Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 septembrie 2013

ULTIMA ETAPĂ PENTRU EGO.



Steve Beckow)
 

Steve
Recent, într-o conversație privată cu un medium, acesta mi-a declarat că în această lună (septembrie), lumea ar putea trece printr-o "furtună perfectă", necesară pentru a elimina tot răul care mai există acum pe planeta noastră și care ne împiedică să mai evoluăm mulțumitor.


Nu se cunoaște cu exactitate în ce ar consta această ”furtună”, dar există câteva elemente care ar putea fi un inciciu. Astfel:
1) - Pe 1 august 2013, Hathorii afirmau că în această perioadă, ne vom afla, din punct de vedere al câmpurilor magnetice, într-un ”nod energetic haotic”:

"Trecerea Pământului prin Solstițiul de Vară al anului 2013 a fost un marker energetic pentru începutul unui nou Nod Haotic. ..Vă puteți aștepta la o creștere de instabilitate pronunțată, ceea ce va avea impact asupra stării emoționale și un dezechilibru în plan psihic pe care multe ființe umane le vor suporta cu greu. Vor apărea momente de maximă încordare și revoltă la nivelul populației, plecând de la fapte care acum vor fi considerate intolerabile, deși ele au mai apărut și cu alte ocazii. Nemulțumirile față de cei puși să conducă anumite sectoare ale vieții, sau față de guvernanții incompetenți și mincinoși, se vor radicaliza, lumea ieșind în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea.
"Pentru un inițiat, aflat în plin proces de ascensiune, acest Nod Haotic special va fi un nou prilej de extremă provocare și de oportunități în plan spiritual”. 

 2) - În mesajul său din 2 septembrie 2013, Matei Ward a caracterizat această perioadă de timp în felul următor:
"Anterior, am declarat că Pământul se află la un nivel energetic care acutizează extremele pozitive și negative în comportamentul indivizilor. De-a lungul acestei perioade agitate, pe calea călătoriei ascensionale a sistemului planetar, puseele de neliniște la nivel mondial vor fi în creștere, oamenii având o atitudine de precipitare și nerăbdare față ne modul în care se desfășoară și se consumă evenimentele. Va crește mult nivelul de intoleranță, mai ales față de conducătorii incapabili, iresponsabili sau rău-intenționați." 

(2) -cObservați modul în care aceasta se potrivește cu ceea ce a spus ieri "Generalul", în ședința QHHT, Lorna Wilson: "Se pare că este nevoie de o furtună puternică pentru a schimba modul învechit de gândire al unora dintre conducătorii noștri. Unii dintre voi vor învăța acum să danseze în mijlocul furtunii. Tot mai mulți se vor angaja în acest dans în plină manifestare a furtunii și asta îi va ajuta să înțeleagă că poți face din orice moment o minunată ocazie de a merge înainte spre lumină".
  
3) - Sugestia transmisă de channeler a fost mulți dintre noi s-ar putea simți nebuni, pentru un anumit timp, dar capabili să obțină noi poziții în apărarea noilor lor principii de viață și de gândire. Mulți dintre noi se vor decide să nu mai stea de o parte și să se arunce în această furtună a vieții, atât de purificatoare și eliberatoare. Aceasta, pe mulți dintre noi, îi va ajuta să se elibereze complet de tarele dimensiunii a treia și să își diminuieze drastic gradele de libertate ale ego-ului lor uman.

Nu doresc să par un profet, dar nu pot să nu atrag atenția că, de fiecare dată, aceste analize comparatorii, s-au dovedit corecte.
Pentru că m-a interesat ceea ce se spune despre această perioadă, mărturisesc am văzut deja câteva răspunsuri pe linia acestor atenționări. Nu voi fi surprins dacă și în continuare vor apărea evenimente care să dea credit acestor estimări.  

Nu știu dacă din această furtună, ego-ul va fi nevoit să se retragă, cu atât mai puțin să dispară, dar cred că în viitor va fi mai rezervat și cu mai puțin tupeu.
Chiar și după mai multe etape de iluminare, ego-ul uman va mai exista. Sper ca el să joace un rol din ce în ce mai insignifiant. Așa cum afirma Sri Ramana care vorbește despre "
burnt-up rope” (n.m.; eu o traduc: funie arsă până sus), după sahaja samadhi sau Ascensiune. 

(4) - Dacă ne-am afla într-o ”furtună perfectă”, am fi puși în fața unei foarte dificile decizii. Există olinie pe nisip”: pe o parte sunt cei care vor dori să ia o poziție puternică pentru a-și apăra convingerile și principiile care au stat la baza formării lor și, pe de altă parte, vor fi cei dispuși accepte ceea ce ni se comunică din Planul Divin, sau, oricum, superior, în care ni se solicită să milităm pentru pacea lumii și să nu admitem declanșarea unui război, care repede ar putea fi generalizat..
Mai de vreme sau mai târziu, lumea va îmbrățișa ideea păcii și armoniei și va umple de ridicol pe cei care cred că problemele umanității pot fi rezolvate prin forța armelor. 
 Un al doilea aspect al acestei chestiuni este legat de temerea multora că dacă în cazul Siriei nu se va răspude prin forță, atunci se va da mână liberă dictaturii și despotismului. Aceast exemplu va putea deveni un precedent care să fie urmat și în alte situații. Aici este cazul să amintim și de marile câștiguri financiare ale unor companii specializate în comerțul cu armament pentru care un război, oricât de extins, este o ”mană cerească” pentru ei. Continuând raționamentul, s-ar putea face și speculația că un conflic armat, care, evident, va duce la pierderi materiale și umane, va diminua resursele programate pentru asigurarea bunăstării popoarelor lumii.
Am asistat astăzi la o discuție care credita ca posibil spectrul FEMA până la sfârșitul lunii (Nota C.M.: cred că se face referire la posibilitatea declanșării unui război nuclear)
Nu cred că Divinitatea și civilizațiile extraterestre, care ne monitorizează, ar permite ca așa ceva să se poată întâmpla. Amintiți-vă că, în urmă cu câțiva ani, Matei Ward a declarat (în cărțile dictate mamei sale pământene) Dumnezeu a emis un decret prin care se interzice utlizarea armelor nucleare nu numai pe Pământ dat și în Univers.

(5)Revin cu afirmația că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să avem încredere lumea noastră va alege calea păcii și consolidarea libertăților noastre ca ființe multidimensionale.
Mentalul uman va trece cu necesitate de linia de demarcație dincolo de care emoționalul va depune armele și nu se va mai înverșuna împotriva nimănui pentru pretinse orgolii sau virtuți călcate în picioare de cineva. Orice considerent care pledează pentru conflicte militare trebuie abandonat căci din conflicte nu are cum să se nască pacea ci o sumedenie de alte conflicte, mai mari sau mai mici, locale sau generalizate.
Nemulțumirile și nedreptățile locale sunt mai puțin importante decât nevoia generală de pace în lume. Poate că acest lucru se regăsește în ceea ce Hathorii au numit provocare și oportunitate.
În ultima sa prezență la emisiunea ”O oră cu un înger”, Arhanghelul Mihail afirma: "În ciuda acestor răbufniri de violență, ceea ce se întâmplă cu adevărat este că poporul, fiecare dintre voi, în tandem cu frații și surorile voastre care vă ocrotesc, vor cere din ce în ce mai hotărât: " Nu, această stare de lucruri, pur și simplu, nu mai poate continua! "
"Este inadmisibil să acceptăm războiul dar nu puteți nici continua să vă plasați în ”zona gri”, de unde nu știi când poate apărea o surpriză. ”                                     


"Nu mai este loc pentru alte conflicte. Aceste situații ies la suprafață pentru ca umanitatea să se pronunțe decisiv, ridicându-și glasul împotriva atrocităților războiului, mai ales unul gerneralizat, în care mii și mii de ființe umane nevinovate sunt sacrificate pe altarul intereselor unor indivizi fără scrupule și fără inimă. Cei care au murit până acum, inclusiv în Siria, au ales să părăsească acest plan pentru ca binele, pacea și iubirea să triumfe pe Pământ.
"Toate ființele umane joacă un rol în această desfașurare a evenimentelor. Scopul nu este ca factorii de decizie să joace pinpong politic ci ca întreaga umanitate să se scuture de vechile concepții duplicitare, care, în trecut, au făcut atât de mult rău civilizației umane."



(6) - Eu cred că viitorul nostru nu depinde de o problemă sau de alta, mai veche sau mai nouă. Problema care se cere rezolvată de umanitate este dacă ALEGEM PACEA sau orice altceva. Dacă dorim să ni se deschidă porțile univerului, nu putem alege decât PACEA. Universul a fost creat să existe în pace, în armonie și în iubire. El nu va admite ca, indiferent cine, să vină și să bulverseze ordinea universală. Pacea este o condiție implicită a existenței Universului. Pacea este starea naturală a tuturor lucrurilor. Ca să menții o stare de beligeranță, trebuie să consumi energii, resurse umane și materiale. Ca să menții pacea nu trebuie decât să fi iubitor și fericit. Când ești astfel, abundența vine de la sine. Numai pacea este starea reală și durabilă, războiul este un neadevăr, o dezordine a lucrurilor, o anomalie. Este imposibil ca pe termen lung să progresezi, chiar dacă ți-ai învins adversarul. De ce? Pentru că, războiul încalcă ordinea divină, nu ține cont de legile Creatorului și asta nu are cum să-ți asigure victoria, pacea și fericirea. Pacea se naște de la sine căci ea este o stare care-l definește pe Dumnezeu, pe Creator.
Notă de subsol:
(1) -" Mesaj de la Hathori, prin Tom Kenyon, 1 august 2013, http://goldenageofgaia.com; 

(2) - Mesajul lui Matei, 2 septembrie 2013, http://goldenageofgaia.com
(3) "Generalul ~ O sesiune QHHT Având în vedere de Lorna Wilson," Suzanne Spooner,   29 august 2013, http://tauksuzanne.com.
 4) - "Jnani, deși ego-ul este reprimat, el continuă să crească din nou și din nou din cauza prarabdha-ei [Karma în mișcare]. Deci, atât pentru Jnani (avansat) și ajnani [ignorant], Springs ego-ul are tendința să crească, cu diferența că: în timp ce Jnani se bucură de o experiență transcendentală, păstrând Lakshya (scop, atenție), întotdeauna fixat pe sursă, ... ajnani este complet ignorant. Prin stabilirea în mod constant atenția asupra Sursei, inima, ego-ul se dizolvă în ea [la atingerea stării de Sahaja samadhi sau Înălțarea] ca un bulgăre de sare căzut în ocean. (Ramana Maharishi, GR, 56.) 
 (6) "Arhanghelul Mihail: violenta si razboiul nu mai pot continua - Partea 1/2" la http://goldenageofgaia.com


Steve Beckow

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu