Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 26 august 2013

Program pentru MEDITAȚIA ÎN IUBIRE

IMPORTANT!! 
De la Ashtar 

(6 aug.2013; channeler Jenisel) 

Vrem să vă alăturați Familiei noastre Glactice!

Începând de astăzi, 26 august 2013, timp de 7 zile (adică până în data de 1 sept. inclusiv), ASHTAR, cu asentimentul iubitului nostru Sananda, vă propune ca timp de cel puțin 15 minute + 5, în fiecare zi, la o oră aleasă liber de fiecare dintre voi, să participați la o meditație.
Canalizarea aparține lui Jenisel și poartă denumirea de Janisel of Project: Eagle Triad.



Salutări, cel care vă vorbește acum este Ashtar! În ultima noastră meditație ne-am concentrat asupra gridului, grilei electromagnetice a Pământului, precum și grilei conștiinței de masă.

În meditația pe care v-o propun și pe care o vom începe astăzi, ne vom concentra asupra altor trei grile electomagnetice cărora le vom trimite energie de eliberare. În următoarea meditație, vă cerem să vă concentrați asupra altor trei grile, trimițându-le cu dragoste energie de echilibrare, pentru a ajuta la integrarea noilor coduri care tocmai au fost lansate (n.n.: au fost aduse prin portalurile care s-au deschis ieri, 25 august): 
1) în primele 5 minute ale meditației, vă cerem să trimiteți Energia Iubirii voastre Regnului Mineral al Pământului; 

2) în următoarele alte 5 minute, trimiteți Energia Iubirii voastre Regnului Vegetal al planetei; 

3) apoi, în continuare, tot 5 minute, trimiteți Energia Iubirii voastre Regnului Animal planetar.
Prin portalurile deschise pe 25 aug., acestre regnuri au primit toate codurile și știu cum să se deschidă și să asimileze energiile pe care voi, pământenii, le veți trimite lor în aceste 7 zile. Incă o dată: energiile voastre trebuie să fie energii ale iubirii.

4) Încheiați meditația cu un al patrulea segment de 5 minute, în care trimiteți Energia Iubirii voastre ființelor umane ale planetei, energie care să ajute pământenilor, care sunt afectați cel mai puternic de transformările care se produc acum în sistemul vostru planetar.
 Voi Sunteti iubiți si onorati! Eu sunt Ashtar.

Notă suplimentară: 
Dăm mai jos unele informații despre grilele energetice din jurul Pământului.
Ashtar și Sananda au cerut celor care participă la proiectul Eagle Triada să contribuie la formarea și consolidarea mai multor rețele energetice planetare, care vor ajuta la curățirea finală și ascensiunea Pământului și a locuitorilor ei.  

Dăm, mai jos, o listă parțială a grilelor la care se lucrează zilnic și săptămânal:
- Grila Eagle (Vulturul), formată din toți membrii care lucrează în cadrul Proiectului Treimii.
- Grila Lightworker compus din tot ce se numește "Lucratori in Lumină".
- Gridul Eagle / Grila Pămânului, care conectează fiecare ”Vultur” la inima Mamei Pământ.
- Crystal Grid, adică rețeaua energetică ce leagă cristalele din apă, din pământ, Marele Cristal Celestial din Sedona, Cristalul Tatălui, Cristalele Frate, aflat, unul la Polul Nord și celălalt la Polul Sud planetar.
- Gridul Cristal al Aerului Cristalin, rețea care unește toate cristalele din atmosfera curată a planetei.
 
- Crystal / Eagle, reprezentând rețeaua care conectează toate cristalele Eagles ce fac obiectul proiectului: Eagle Triadei, în care sunt cuiprinse cristalele apelor, aerului curat etc., inclusiv particulele cristaline din apa potabilă, consumată de ființe (oameni, animale, plante), ceea ce înseamnă că și cristalele aflate în corpul acestor ființe.

- Solar / Eagle, rețeaua care conectează toate Eagles la miezul Soarelui nostru.
- Diamond Heart Grid (Grila Inimii de Diamant), formând baza care leagă Hearts / mințile Eagles la Hearts / mințile tuturor oamenilor de pe Pământ și, în sfârșit,

- Grila Conștiinței Colective, care are dimensiune planetară și înconjoară Pământul. 
Lista nu este exhaustivă.

Proiectul Eagle Triada a fost creat de către Ashtar ca un mijloc oferit oamenilor de a lucra cu grilele Pamantului și de a se alinia lor ajutând la schimbarea conștiinței de masă a umanității; cu alte cuvinte, pentru a aduce mai multă lumină în ființele umane.

Grila a 5-dimensional, precum și altele, care au fost stabilite cu acest rol, vor înlesni accesul la frecvențele mai mari cu care să se purifice corpul fizic al Mamei Pământ, dar și pentru transmutrea energiilor negative ale fricii, etc, din conștiința individuală și colectivă. 
Purificarea este necesară și condiționează ascensiunea Mamei Pământ în dimensiunile superioare 5-12.

Acest proiect este compatibil cu toate caile și filosofiile spirituale, și constă în a efectua trei meditații cumulând 15+5 minute / zi, ocazie cu care, cei mai rafinați, pot vizualiza unele imagini pe care le trimite Ashtar, Sananda sau altele ființe de lumină din tărâmurile inalte, care ne asistă în acest demers.

Aceste meditații nu sunt destinate numai ”elitei” spirituale ci și tuturor celor care înțeleg importanța lor și se deschid programului inițiat. Se adresează chiar și celor care nu au mai efectuat meditații, până acum. 


După cele 7 zile, Ashtar – Sananda, vor continua programul meditațiilor, anunțând temele și obiectivele viitoare.

Cel mai indicat este ca meditațiile să fie făcute în trei, formând astfel, o trinitate (trei oameni care lucrează împreună, chiar dacă nu se află în același loc). Mai mult chiar, membrii TRINITĂȚII, nu este obligatoriu să mediteze simultan (doar să se declare și să fie de acord că fac parte din acea trinitate, meditând pe aceiași temă). Există totuși, o condiție: membrii trinității trebuie ca, prin ”intenție”, să convină că vor cere ca meditația lor să fie cumulată (adunată) și trimisă ”destinatarilor” la ora și minutul stabilit de comun acord. 
Prin "intenționarea" lor, energiile celor trei coechipieri vor fi trimise împreună la rețeaua corespunzătoare. Se impune, deasemenea, ca membrii ”trinității” să mențină legătura dintre ei. 

Un comentariu:

  1. TRIADA : A C A [Ana,Corina si Ani] saluta cu bucurie Confederatia Galactica.Am citit sitt-ul si ne-am aliniat cu iubire,meditatiilor INIMII de DIAMANT. Fericirea este in noi,pentru ca ajutam prin meditatie ca PLANUL LUMINII sa instaureze:DEMOCRATIA LUMINII pe Pamant. Sunt Ana si salut cordial:Jenisel of Project:EAGLE TRIAD.M-am alaturat cu drag meditatiilor.Va iubesc asa cum iubesc LUMINA TRINITATII :D.N. Sunt fericita cu adevarat. Sunt Corina si din toata inima salut cu iubire CONFEDERATIA GALACTICA a LUMINII. Te iubesc ASTHAR si pe toti fratii veniti in PLANUL TEREI. M-am aliniat cu dragoste,Programului vostru,prin Meditatie in IUBIRE,pentru Mama Pamant. Sunt Ani si doresc sa fac tuturor fiintelor umane,de pretutindeni,urarea : - Fie ca LUMINA AURIE a DUHULUI SFANT, sa va invaluie,sa curga prin inimile voastre si sa va ajute sa treceti greul.! Fie : VOIA DOMNULU nostru !..O.

    RăspundețiȘtergere