Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 iunie 2013

Dezbateri cu diavolii. Ce a auzit Swedenborg in iad



Din revelațiile lui Swedenborg.

Emanuel Swedenborg a fost una dintre cele mai complexe personalități din peninsula scandinavă: la 21 de ani devenea doctor în filosofie, s-a remarcat ca om de știință prin numeroase invenții si descoperiri, unele dintre ele fiind de referință și astăzi în domeniul metalurgiei și fiziologiei, și ca om politic, ocupând înalte funcții în stat până la sfârșitul vieții. Însă cele mai remarcabile opere ale sale sunt cele din domeniul spiritual.
La vârsta de 55 de ani are o revelație care îi transformă radical cursul vieții: DUMNEZEU l-a chemat către o nouă misiune, deschizându-i porțile percepției și inspirându-l să scrie. Din acel moment Swedenborg a renunțat la studiul științelor, dedicându-se spiritualității. Timp de aproximativ un sfert de secol a vizitat tărâmurile subtile – raiuri și infernuri, consemnând cu meticulozitate aceste experiențe și înțelepciunea pe care spiritele celeste i-au împărtășit-o. „Căci DUMNEZEU a binevoit... să-mi deschidă lăuntrul minţii sau spiritul și astfel am putut fi alături de îngeri în lumea spirituală și în acelaşi timp, în lumea naturală, alături de oameni, iar aceasta [s-a petrecut] timp de douăzeci şi șapte de ani.”
Prin cele 30 de volume pe care a fost ghidat să le scrie, Swedenborg a considerat cu umilință că împlinește voia Domnului, ca oamenii să afle despre lumea de dincolo și despre viața eternă.

Vă oferim în continuare descrierea unei asemenea viziuni excepționale în care este înfățișată soarta judecătorilor corupți, orbi la dreptate și adevăr, așa cum i-a fost revelată și deslușită de îngeri lui Swedenborg.

„Odată am auzit un fel de chiot, ca și cum ar fi fost o bolboroseală ieșind din apă. Un strigăt – «Cât sunt de drepți!» – venea din stânga mea, iar un altul din dreapta – «Cât de străluciți!», iar al treilea – «Cât de înțelepți!» – se auzea din spatele meu. Mi-a trecut prin cap să aflu unde se găseau acești oameni drepți, străluciți și înţelepți chiar și în iad, așa încât am simțit dorința de a-i vedea. «Vei vedea și vei auzi», s-a auzit o voce din rai.
Am plecat de acasă în spirit și am văzut în fața mea o deschizătură. Apropiindu-mă, m-am uitat în jos, iar acolo, în fața ochilor mei, se afla o scară. Am coborât treptele. La capătul ei am văzut niște întinderi de pietriș colțuros și ici-colo niște țepușe și niște cârlige. «Aici este iadul?», am întrebat. «Aceasta este cea mai joasă parte de deasupra iadului», au spus ei.
Am luat-o pe un drum astfel încât să ajung la fiecare dintre mulțimile care strigau. În locul de unde ieșea primul strigăt – «Cât de drepți!», am văzut un grup format din cei care în lume fuseseră judecătorii pervertiți de favoritism și luare de mită. În locul de unde se auzea al doilea – «Cât sunt de străluciți!» – am văzut un grup dintre cei care în lume fuseseră angrenați în tot felul de controverse. Iar acolo unde era sursa celui de-al treilea – «Cât sunt de înțelepți!» – am văzut un grup dintre aceia care în lume erau preocupați să fabrice dovezi.

Dar am lăsat această adunătură și m-am întors la prima, la judecătorii pervertiți de favoritism și luare de mită, care erau proclamați echitabili. Am văzut într-o parte un fel de amfiteatru făcut din cărămidă și acoperit cu un fel de țiglă neagră. Cineva mi-a spus că acesta era tribunalul lor. Erau trei intrări în el dinspre nord și trei dinspre vest, dar nici una dinspre sud sau dinspre est – semn că verdictele lor erau bazate nu pe justiție, ci pe toanele lor.
În mijlocul amfiteatrului am văzut o vatră, iar cei care întrețineau focul aruncau deasupra lemne arzând pătrunse de pucioasă și smoală. Lumina pe care o împrăștiau acestea, licărind, arunca pe pereții lucioși umbre de păsări din acelea care ies la lăsarea întunericului. Dar vatra și lumina pâlpâind care formau acele imagini erau acolo pentru a reprezenta deciziile judecătorilor și modul în care puteau răstălmăci disputele în orice controversă, îmbrăcându-le într-o altă formă, după cum le dicta prejudecata lor.
După o jumătete de oră am văzut că intră niște oameni maturi, dintre care unii mai în vârstă, înveșmântați cu robe și togi, care și-au scos pălăriile și s-au așezat în niște scaune somptuoase, la tribună, gata să înceapă judecata. Acum am auzit cu urechile mele și am putut observa cu câtă iscusință, cu câtă viclenie puteau masca aparența părtinirii, prefăcându-se de minune că judecata lor este dreaptă. Și le reușea atât de bine, încât nici chiar ei nu se puteau abține să nu vadă nedreptatea ca fiind dreptate și invers. Se vedea pe fața lor și se auzea din sunetul vocii lor că acestea erau convingerile pe care le nutreau despre meritele cazurilor.
Apoi lumina raiului s-a revărsat asupra mea și mi-a arătat dacă fiecare decizie era justă sau nu. Am văzut cât de multă energie foloseau judecătorii pentru a ascunde ceea ce nu era corect, dându-i o aparență de corectitudine. I-am văzut cum sortează legile care erau în favoarea lor, înclinând controversa în acea direcție, dând la o parte tot restul, printr-o argumentație genială.
După ce și-au pronunțat verdictul, deciziile lor au fost transmise susținătorilor lor, prietenilor și aliaților de afară, care i-au răsplătit pentru favoarea lor defilând de-a lungul drumului și strigând: «Cât de drepți sunt ei! Cât de drepți!»
Am discutat aceste lucruri cu niște îngeri din rai, spunându-le o parte din ce am văzut și am auzit. «Astfel de judecători le par celorlalți ca și cum ar fi înzestrați cu cele mai ascuțite minți», au spus îngerii. «Dar adevărul este că ei sunt complet orbi la dreptate și corectitudine. Dacă înlături prietenia pe care o au față de alții, ei stau în tribună ca statuile. Tot ce pot spune este: «Mă dau bătut. Sunt de acord cu această persoană sau cu aceea.» Motivul este că toată judecata lor este, de fapt, prejudecată sau prejudiciu, iar prejudacata cu toată părtinirea ei, se ține scai de procesele lor de la un capăt la altul. Prin urmare, ei nu văd nimic altceva decât ceea ce este în avantajul prietenilor lor. De fiecare dată când apare ceva care contravine intereselor lor, ei își abat privirea și se uită doar cu colțul ochiului la acel lucru. Dacă dau din nou peste el, îl încâlcesc în argumente așa cum păianjenul își înfășoară prada în firele pânzei sale și apoi o înghite.
«Rezultatul este că, dacă nu se pot ghida decât după propriile prejudecăți, ei nu-și pot forma o idee despre ceea ce este corect și ceea ce este greșit. Ei au fost cercetați din acest punct de vedere și s-a descoperit că sunt incapabili. Locuitorii lumii voastre nu vor crede, dar spune-le că este un adevăr confirmat de îngerii raiului.»
«Și cum ei sunt complet orbi la dreptate, noi, cei din paradis, nu îi considerăm ființe umane, ci niște imitații monstruoase. Părtinirea formează capul monstrului, nedreptatea trunchiul și susținerea argumentelor mâinile și picioarele. Orice chestiune legată de dreptate este transmisă tălpilor picioarelor, unde, dacă nu reușește să se îngrijească de părtinire, îl poate face să se împiedice și să o calce în picioare.»
«Dar vei vedea îndată cum sunt ei în esență; sfârșitul lor este aproape.»

 Brusc pământul s-a despicat! Tribunele lor au căzut una peste alta, oamenii au fost înghițiți, cu tot cu amfiteatrul lor și au fost aruncați în niște grote și întemnițați. «Vrei să-i vezi acolo?», m-au întrebat. Uimitor, fețele lor arătau de parcă ar fi fost din oțel șlefuit, corpurile lor de la gât la șolduri de parcă erau niște fragmente de sculpturi învelite cu piei de leopard, iar picioarele ca și cum ar fi fost niște șerpi. Le-am văzut cărțile lor de legi, care stătuseră cândva pe tribunele lor, preschimbate în cărți de joc. Acum, în loc să dea verdicte, ei s-au ales cu altă muncă, să scoată pigmentul roșu din cinabru, care vopsește fețele prostituatelor și le preface în frumuseți.”
(fragment din cartea „Dezbateri cu diavolii. Ce a auzit Swedenborg in iad.”)


SURSA: http://www.yogaesoteric.net

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu