israel? Daţi-mi voie ca mai întâi să spun că, după India, el a călătorit în multe regiuni ale Europei, în Franţa, desigur. A stat acolo mult timp. A mers în ţinuturi ale unor locuri cunoscute în prezent drept Germania şi Anglia – bineînţeles că numele s-au schimbat între timp – Spania, Portugalia. A călătorit.
A călătorit ca să înveţe mai mult, să experimenteze mai mult şi să întâlnească oameni din afara micii comunităţi în care crescuse. A mers să experimenteze tot ce era de învăţat şi de aflat. S-a dus să viziteze piramidele. Da, absolut, a fost în Egipt. A petrecut mult timp acolo.
De ce s-a întors în Israel? Vă rog să nu spuneţi că s-a dus să-şi ia uneltele de tâmplar. (râsete) Da. Dacă nu te deranjează, te rog să te ridici.
SHAUMBRA 6 (un bărbat): Îşi uitase avionul acolo.
ADAMUS: Îşi uitase avionul. Bun. Bun. (câteva râsete)
SHAUMBRA 6: Nu, s-a întors ca să fie învăţător.
ADAMUS: S-a întors ca să fie învăţător. De ce?
SHAUMBRA 6: Pentru că avea informaţii foarte bune de împărtăşit cu ai lui.
ADAMUS: Bun. Dar de ce s-a întors acolo? Era torid şi plin de praf şi…
SHAUMBRA 6: Era acasă.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 6: Era acasă..
ADAMUS: Era acasă..
SHAUMBRA 6: Da. Şi se bucura să fie acasă.
ADAMUS: Mm hmm.
SHAUMBRA 6: S-a întors acasă să-şi vadă familia şi prietenii.
ADAMUS: Ehh, ei nu erau prea interesaţi să-l vadă, de fapt. Nu prea mult. Nu. Cei care fuseseră în comunitatea lui, nu, de fapt… 
SHAUMBRA 6: Cine mai e şi ăsta? 
ADAMUS: … nu prea vroiau să-l vadă. Sună cunoscut?
SHAUMBRA 6: Da.
ADAMUS: Vezi, da, da. Da, exista dorinţa de a se întoarce acasă – îţi mulţumesc pentru acest răspuns bun – dorinţa de a se întoarce acasă. Era parte a călătoriei sale de a se aduna pe sine. Aţi avut-o şi voi atunci când aţi călătorit în tot felul de locuri, când aţi simţit dorinţa irezistibilă de a merge în Egipt, sau în America de Sud sau în Europa, dorinţa imensă de a vă întoarce în trecut, ca să vă vedeţi pe voi prin ochi diferiţi. Acesta este cel mai mare motiv. Nu erau prea multe de învăţat, doar să vă vedeţi pe voi, cei de acum ani sau vieţi întregi, să vedeţi cum v-aţi schimbat. Şi exact asta a făcut el. S-a întors ca un om cu totul diferit. 
Într-adevăr, s-a întors ca să… cum aţi spune voi, să predea, să împărtăşească cu alţii. Dar nu a fost întâmpinat cu braţele deschise. S-a întors în zona din jurul oraşului Magdala, care se află în capătul de nord al Mării Galileei, şi a fost întâmpinat cu multă batjocură.
Dar au fost şi câţiva care au ascultat. Erau câţiva care simţeau nemulţumirea interioară faţă de rabini, de templu şi faţă de organizaţiile religioase din acel timp. Au fost câţiva care au auzit cuvintele „Şi eu sunt dumnezeu”, atunci când stătea în faţa lor şi au spus şi ei: „Şi eu sunt dumnezeu”. Cei mai mulţi au râs de el, l-au batjocorit, l-au ameninţat, dar câţiva au auzit şi au rămas. Unii dintre ei au devenit discipolii lui.
Apoi din ce în ce mai mult a început să se audă cuvântul, pentru că mulţi dintre voi vă întorseseţi în acel timp. Nu îl consideraţi un mântuitor. Îl consideraţi un prieten. Nu-l consideraţi să fie vreun fel de lider spiritual, pentru că ştiaţi că nu o să accepte niciodată acel rol, că nu o să accepte niciodată rolul de a conduce un grup mare de oameni.
Aşa că, dragii mei prieteni, el s-a întors ca să se strângă pe sine, să-amintească de el însuşi, dar într-un mod nou, iar pe când a făcut asta v-a întâlnit iar pe mulţi dintre voi. Nu îl veneraţi, pentru că el era şi voi, de asemenea. Curioşi, da. Fascinaţi, da. Nu ştiaţi prea mulţi oameni care să fi călătorit prin atâtea locuri. Însă i-aţi simţit prezenţa. Nu ştiaţi ce era. Nu spunea cuvinte precum „iluminare”. Nici măcar nu vorbea despre mistere. Nu făcea minuni ca să fascineze oamenii. Dar voi îi simţeaţi rezonanţa.
Yeshua şi Maria Magdalena
Acum, asta ne duce la o întrebare interesantă, foarte pertinentă. Iată-l cu nişte prieteni cu care îşi putea petrece timpul. A întâlnit-o pe Maria Magdalena. S-au îndrăgostit. Oh, o iubire profundă. Au împărtăşit multe momente intime.
Vedeţi, Yeshua învăţase în călătoriile sale multe despre lucrul ce este numit acum Tantra şi ştia cum să-şi împărtăşească şi corpul şi mintea şi iubirea într-un fel pe care puţini oameni l-au învăţat de atunci încoace. Oh, e foarte multă pălăvrăgeală când vorbiţi despre sex, foarte multă jenă. Dar el ştia cum să se iubească singur, prin urmare ştia cum să iubească pe altcineva.
A întâlnit-o pe Maria Magdalena, care era o epavă pe atunci. Ah, îşi avea demonii ei. Ea… ei, povestea este spusă în altă lucrare a noastră (mai multe informaţii de la Tobias şi Adamus despre Yeshua şi Maria Magdalena pot fi găsite în Şcoala Energiilor Sexuale (Tobias) şi în „Alchimia luminii şi întunericului (Adamus)), dar ea era o epavă şi el i-a arătat cum să se iubească pe sine.
A durat mult timp, avea multă energie de victimă. Ea se temea mult de bărbaţi, de energia masculină; în cele din urmă, de fapt se temea de energia masculină din sine, care se manifesta prin abuzatorii săi.
Însă în cele din urmă ea a ajuns la echilibrul masculinului, femininului şi divinului din ea şi au trăit împreună în iubire. Nu s-au căsătorit niciodată. Nu vroiau să se căsătorească. Era o amintire groaznică pentru Yeshua şi nu vroia să o repete. Dar ei doi mai ştiau şi că nu aveau nevoie de altcineva care să-i căsătorească sau să le ateste iubirea. Era strict între ei doi. 
Întrebarea este: Yeshua şi Maria Magdalena au avut copii? Este o mare întrebare. Toţi o pun, scriu cărţi despre ea.
Eu afirm că da, dar după ce Yeshua a plecat din corp. Hm. Hm. Imaginaţi-vă. Acum, asta ar trebui să vă ofere un mic indiciu despre voi înşivă. Ei au ales să nu aibă copii cât timp el mai era pe Pământ. Ştia că se va încheia şi a împărtăşit cu Maria Magdalena. El a spus: „Eu sunt aici pentru o anumită perioadă de timp. Eu o să plec, dar părăsesc doar corpul. Tot o să fiu acolo şi o să-ţi arăt. Am să-ţi arăt ceea ce sufletul, ceea ce divinul îndrăgostit de sine poate face, chiar şi după ce eu am să plec”. 
Astfel că a exista o relaţie a fizicului şi a spiritului produsă după moartea lui Yeshua şi care a făcut ca Maria să rămână însărcinată şi să aibă doi copii cu Yeshua. Ah, da. O poveste interesantă, fascinantă, dar, prieteni, în vremea Crăciunului, a sărbătorilor, este povestea voastră. Povestea despre cum viaţa continuă chiar dacă aparent intervine moartea.
Întrebare – o mare întrebare. Linda, dă mai întâi microfonul, pentru că este o întrebare mare.
  
A şaptea întrebare
 Întrebarea este – camera vede până aici, în spate? (cineva spune: „Sigur”) Bun. Întrebarea este… oh, bun! Întrebarea este: a ratat Iisus? A ratat Iisus?
 SUZY: Nu.
 ADAMUS: Eh, înainte să răspunzi- … oh, „nu” este răspunsul tău?
 SUZY: Nu, nu a ratat.
 ADAMUS: Nu. Însă unii susţin că Iisus, acest maestru, această fiinţă divină a eşuat pentru că a dat voie să fie omorât. A ratat pentru că ar fi putut sau ar fi trebuit să fie în stare să-şi depăşească dușmanii sau pe cei care l-au ucis. A ratat pentru că a murit în loc să trăiască. A eşuat din cauza sângelui, a durerii, a suferinţei şi a chinului, căci un mântuitor adevărat nu ar fi murit. Un adevărat mântuitor poate că ar fi trăit într-o casă mare, ar fi avut paznici şi nu şi-ar fi dat voie niciodată să moară astfel.
 Sunt unii care spun că există o diferenţă între Mahomed şi Iisus. Iisus a ratat. Mohamed a ascensionat pur şi simplu. Nu a trebuit să treacă prin aşa ceva. Se spune că Iisus nu se putea descurca cu energiile, că poate a fost un fel de martir fals. Sunt unii care susţin asta şi sunt şi cei care o cred – ratarea lui Iisus.
 Iisus vine pe Pământ – indiferent dacă voi îi spuneţi Iisus sau Yeshua –, vine să ne arate calea şi ajunge pironit în cuie pe cruce, ceea ce, apropo, chiar s-a petrecut. Pentru cei care cred că nu a fost aşa, ba da, a fost bătut în cuie pe cruce.
 Deci tu, Suzy, spui că el nu a ratat. Explică de ce.
 SUZY: Ei bine, el era om şi…
 ADAMUS: Ei, acesta este un rateu. (râsete) Era om şi… şi…
 SUZY: Am crescut în baptism şi ştiu că el a murit pentru păcatele noastre.
 ADAMUS: Mai ştii aşa ceva?
 SUZY: Nu. 
 ADAMUS: Oh, bun.
 SUZY: Eu nu mă duc în raiul baptist, aşa că… (câteva râsete)
 ADAMUS: Da. Bun, bun.
 SUZY: Eu am să merg în propriul meu loc. Cred că el a realizat că suntem toţi dumnezeu, de asemenea, aşa că ne-a ajutat să ajungem aici ceva mai repede. 
ADAMUS: Dar de ce moartea? Pentru mine asta… ei bine, ar putea fi un semnal prost pentru cei de pe cale. (câteva râsete, râde şi Adamus) Cam aşa ceva, nu ştiu. Poate că azi sunt ceva mai sensibil, dar ia te uită ce ţi se întâmplă când devii maestru! Da. Cum de nu este un eşec?
 SUZY: Pentru că în trei zile s-a ridicat şi atunci a ascensionat. Vreau să spun că moartea nu l-a cucerit.
 ADAMUS: A cucerit corpul, totuşi.
 SUZY: Corpul, da.
 ADAMUS: Da.
 SUZY: Dar nu şi spiritul lui.
 ADAMUS: Dar care era ideea atunci când a permis să fie prins? De fapt nici măcar nu a fost prins. El pur şi simplu s-a predat, iar apoi a făcut să fie şi mai rău. I-a provocat pe romani. Ar fi putut să scape. Ar fi putut să plece. O mică mită ar fi dus departe, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, ar fi dus foarte departe, dar el i-a provocat. Despre ce a fost vorba?
 SUZY: Ca să sublinieze ceva.
 ADAMUS: Ce?
 SUZY: Că putem cu toţii să facem asta pentru noi înşine.
 ADAMUS: Să-i provocăm pe romani?
 SUZY: Da! (râde) Să ne trezească…
 ADAMUS: De ce …
 SUZY: Să ne trezească şi, ştii tu, să… să… adică să ne trezească şi…
 ADAMUS: Dă-mi voie să fiu chiar inocent în legătură cu asta. Tu o să mori pentru iluminarea ta? (cineva spune: „Poate”)
 SUZY: Unii fac asta.
 ADAMUS: Unii fac asta.
 SUZY: Este o alegere.
 ADAMUS: Tu ai muri?
 SUZY: Nu sunt obligată. 
 ADAMUS: Bun. Bun. Mulţumesc. Am să continui cu întrebarea, dar mai vreau câteva răspunsuri. Îţi mulţumesc. Ştiu că este o întrebare foarte dură. Vă întreb pe voi, lumea, pe oricine ascultă şi doreşte: nu cumva este un rateu la un anumit nivel să sfârşească pe cruce, să primească o lance în burtă, să treacă prin toată această suferinţă? Nu cumva a fost un eşec?
 Vă întreb la un nivel foarte profund din adâncul fiecăruia din voi, pentru că Yeshua este un compus şi este parte din voi, iar dacă el a fost omorât, într-un fel şi voi aţi fost omorâţi. Iar dacă el nu a rămas ca maestru în fizic, poate că nici voi nu o să rămâneţi ca maeştri în fizic. Dacă el a trecut prin martiriu, poate că aşa arată măiestria voastră – martiriul de sine? Linda, microfonul la altcineva, aceeaşi întrebare.
 LINDA: Ooh, cineva ridică mâna. Hai, fă să fie simplu.
 ADAMUS: A fost Yeshua un eşec? Trebuie să adresăm asta, prieteni, pentru că este densă. Pluteşte în aer. Este elefantul din sală despre care nu vrea nimeni să vorbească. Există povestea fabricată a lui Iisus, dar există şi povestea lui Yeshua, fiinţa compusă care, într-un fel, era în căutarea măiestriei voastre. Este parte din voi, dar a fost omorât. Următorul. Răspunsul.
 JOANNE: Cred că poate el…
 ADAMUS: Te-ai putea ridica?
 JOANNE: Oh.
 ADAMUS: Da. Mulţumesc.
 JOANNE: El i-a provocat pentru ca într-un fel să ne dovedească cum că există viaţă pe partea cealaltă, chiar dacă poate corpul moare.
 ADAMUS: Da.
 JOANNE: Dar noi continuăm. Asta e simţirea mea.
 ADAMUS: Da. Ce s-a întâmplat cu el după ce a murit? A făcut un pic de dragoste cu Maria Magdalena după ce a murit, dar nu auziţi prea multe despre el după asta, despre ce a făcut mai apoi.
 JOANNE: Este adevărat. Cred că discipolii s-au speriat un timp şi s-au ascuns, dar cred că tot au reuşit să…
 ADAMUS: Câţiva dintre ei au fost decapitaţi, dar hai să nu dăm atenţie acestui fapt. Da.
 JOANNE: Dar asta este ceea ce simt eu…
 ADAMUS: De asta port şi eu această protecţie din metal. (arată spre colier; câteva râsete)
 JOANNE: În cele din urmă unii dintre ei şi-au strâns forţele la un loc, pentru că au vorbit cu Yeshua. El încă îi mai vizita în spirit şi cred că astfel a continuat cumva.
 ADAMUS: Cumva.
 JOANNE: Cumva?
 ADAMUS: Cumva. Povestea prin care trecem azi: este un lucru bun sau este un lucru rău?
 JOANNE: Cred că a adus…
 ADAMUS: Povestea lui Iisus.
 JOANNE: Ei bine, a adus conştiinţa seminţei hristice pe Pământ.
 ADAMUS: Da.
 JOANNE: Iar unii oameni au preluat-o şi au mers pe drumuri diferite, dar nu cumva suntem cu toţii la niveluri diferite?
 ADAMUS: Aş putea dezbate, doar ca să…
 JOANNE: Ok.
 ADAMUS: … fac demonstraţii.
 JOANNE: Ok.
 ADAMUS: Dacă a adus sămânţa hristică pe Pământ, un lucru uluitor – „Oh, asta a fost plănuită de mult timp, o să ne întoarcem cu toţii şi vom presăra Pământul cu sămânţa noastră hristică; o să creăm acest compus care ne reprezintă pe noi toţi puşi la un loc, căci creează o mare legătură între noi. Şi am venit aici acum 2.000 de ani, ne-am născut într-un corp fizic” –, iar apoi sămânţa hristică moare?
 JOANNE: (face o pauză) Pentru mine, eu nu simt că ar fi murit deloc. Simt că este doar un alt mod de a se exprima pe sine. 
 ADAMUS: Modelul seminţei christice, personajul principal, Yeshua, moare la finalul poveştii.
 JOANNE: Corect.
 ADAMUS: Nu am citit încă „Biblia, volumul doi”, ca şi cum povestea nu ar continua. Pur şi simplu se încheie. Se încheie şi gata.
 JOANNE: Ok. Atunci cred că nu înţeleg întrebarea pe care mi-o pui.
 ADAMUS: Întrebarea pe care v-o pun tuturor este – îi voi pune un titlu îndrăzneţ – „Ratarea lui Yeshua” – semnul întrebării. „Ratarea lui Yeshua?” Pentru că fiecare… îţi mulţumesc.
 JOANNE: Ok.
 ADAMUS: Ştiţi că este o întrebare dură. Este în voi toţi – Ratarea lui Yeshua. Este, da, o poveste frumoasă cea despre care vorbeşti, venirea pe Pământ şi a fi maestru, chiar şi ceea ce eu aş numi o reprezentare mult mai reală a lui Yeshua faţă de Iisus tâmplarul – zău aşa?
 Apropo, Yeshua nu a crescut într-o familie săracă şi povestea naşterii, faptul că nu aveau odăi la han – nu există nimic din astea. Povestea e grozavă, dar el a crescut în comunitatea eseniană. Nu erau bogaţi. Nu erau săraci. Nu le păsa prea mult de bani. Le plăcea să mănânce. Pretindeau că nu le place sexul, dar le plăcea. (câteva râsete) Şi erau foarte stricţi. Foarte stricţi. Dar el nu a dus viaţa de tâmplar sărac. Nu, deloc.
 Ridic subiectul ca pe unul din obstacolele pe care trebuie să le trecem. Există o anume simţire a ratării. Stă undeva în voi. Are tendinţa de a umbri frumoasa cunoaştere despre care am vorbit la ultima noastră întâlnire. Dar dacă un maestru s-ar întoarce acum, un maestru precum Yeshua, ar fi recomandabil să fie ucis? În afară de crearea unei ştiri, serveşte vreunui scop real? Poate cineva să înţeleagă care era scopul?
 Yeshua, creaţia voastră în vârstă de 33 de ani – ce a însemnat treaba asta cu moartea pe cruce? Linda, dă microfonul oricui ridică mâna sau oricui nu o ridică. David. Da.
 DAVID: Martiriul. El a dus mai departe vestea. 
 ADAMUS: Martiriul. Nu prea s-a dus vestea atunci, mai degrabă mai târziu. În cele din urmă, da, dar mai târziu. Pe atunci nu s-a făcut mare vâlvă. Esenienii din comunitate, din Yahad, spuneau: „Eiii, a căutat-o cu lumânarea. Era desfrânat de mic. După cum ştiţi, a renunţat la familie şi la comunitate şi a bântuit dumnezeu ştie pe unde. Nu-i de mirare că a ajuns să fie omorât”. Cam aşa ceva. Cam aşa ceva.
 Nu au fost prea multe lacrimi. Avea un mic grup de discipoli, de prieteni – acolo a fost doliul. A fost nevoie de secole pentru ca lucrurile să se pună în mişcare. Da.
 Este o poveste bună? Interesantă, dar bună? A murit pe cruce. Da. Nu. Poate cineva să înţeleagă de ce a fost acel sfârşit pe atunci? Din nou, este compusul vostru. Cărui scop a servit? 
 SHAUMBRA 7 (o femeie): Ei bine, eu cred că a vrut să ne predea ştafeta, că dacă ar fi rămas viu ne-ar fi făcut să urmăm cuvântul lui, nu pe al nostru. Cred că asta este, probabil, ceea ce a învăţat el în călătoriile sale - care sunt povestea şi adevărul său. Nu se temea de romani pentru că îşi trăia adevărul său. Iar dacă asta l-a dus la moarte, nu se temea, astfel că am putut să vedem cu toţii asta şi am putut înţelege că din acel punct încolo este povestea noastră. Deşi partea asta s-a cam pierdut, desigur.
 ADAMUS: Cea mai bună explicaţie pe care am auzit-o de mult timp. Da, un premiu Adamus pentru asta. Îţi mulţumesc. (audienţa aplaudă)
 Nu că era cel mai grozav final de poveste, dar Yeshua ajunsese la punctul în care simţea că discipolii, prietenii, alţii deveneau obsedaţi de el. Deveneaţi obsedaţi de un alt idol fals în numele lui Yeshua. A simţit că foarte mulţi se agăţau de fiecare cuvânt. Da, iniţial nu erau prea multe adunări, dar apoi au fost tot mai multe. A simţit din nou că voi vă dădeaţi puterea către alte lucruri.
 Şi-a prevenit discipolii de atunci. A spus: „Dacă mai continuaţi, eu plec”. Ei s-au gândit că înseamnă că se duce iar în India sau ceva similar. A spus: „Dacă mai continuaţi, eu plec de tot, pentru că sunt aici ca să vă spun că dumnezeu este în voi. Nu vă uitaţi la dumnezeul din mine, căci dumnezeu este în voi”.
 În cele din urmă a simţit că cel mai bine ar fi să plece. I-a spus Mariei Magdalena de la bun început că nu va fi o relaţie pe termen lung. Nu urmau să fie bunici în balansoare, care să se uite la tăbliţe sculptate cu imagini ale lor din tinereţe. Ştiau că el va pleca în curând. Când a făcut asta, de fapt el nu a vrut să dramatizeze. Nu a vrut să fie martir, dar a vrut să dovedească unele lucruri, iar unul dintre ele era să le arate dicipolilor lui de la acel moment că viaţa continuă.
 Mai important chiar decât ascensiunea sa… pentru că, vedeţi voi, unii dintre discipolii de atunci au crezut că au halucinaţii, că au viziuni sau altceva. Beau nişte vin prost şi brusc apărea Iisus. Unii dintre voi aţi trecut prin asta. Însă el a simţit că adevărata manifestare a lui „Eu trăiesc” era să o lase pe Maria Magdalena însărcinată după ce el plecare. Asta ar fi fost dovada că viaţa continuă, că şi voi puteţi ascensiona cu tot cu corp, că nu este doar o apariţie, o viziune a discipolilor aflaţi pe drum care îl văd brusc pe Yeshua. „Voi avea acest copil cu Maria şi atunci veţi vedea că viaţa continuă, veţi vedea că vă puteţi lua corpul cu voi”.
 Despre povestea asta nu s-a scris prea mult, hm, sau chiar nu s-a scris deloc. Ar fi fost o poveste mult mai bună decât cea în care doar s-a ridicat din… şi că a plecat şi s-a întâlnit cu câţiva discipoli. Aceasta este o poveste reală despre viaţă, poate povestea reală a Crăciunului care ar trebui spusă.
 Haideţi să respirăm adânc cu povestea lui Iisus, Jocul de-a Iisus. Da, întrebare. Microfonul, te rog.
 ALAYA: Cum s-a dovedit că Maria a rămas însărcinată cu Yeshua? Cum a… cum… sunt sigură că ea…
 ADAMUS: Întreab-o pe ea.
 ALAYA: Bine, dar cum… sunt sigură că au întrebat-o mulţi cum de a rămas însărcinată.
 ADAMUS: Da.
 ALAYA: Cum… adică nu s-a îndoit nimeni de asta?
 ADAMUS: Oh, gândiţi-vă cum ar fi astăzi. Yeshua plecase de circa patru luni şi dintr-o dată ea spune: „Sunt însărcinată. Nu mi-a venit ciclul”. Imaginaţi-vă că ceilalţi, în special femeile, ziceau: „Da, sigur. Pe bune? El abia dacă s-a dus. Tocmai a fost executat. A trecut prin ce a trecut, iar tu te-ai şi dus cu altul?” Exact asta au gândit. Nu au spus-o fix aşa. Pe atunci vorbeau un pic diferit. Ştiţi ce vroiau să spună, că avea o relaţie cu altcineva.
 Sigur că a generat multe întrebări, multă bârfă în comunitate, dar cei care o cunoşteau cu adevărat pe Maria Magdalena – pe noua Maria Magdalena, nu pe Maria Magdalena cea veche; pe Maria Magdalena reformata, cum îi spuneam noi – au înţeles că nu ar minţi niciodată în legătură cu aşa ceva. Iar apoi, când copiii – copiii – au apărut, toţi cei care aveau ochi de văzut puteau vedea că semănau cu Yeshua şi că aveau în jur strălucirea lui.
 Copiii nu au trăit prea mult. Au murit după ce Maria a ajuns în Franţa. Le-a fost foarte greu, pentru că erau descendenţii a două fiinţe uimitoare, din care una nici nu era în corp fizic. Avea o spermă de lumină, aşa că era diferită de cea obişnuită. (câteva râsete) Aşa era! (Adamus râde) Astfel că le-a fost foarte dificil să se descurce cu energiile. Nu au rezistat prea mult şi nu a fost… s-a spus că au murit din cauza gripei, a unei boli care circula pe atunci, dar pur şi simplu nu se puteau descurca.
 Similar cu mulţi din copii de cristal care vin acum. Vin foarte clari şi foarte neobişnuiţi cu căile Pământului, astfel încât sosesc şi sfârşesc cu lucruri precum ADD şi alte sensibilităţi, alergii, autism şi altele la fel. Au dificultăţi mari în a se adapta la această energie.
 Ghiciţi ceva? Şi voi la fel! Voi, dintre care mulţi aţi fost aici peste o mie de vieţi, care aţi fost obişnuiţi cu căile acestui Pământ, aveţi dificultăţi acum. Foarte multă energie vine şi vă afectează, aşa cum i-am auzit pe câţiva vorbind de curând. Da, anul trecut, ultima săptămână – energii nebune. Aşteptaţi până anul viitor. (Adamus râde)
 Ahh, dar sunteţi în poziţia perfectă şi exact de asta am trecut azi prin Jocul de-a Iisus, l-am adus până la finalul jalnic al morţii pe cruce. Poate că nu a fost cel mai bun lucru, dar pe atunci părea potrivit. Erau vremuri diferite de cele de acum, dar aţi purtat asta cu voi încă de atunci.
 Marea întrebare
Aveţi această întrebare care sare pretutindeni în jurul vostru, la fiecare nivel. Se află la nivelul vostru uman, foarte practic, se află la nivel ezoteric, spiritual şi de maestru - întrebarea pe care v-o adresaţi vouă înşivă.
Linda, dacă vrei, te rog să scrii asta. S-ar putea ca la început să fiţi puţin confuzi şi o să plecaţi de aici spunând: „Nu înţeleg despre ce a vorbit azi, treaba asta cu jocul de-a Iisus. Cred că a fost destul de interesant. Apoi a spus că mă plimb cu întrebarea asta, dar nu sunt sigur de aşa ceva”. Iar apoi, în câteva zile de acum înainte, o să vă amintiţi că aşa este. 
Cum se sfârşeşte? Asta e întrebarea mea de astăzi. De asta am jucat jocul de-a Iisus. Cum se sfârşeşte? O mare întrebare şi va fi o şi mai mare întrebare pe când intraţi în anul următor. Cum se sfârşeşte?
Este o întrebare pe care v-o puneţi fiecare dintre voi la nivel foarte practic. „Cum se va termina? O să am 65 de ani? 85? O să ajung vreodată la iluminare? O să ajung la iluminare şi o să părăsesc planeta? O să ajung la iluminare şi dintr-o dată or să vină nişte grupuri” – nu vreau să menţionez niciunul – „nişte grupuri religioase care să mă urmărească, să mă omoare? O să fiu martir? O să fiu aşa de diferit de toţi ceilalţi încât o să trebuiască să plec de pe planetă, pentru că mă vor urma, mă vor adora, or să facă tot felul de lucruri neplăcute şi nu or să mă lase în pace ca să fiu pur şi simplu maestru?”
Întrebarea şi tema reală a acestui Shoud: cum se termină?
Eu nu am să vă dau răspunsul. Voi trebuie să îl mişcaţi în abdomen, în inimă şi în minte acum şi la următoarea noastră întâlnire. Vom deschide adunarea următoare, după monologul meu, prin întoarcerea la întrebarea: Cum se termină? Ce înseamnă pentru voi? Ce aţi proiectat, ce aţi gândit, ce aţi presupus în legătură cu asta? Am să vă ofer un mic indiciu.
Cum se sfârşeşte, ce aţi contemplat? Cum o să muriţi? Cum se sfârşeşte? Nu va fi în nici un caz aşa cum v-aţi fi gândit vreodată. În nici un caz. Vom vorbi despre asta în Shoudul următor. Facem o mică vânzare în avans a Shoudului următor! Sunt în competiţie cu alţi maeştri ascensionaţi, trebuie să am un scor bun. (câteva râsete) Cum se sfârşeşte? La ce v-aţi gândit sau de ce v-aţi temut? Cum se termină?
De asta am trecut azi prin Jocul de-a Iisus. Totul a fost un mod de a spune: „Uite ce i s-a întâmplat lui. Cum o să se termine pentru voi? Ce se petrece când faceţi trecerea, orice ar fi? Ce urmează? Ah! Va fi un Shoud grozav.
Între timp, hai să vorbim puţin despre… hai să facem rapid un lucru. Am menţionat că Yeshua s-a întors în Palestina – ei, nu e corect din punct de vedere politic – în Israel. S-a întors în Israel după mulţi, mulţi ani.
Aţi observat că e o mare întrerupere în Biblie între 14 şi 33 de ani? De ce nu întreabă mai mulţi oameni: „Ce s-a petrecut?” Doar nu făcea mese, scaune sau cruci mari. (câteva mormăieli şi râsete) Acum putem glumi despre asta, căci ştim că făcea sex. (râsete)
Ce au fost acei ani pierduţi? Cum de nu e nicio relatare despre ei? Doar se trece peste acea perioadă. Da, răstoarnă mesele zarafilor la templu când avea 12 ani, iar apoi nu mai auziţi de el până pe la 30 de ani. E o întrerupere cam lungă. Da, da. Întrebare sau comentariu.
SHAUMBRA 8 (un bărbat): Este un comentariu – pentru că nu se potrivea cu planul de prozelitism.
ADAMUS: Exact. Exact, nu se potrivea cu planul.
De ce sunt oamenii aşa de adormiţi – nu voi, ci oamenii în general –, aşa de adormiţi că niciunul nu face o criză totală despre asta: „Nu vin la împărtăşanie până nu aflu ce a făcut între 14 şi 30 de ani. Nu vin nici la spovedanie. Niciodată… spuneţi-mi sau…” (cineva spune: „Dar ei nu ştiu”)
Bine, ei nu ştiu. Ai absolută dreptate, dar nici măcar nu încearcă să inventeze vreo poveste cu tâmplarul sau cu altceva. Nici măcar nu inventează povestea că a mers să lucreze pentru vreo organizaţie de caritate pentru un timp. (Adamus râde) Orice. Orice. Doar trec peste asta: „Hai să nu discutăm”. E pur şi simplu ciudat, iar acest gen de lucruri nu pot continua şi nu vor continua în viitor. Nu se poate. Nu se poate.
Sunt uimit că oameni altminteri buni au fost de acord: „Oh, ok. Bine, da, nu sunt relatări scrise”. Pentru asemenea lucruri, conştienţa devine mult prea mare acum. Acest gen de lucruri nu pot merge înainte. Oamenii vor începe să pună întrebări. Or să fie îndrăzneţi. Vor veni în faţă şi vor spune: „Nu, nu, nu, nu, nu. Nu are sens treaba asta cu naşterea din fecioară. Am totuşi un răspuns, că era un desfrânat de pe partea cealaltă. Acesta e un răspuns bun. Da, asta e o poveste”. Va face nişte sprâncene să se ridice. Ar face un film foarte bun la Hollywood. (câteva râsete) Este raiul în voi. Aşa că… (râsetele continuă) E cu dublu sens, doamnelor şi domnilor. (Adamus râde)
2014
Iată ce aş vrea să fac. Hai să… nu o să merg în ordine. Hai să începem cu asta – 2014. Vom vorbi despre el la adunarea de luna viitoare. (se referă la workshopul ProGnost) Aşa cum am spus la precedenta întâlnire, va fi anul iubirii dure. Va fi şi anul descoperirii darurilor din interiorul vostru – iubire dură, daruri din sine.
Sunt nişte lucruri în voi, sunt deja acolo. Voi le-aţi creat; voi le-aţi făcut. Sunt parte a energiei seminţei hristice şi sunt pur şi simplu… sunt ca nişte cristale, ca nişte cristale în voi. Nu au fost aduse în prim-plan din multe motive în care nu e nevoie să intrăm, însă sunt daruri şi talente ce sunt ale voastre. Nu vi le dă nimeni. Vă vor ului.
Lucruri pe care nici nu veţi şti că le aveţi – înţelegeri, talente, creativitate – vor fi, hai să spunem aşa, împinse în faţă. Vor ieşi la suprafaţă. Vremurile vor fi dure şi asta va face ca aceste lucruri frumoase din voi să iasă în cele din urmă la lumină. Un mic ghiont o să le aducă la suprafaţă.
Daţi-mi voie – sar de la una la alta intenţionat –, daţi-mi voie să spun ceva despre creativitate, pentru că se leagă de lucrurile pe care le veţi descoperi, daruri pe care le-aţi avut mereu şi care or să vă uluiască. Apoi veţi fi uimiţi că nu le-aţi adus mai curând. Înţelegeri, capacităţi şi talente care stau acum în stare latentă, indiferent de motiv, vor ieşi la iveală.
~ Creativitate
Daţi-mi voie să spun ceva despre creativitate. Creativitatea se referă la încercare şi eroare. Nu e vorba despre a vă ieşi din prima. Creativitate înseamnă încercare şi eroare. Cam aşa este şi divinitatea, dar se leagă una de alta. Există dorinţa umană de a face totul bine de fiecare dată sau de a nu mai face nimic. Cu alte cuvinte, garantarea succesului, a faptului că va merge. Cei cu adevărat genial de creativi sunt cei care doresc să facă greşeli. Tesla – multe erori de-a lungul căii. Mulţi dintre inventatorii şi savanţii celebri, dintre progresişti au făcut multe greşeli.
Noi stăm la Clubul maeştrilor ascensionaţi şi glumim în legătură cu asta. Spunem: „Un om cu adevărat de succes este cel care o nimereşte bine cam în 18% din situaţii”. Ce procentaj rămâne pentru când nu iese bine? Adunaţi repede. Un procentaj mare. Chiar foarte mare. Nu spun că sunteţi blocaţi aici. S-ar putea să vă iasă bine cam în 50% din cazuri, poate chiar în 70% - mă îndoiesc, dar nu este important.
Creativitatea este o problemă de încercare şi eroare. Un creator nu încearcă să-i iasă bine. Doar omul, doar o fiinţă mentală încearcă să facă totul bine. Un creator pur şi simplu creează. Nu contează. Aţi putea spune că, într-un fel, nu există judecată, dar nici un ataşament special faţă de rezultat. „Eu am creat – oh, a mers grozav. Eu creez –pfft! Uau! Nu s-a manifestat chiar aşa cum am sperat”.
Lucrul amuzant este că un creator iluminat înţelege că s-a manifestat undeva, poate în altă dimensiune, perfect. Aici nu a venit chiar bine. De ce? Pentru că energiile sunt dificile, provocatoare, dense, neplăcute, viclene, asociate cu alţi oameni şi cu toate celelalte, iar uneori doar nu au aterizat aici cum trebuie. Nu înseamnă că aţi greşit. Înseamnă doar că poate eraţi înaintea timpului vostru, poate că vă place să creaţi în alte tărâmuri, poate că încă nu erau ingredientele potrivite. Astfel că adevăratul creator creează din nou, din bucuria experienţei, fără a-şi face griji dacă e bine sau rău.
Deci creaţia este o problemă de încercare şi eroare. Un creator adevărat se bucură de ambele, dar este în extaz când iese bine – ceea ce simte, ceea ce spune este în regulă, se manifestă în această realitate cam aşa cum a vrut el – cam în 18% din situaţii. Destul de bine. Poate voi vă puteţi descurca mai bine.
Intrarea în anul următor… toate se vor lega; nu are sens acum, dar într-o bună zi veţi spune: „Oh! Acum înţeleg”. Anul următor este atât anul iubirii dure, cât şi anul descoperirii talentelor şi darurilor latente în voi – am să scriu şi vă garantez returnarea banilor pentru acest Shoud – care or să vă şocheze. Literalmente ceea ce a fost latent vă va şoca anul următor.
~ Încredere
Celălalt lucru referitor la anul următor – este un subiect vechi, dar o să îl abordăm din nou, acum şi altă dată – este încrederea. Anul următor în special – nu e vorba despre îngrijorare, ci despre conştienţă – în anul următor veţi avea un singur lucru pe care să vă bazaţi, iar acel lucru sunteţi voi. Sunteţi voi. Asta necesită încredere. Dacă nu aveţi încredere în voi şi acesta e singurul lucru pe care să vă bazaţi, oh, va fi un lung drum în jos. Dar dacă aveţi încredere în voi...
Acum, încrederea este un lucru înşelător. Mulţi spuneţi: „Oh, da, am încredere în mine.” Nu chiar. Nu, spuneţi voi asta, dar de fapt nu e aşa. Nu mă credeţi? Priviţi la acţiunile şi la reacţiile voastre.
Încrederea este un fel de capitulare, într-un fel, dar este… Încrederea, pentru unii dintre maeştri, a însemnat: „Nu mai am nimic altceva. Nu a mai rămas nimic. Asta e tot ce am. Nici măcar nu trebuie să fac vreun efort pentru asta. Nu pot să mă autoconving să cred, dar e tot ce mi-a rămas după ce toate celelalte au dispărut”. Atunci veţi descoperi adevărata încredere, apropo. Da. Anul următor va însemna să aveţi încredere în voi.
Vă pot spune asta şi nu o să credeţi neapărat, dar faceţi-o. Doar aveţi încredere în voi. Chiar dacă voi credeţi că este greşit, tot bine este. Cu adevărat, chiar şi când credeţi: „Oh, am apucat pe calea greşită; am făcut ceva greşit”.
Uitaţi-vă la Yeshua, de exemplu. Un pic de romantism într-o noapte, sub stele, l-a cam luat valul, n-a mai putut să o ţină în haină şi dintr-o dată… (câteva râsete) Dintr-o dată şi-a distrus cariera de viitor învăţător la Yahad. A dat totul peste cap. Oh, s-a simţit tare prost. „Oh, al naibii! Ufff! Urăsc chestia aia de jos! Uite în ce necazuri m-a băgat”. De fapt era divin, pentru că l-a scos din comunitate, din acea comună. Oh, dumnezeule, era tare plictisitor acolo.
Iar apoi, când prima lui soţie a murit, când singura lui soţie a murit, a apărut senzaţia de vină – „Ar fi trebuit să fiu capabil să o vindec. Ar fi trebuit să ştiu ce remediu din plante să-i dau” sau „dumnezeu nu m-a ascultat, deci trebuie că sunt vreun păcătos”. Cât de greu i-a fost! Şi totuşi era divin. Asta l-a scos din comunitate. Asta l-a făcut să plece în călătoria învăţării. Voi eraţi aceia! Era sămânţa hristică la lucru.
Şi credeţi că a fost uşor pentru Yeshua să aibă încredere în el, să spună: „Oh, da. Da, este exact aşa cum am plănuit eu. Daaa. Da”. (câteva râsete) „Da, m-au dat afară de acolo, nevasta mi-a murit şi viaţa mi s-a distrus. Dar, sigur, eu am fost. Sunt creator.” Dar de fapt era. De fapt era.
Erau destule variante incluse pentru cazul în care ar fi rămas blocat în acea comunitate chiar plictisitoare; existau destule remedii din construcţie, chiar şi mânia prin care a trecut şi care l-a făcut să înceapă căutarea. Ce altceva ar mai fi putut să facă atunci? Uneori… vorbesc prea mult? (câţiva din sală spun: „Nu”) Nu? Bun, pentru că voi continua să vorbesc. (Adamus râde)
Oricât de dificil a fost la moartea soţiei, care nu a fost un accident, ca să spun aşa, dacă el ar fi avut încredere în sine, ar fi înţeles înţelepciunea. Dacă ar fi avut încredere în sine, ea nu ar fi murit, de fapt. Astfel multe lucruri petrecute nu ar fi fost obligatoriu să se petreacă. Iisus nu era obligat să moară pe cruce dacă destui oameni ar fi avut încredere în ei. Nu era obligatoriu să se petreacă astfel.
Multe lucruri din viaţa voastră nu ar trebui să se mai petreacă dacă aveţi încredere în voi. Dacă voi, la modul absolut, emfatic, „nu mai am nimic altceva în viaţa mea”, aveţi încredere în voi, vă schimbă experienţa. Rezultatul, rezultatul final va fi tot acelaşi – iluminarea. Aş spune că cei mai mulţi dintre voi aţi făcut un legământ pentru asta şi aveţi o şansă bunicică în viaţa asta, o şansă destul de bună. O şansă de cel puţin 3% în această viaţă. (râsete şi mormăieli) A fost o glumă. Aveţi o şansă de 100%. Da, da. da. Există acel potenţial.
Cei mai mulţi dintre voi, serios, aveţi un excelent, excelent potenţial de realizare – nici vreu să-i spun iluminare; realizare – în această viaţă, dacă aveţi încredere în voi. Cu greu v-aş putea învăţa încrederea. Abia dacă aş putea să fac asta. Pot spune cuvintele, putem face un merabh al încrederii şi altele de genul acesta, dar dacă nu aveţi încredere în voi, nu aveţi încredere în voi.
Ce tinde a se petrece dacă nu aveţi încredere în voi când sunteţi pe calea spre iluminare: totul va fi sfâşiat, astfel încât tot ceea ce vă rămâne sunteţi voi. Nu e un lucru rău, dar nu e nevoie să se petreacă în acel mod. Nu e nevoie să se petreacă. Puteţi doar să aveţi încredere în voi.
Nu e vorba despre sinele din vieţi trecute, despre îngerul de aur. Vorbesc despre încrederea în voi, cei care staţi aici, chiar acum, cu un zâmbet larg pe faţă – aveţi încredere în asta, încredere în ceea ce aveţi, în această fiinţă uimitoare, frumoasă, care arată mereu mai tânără, trebuie să spun. Nu ştiu ce faceţi, dar luaţi-mă şi pe mine! Uluitoarea încredere în sine – astfel nu e nevoie să treceţi prin experienţa sfâşierii. Nu e nevoie să intre în scenariul acela.
Unii dintre voi se simt ca şi cum ar fi un asteroid care se îndreaptă spre o coliziune stranie. De asta vă întreb cum se va sfârşi. Cum se termină? Iar spuneţi: „Oh, nu mai am control. Simt că mă prăbuşesc spre acest zid şi dintr-o dată buuum!” Nu e nevoie să se petreacă astfel. Aveţi încredere în voi şi se schimbă toate dinamicile. Nu vă pot învăţa încrederea. Pot doar să vă rog să o simţiţi în interior.
Când simţiţi în interior şi spuneţi: „Ok, o să am încredere în mine”, două lucruri se petrec. Mai întâi de toate, vă spuneţi: „Ei, am dat-o în bară în trecut”. Nu, abia ce v-am spus, creaţia înseamnă încercare şi eroare. Nu aţi dat-o în bară. A fost o experienţă. În al doilea rând, altă alarmă se declanşează, una mai mare: „Da, pot să am încredere în mine, dar cum rămâne cu ei? Nu pot să am încredere în alţii, pentru că or să mă tragă pe sfoară. În clipa în care las garda jos, or să se repeadă. Or să-mi ia casa, banii, tot ce am. Or să mă manipuleze, să profite de mine”. Nu.
Atunci când – poţi scrie şi asta – atunci când aveţi încredere în voi, brusc aveţi încredere în toţi ceilalţi. Dintr-o dată aveţi încredere în toţi ceilalţi. De fapt, cu adevărat, atunci când aveţi încredere în voi, cuvântul ‘încredere’ iese din dicţionar. Nici măcar nu se mai aplică în măiestrie, în iluminare. Cineva vine să vă vorbească despre încredere şi nici măcar nu mai relaţionaţi cu acel cuvânt, într-atât este de vechi şi de străin. „Încredere, oh, ce cuvânt vechi!” Nici nu va mai fi nevoie să vă gândiţi la încrederea în alţii. Este implicită. Este deja acolo.
Ştiu, vă pot auzi pe unii dintre voi, în special pe cei aflaţi online, strigând: „Dar am mai încercat asta şi în clipa în care am şlăsat garda jos au profitat de mine”. Ei bine, (a) nu aţi lăsat garda jos; (b) nu pot profita de voi, decât dacă sunteţi în aceeaşi energie de victimă. Nu pot.
Atunci când aveţi încredere în voi, nu veţi fi niciodată în situaţia în care să vă faceţi griji pentru încrederea în alţii sau pentru lipsa încrederii în ei. Voi nu sunteţi niciodată în acea situaţie. Pur şi simplu nu apare. Nu e nevoie să vă faceţi griji că ar veni cineva să vă ia ceva. Nu veţi fi niciodată în acele circumstanţe. Veţi auzi poveşti despre oameni aflaţi în acea situaţie, care sunt abuzaţi, de care se profită, iar voi spuneţi: „Uau. Mie nu mi se întâmplă niciodată asta. Mă întreb de ce”. Pentru că aveţi încredere în voi. Pentru că aveţi încredere în voi.
Timpul se scurge. Înţeleg că urmează o petrecere, cu puţin dans, costume, puţin vin şi chiar şi cu puţin lichior Saint-Germain. Ahhh, da. Dar înainte de a face asta, hai să încheiem această sesiune cu o mică experienţă. Înseamnă că muzica e mai tare – o muzică blândă, gen merabh – şi luminile reduse. Ahh, da. Am avut o sesiune bună astăzi, Jocul de-a Iisus, povestea lui Iisus.
Cum se sfârşeşte?
(muzica - Lonely Road de pe albumul „Day of Life” de Bernward Koch)
Am vorbit despre cum se va sfârşi. E un fel de temă pentru următoarea sesiune. Unii pot susţine că nu s-a sfârşit cu bine pentru Yeshua. Nu e un exemplu prea grozav, dar, aşa cum s-a arătat, a fost acum mult timp. Conştiinţa era diferită. Lucrurile se sfârşeau diferit pe atunci. Sămânţa conştiinţei hristice era adusă pe planetă şi era adusă cu cunoaşterea că planeta încă nu e pregătită. Nu a fost o greşeală, nu era incert că va dura 2.000 de ani. Se ştia pe atunci. Era vorba despre aducerea, despre plantarea seminţei hristice astfel încât voi, în altă întrupare, cu un nou nume, să vă puteţi întoarce şi să adunaţi lucrul pe care tot voi l-aţi adus.
Nu aţi adus-o pentru restul lumii. Ştiaţi că şi ceilalţi vor beneficia de ea într-o zi. Aţi adus-o pentru voi. Puteţi spune că timpul este ca o autostradă. Timpul a mers 2.000 de kilometri sau de mile. Ştiaţi pe atunci că veţi fi aici peste 2.000 de ani, la acest punct din călătoria cosmică. Aţi pus sămânţa hristică acolo acum 2.000 de ani, astfel încât să fie pregătită pentru voi acum.
Ştiaţi că veţi ajunge la acest punct, că veţi avea nevoie de ea, o veţi vrea, şi iat-o aici. Probabil că ar fi fost foarte perturbator pentru echilibrele energetice să fi încolţit acum 2.000 de ani. Chiar şi Yeshua, compusul vostru, ştia asta. Atunci când unii îl tot presau, cerându-i: „Fă-o să înflorească acum. Adu-o acum. O vedem în tine, o vrem acum”, aproape cu un pic de lăcomie, Yeshua a spus: „Nu, încă nu e pregătită”.
Ei spuneau: „Da, dar maestre, maestre, când o să fim pregătiţi? Peste un an, peste zece ani de acum încolo? O să ne înveţi cum să fim pregătiţi?” Iar Yeshua răspundea: „Nu pot. Vă pot spune că nu sunteţi pregătiţi, fiindcă tot nu aveţi încredere în voi. Încă mă puneţi pe piedestal. Vreţi ca eu să vă salvez, să vă fac minuni, să vă învăţ. Nu, încă nu sunteţi pregătiţi”.
Aşa că s-a terminat pentru Yeshua, într-un fel. În alt fel el a continuat să trăiască. Povestea s-a divizat, sigur că ştiţi, povestea lui Iisus din Biblie şi povestea lui Yeshua. Povestea lui Yeshua a trăit mai departe. Acea energie, sămânţa hristică, binecuvântarea a trăit până acum, însă acea parte din voi care este Yeshua se întoarce spunând: „Acum suntem pregătiţi pentru ca sămânţa hristică să înflorească, să crească”.
Acelaşi compus numit Yeshua vă spune: „Sunteţi pregătiţi să aveţi încredere?” 2.000 de ani mai târziu vă spune: „Mă întorc la voi. Sunteţi pregătiţi să aveţi încredere în voi profund, fără echivoc, necondiţionat, fără nici un „dar” sau „nu ştiu”?” Se întoarce ca să spună: „Sunteţi pregătiţi să fiţi în starea de încredere divină indiferent ce ar fi? Chiar dacă voi credeţi că aţi făcut greşeli, treceţi dincolo de asta şi fiţi într-un loc al încrederii. Chiar dacă vă sperie, vă terorizează la cel mai adânc nivel, vă ridică fricile la suprafaţă – frica de boală, frica de sărăcie, frica de singurătate, frica de… ei bine, de sfârşit – sunteţi pregătiţi să fiţi în acea stare de încredere?”
Nu vreau să îndulcesc asta şi să spun: „Oh, aveţi încredere în voi. Este plin de bucurie, de amuzament, de raze de soare şi de curcubee”. Nu. Sunt şi demoni şi dragoni, de asemenea. Este şi frica ce ar putea apărea din voi care să vă îngheţe – să vă îngheţe creierul, să vă îngheţe corpul. Să le îngheţe, ca un ger. Să aveţi o asemenea încredere în voi, profundă şi implicită, vă creează un vârtej în abdomen. Vă copleşeşte mintea – prea multe gânduri, prea multe întrebări.
Acesta este instrumentul pentru anul următor – încrederea. Oh, am vorbit despre ea de aşa multe ori. Însă s-a întors.
Pentru unii dintre voi asta e tot ce mai aveţi, într-un fel. Sigur că mai aveţi nişte haine şi o sticlă de vin ieftin în frigider, dar probabil că asta e cam tot ce v-a rămas. Contul din bancă e pe sfârşite. Maşina probabil că nu o mai duce încă un an. Dar aveţi această încredere.
Hai să nu mai jucăm Jocul de-a Iisus cu asta. Hai să nu se mai termine aşa cum s-a terminat pentru el, căci odată cu încrederea totul se schimbă. Lucrul amuzant este că nici măcar nu va fi nevoie să vă gândiţi la asta. Nu mai e nevoie să planificaţi nimic mai apoi. Nu mai e nevoie să lucraţi la nimic – totul vine cu acel nivel de încredere. Nu va trebui să vă faceţi griji pentru alţi oameni, pentru fisc sau altceva, pentru extratereştri, pentru conspiraţii. Atunci când vă aflaţi la acel nivel profund, simplu, elementar, de încredere, celelalte lucruri pur şi simplu nu că mai ating, nu vă mai afectează.
Aşa că aceste lucruri vor apărea din nou pentru voi în următoarele 30 de zile de până la Shoudul următor: întrebarea „Cum se sfârşeşte?” şi întrebarea „Îmi pot îngădui acel nivel de încredere?”
Înainte să răspundeţi la întrebare, dacă spuneţi da, veţi avea experienţa care, cum să spun, va confirma în interiorul vostru, astfel încât încrederea să nu fie doar un concept mental, ci să fie aici, cu cunoaşterea voastră. Atunci veţi fi în stare să zburaţi prin orice, orice.  Haideţi să respirăm adânc cu asta, dragii mei prieteni.
Bucuraţi-vă de acest timp de sărbătoare şi de tovărăşia pe care o avem aici, de râsul de astăzi, de faptul că am putut vorbi despre Yeshua şi Iisus şi am fost cumva nepoliticoşi. Nu, nepoliticoşi de-a dreptul. Abia aştept să văd clipurile pe YouTube despre asta. (râsete) Dar ajungem la punctul a ceea ce contează, ceea ce contează cu adevărat. La ceea ce contează cu adevărat.
Hai să respirăm adânc şi cu cunoaşterea că orice ar fi, oricât de dificil, oricât de uluitor ar fi, totul este în regulă în întreaga creaţie. Şi aşa este. Eu Sunt Adamus, în serviciu plin de bucurie pentru voi. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc. (audienţa aplaudă)
 
 (pentru conf. C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu