Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 13 noiembrie 2013

De la copiii “indigo” la copiii de “cristal”



În ultimele trei decenii s-a scris destul de mult pe marginea subiectului care se referea la aşa-zişii „copii indigo”, iar în ultimii ani se vehiculează tot mai des termenul de „copii de cristal”.

Atât copiii „indigo” cât şi cei de „cristal” nu doar se comportă diferit faţă de restul fiinţelor umane, dar ei chiar gândesc într-o altă paradigmă şi sunt spiritual diferiţi de predecesorii lor. Corpurile lor subtile (în special corpurile eteric, astral şi mental) sunt deja mult mai dezvoltate şi ei sunt „conectaţi” în mod diferit la întreaga Creaţie, care pentru cei mai mulţi oameni reprezintă o mare necunoscută.
Întrucât aceşti copii reprezintă următorul pas al umanităţii pe scara evoluţiei sale, ei aduc în această lume un tip nou de energie, mult mai elevată şi rafinată decât cea cunoscută în prezent. Se ştie deja că cea mai mare parte din creierul fiinţei umane şi din ADN-ul ei este „nefolosit” şi tocmai de aceea oamenii de ştiinţă, în ignoranţa lor, s-au grăbit să-l denumească „ADN rebut”. În realitate, imensul procentaj de 97% reprezintă potenţialitatea extraordinară ce aşteaptă doar să fie activată în mod corespunzător.
Fiecare fiinţă umană are acces la această potenţialitate practic infinită de acţiune şi gândire, de rezonanţă cu toate aspectele din Universul manifestat şi chiar şi dincolo de acesta, în transcendență. Totuşi, coborârea în planul 3D (planul fizic) al fiinţei umane a atras într-un fel şi această „blocare” a capacităţilor inerente fiecărei fiinţe; a fost ca o „deconectare”, ca o închidere temporară a luminii, pentru a se putea astfel respecta regulile şi restricţiile specifice planului fizic de manifestare.
Pentru copiii „indigo” şi cei de „cristal”, energia coboară din planurile subtile ale Manifestării prin creştet până la baza coloanei şi apoi urcă din nou spre creştet într-un mod spiralat, creând astfel spirale de lumină „angelice”. Ca urmare, aceşti copii sunt mult mai energici şi au la dispoziţie o rezervă mult mai mare de vitalitate şi de acţiune eficienta decât ceilalți copii obișnuiți.
Copiii „indigo” au tendinţa să manifeste cu putere energia activităţii şi creativităţii lor şi adeseori ei sunt catalogaţi ca fiind hiperactivi sau având sindromul ADHD, o tulburare comportamentală foarte des întâlnită la copii, care semnifică lipsa de concentrare a atenţiei. În realitate, copiii „indigo” îşi exprimă în acest fel surplusul de energie cu care sunt dotaţi.

Pe de altă parte, copiii de „cristal” au tendinţa să-şi exprime energia prin diminuarea mişcării fizice, concentrându-se asupra aspectelor spirituale şi a celor multidimensionale.
Modul tipic de acţiune al copiilor „indigo” este o expresie a energiei lor, care este focalizată spre distrugerea vechilor sisteme şi purificarea modelelor şi energiilor perimate şi impure. De aceea, astfel de copii trebuie în primul rând să fie înţeleşi şi îndrumaţi astfel încât să-şi echilibreze în mod inteligent surplusul energetic; lor nu trebuie însă să li se administreze medicamente sau „calmante”, care nu vor face decât să le provoace numai neplăceri, pentru că astfel de medicamente nu fac altceva decât să-i „despartă” pe aceşti copii de planurile superioare la care ei aveau acces nativ până atunci.

Mulţi copii „indigo” trec în prezent spre condiţia de copii de „cristal”. Copiii de „cristal” se incarnează pe Pământ pentru a aduce iubirea, pacea şi armonia pe planeta noastră şi tocmai de aceea ei nu au nevoie să se manifeste atât de activ precum copiii „indigo”.
În lunile şi anii care vor urma, datorită transformărilor inerente ce vor avea loc pe Pământ, aceşti copii se vor evidenţia din ce în ce mai mult, ca o „fundaţie” a noii vieţi trăită de omenire în spiritualitate, puritate şi iubire.



12 nov. 2013


 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu