Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 14 ianuarie 2013

Traversând Cosmosul.



Mesaj de la Kuthumi


 (12 ian. 2013; channeler Lynette Leckie-Clark)

Eu, Kuthumi, vă salut și vă transmit binecuvântările cerești pentru pasul următor. Un pas magnific, pentru care veți merita toate îmbrățișările. Atunci vom sărbători această mare realizare și trecerea la mintea voastră multidimensională. Mulți vor începe să înțeleagă cât de restricționată a fost mintea care a ținut ostatic umanitatea atât de mult timp.

LIBERTATEA DE A ALEGE.
Să ne oprim și să ne uităm la asta mai îndeaproape. Deși mintea voastră conștientă a fost puternic influențată de ego-ul uman, viața v-a oferit din abundență experiențe dintre cele mai interesante. V-ați obișnuit cu ele, v-au devenit familiare, astfel încât limitările la care ați fost supuși au creat o a doua voastră natură, până la urmă, mintera voastră considerând că așa este normal să se întâmple. Experiențele pe care le-ați avut v-au modificat și au făcut ca ego-ul să prospere, prelund controlul gândurilor și acțiunilor voastre.

Controlul a avut multe și subtile modalități de exprimare.
   
Sunt sigur că sunteți familiarizați cu trăsăturile de caracter ale ego-ului uman. Ego-ul a fost acela care v-a învățat și v-a impus regula că cel mai tare, cel mai impertinent, cel mai agresiv, trebuie să aibă câștig de cauză. De mici ați fost educați de ego-ul altora (părinți, profesori, șefi, îndrumători de tot felul) că viața este un concurs, o luptă dură pentru existență și că trebuie să faci tot ceea ce poți pentru a învinge, a ocupa locul altuia, folosind mijloacele permise sau nepermise. Școala care v-a educat v-a insuflat mentalitatea că acela care n-a câștigat este un învins, un ratat, și că el trebuie să stea la cooadă cu mîna întinsă pentru a primi firimiturile celor puternici. Controlul a aparținut celui ghiftuit cu bunuri materiale obținute din ascultarea, obediența, celor mai puțin îndrăzneți, mai puțin obraznici. Celui din față i s-a cuvenit mereu partea cea mai mare și cea mai grasă, cei din spate luptându-se între ei să împartă ceea ce scăpase printre degete cel bogat.

Deci, este timpul acum să eliberați aceste concepte vechi. Și asta o veți face prin creșterea conștienței și conștiinței că toți ați fost lăsați egali și cu aceleași drepturi și obligații. Creșteți în voi aceste sentimente în pace și deplină încredere, că nu există aleși, mai egali decât egalii. La strădanii egale, drepturi egale. Vă îndemn să reflectați la acest lucru.

NOUL AN.
Pe măsură ce înaintați în noul an, procesul transformărilor se va accentua. Veți experimenta toate acestea, la nuvele de profunzime diferite: unele vor fi experiențe și modificări de profunzime, altele, mai de suprafață. Totul va fi în funcție de nivelul evolutiv pe care l-a atins fiecare dintre voi.

Pentru tot ceea ce faceți, pentru tot ceea ce vi se întâmplă, exisă un unic scop: alinierea voastră la paradigmele dimensiunii 4D, în care ați intrat și pregătirea pentru trecerea în 5D. Observați că, dacă pentru trecerea de la 3D la 4D, ați avut nevoie de mii și mii de ani, cu o mare accelerare în ultimii 70, pentru trecerea din 4D în 5D, veți avea nevoie de o foarte scurtă perioadă de timp.
Din acest motiv, este timpul pentru a face schimbările necesare în viețile voastre ACUM

Timpul este extrem de scurt și fiecare dintre voi trebuie să-l folosească cu multă chibzuință. Nu vă mai puteți permite să lăsați pentru mâine, pentru săptămâna sau luna viitoare ceea ce trebuie să faceți astăzi. Mai mult, aș spune că nu vă mai este permisă amânarea nici de la o oră la alta. Vitezele de derulare ade la o fază la alta sunt atât de mari încât, practic, ceea ce trebuia să faceți la o anumită oră, și nu ați făcut, nu veți mai putea recupera niciodată.

Pământul este, de asemenea, în perioada de tranziție și aceasta va determina nerespectarea unor tipare meteorologice, evidențiate de statistică. Vor exista variații ale vremii imposibil de prognozat. Această situație va mai dura încă doi ani, de acum încolo, după care se va produce o stabilizare de lungă durată, ușor de prevăzut.  Până atunci, comportamentul va fi unul instabil. Deci, pur și simplu, pregătiți-vă să întâmpinați capriciile vremii. Și sinele vostru va cunoaște o oarecare stare de instabilitate. Manifestările exterioare și interioare vouă, le puteți face față dacă veți practica regulat tehnici de meditație pentru a vă menține într-o stare de calm. Evitați orice conflict, oricât de mic, și nu-i dați curs căci, altfel, el va avea tendința să escaladeze. Când sunteți puși într-o asemenea situație, înainte de a acționa, luați o scurtă pauză și și întrebați-vă: "Este aceasta o situație de conflict care-mi folosește?" Veți vedea că aveți de câștigat de fiecare dată când v-ați abținut.

SECUNDAR
Am mai vorbit despre asta în comunicările anterioare. Acesta vă va ajuta să vă pregătiți mai bine tranziția, în acest an (Nota C.M.: până pe data de 21 sept.2013). Măsurile guvernului vostru, sunt acțiuni înafara puterii de influențare a fiecărui individ, luat  separat. Din cauza cheltuielilor scadente, în acest an, guvernele vor trebui să ia decizii dure care vă vor afecta, mai ales în cazul guvernărilor clientelare și lipsite de responsabilitate față de popor. Cu toate acestea, un foarte restrâns grup de privilegiați vor încerca să profite din această situație critică. Până la urmă, scadența nu va ierta pe nimeni.  
Și aici vă facem recomandarea să vă chibzuiți cât mai bine orice cheltuială, pentru a putea trece mai ușor perioada de accentuată penurie. Cine are posibilitatea, este bine să-și cultive pământul și să îngrijească recoltele, căci, pentru mulți, acestea vor fi singurele mijloace de subzistență.  
Euspun totul, deoarece vor exista frustrări și furie care vor fi accentuate de ceea ce se va petrece în planul eteric.

Din acest motiv, sugerez ca fiecare dintre voi să aibă un program de meditații, în care să vizualuzeze cum o lumină albastră, Lumina lui Hristos, coboară spre Pământ și diminuiază sau pulverizează chiar, energiile negative acumulate în zona eterică a planetei voastre. Fratele meu Iisus este nerăbdător să vă instruiască în legătură cu utilizarea Razei Albastre a lui Hristos, în meditațiile pe care le veți face.

BUCURIA
Bucurie, oh da, bucurie. Explicarea pregătirii pentru timpul de tranziție nu este întotdeauna plăcută, dar este absolut necesară.

1. Deci, acum să ne uităm în interior. În interiorul vostru, al fiecăruia. Bineînțeles că fiecare dintre voi se poate comporta ca un comandant asupra propriei ființe! Vouă vă revine întreaga responsabilitate pentru ceea ce face și cum acționează ființa voastră, pe care o puteți coordona așa cum credeți că este mai bine. Rețineți, deci, că sunteți singurul responsabil pentru tot ceea ce vi se întâmplă, bun sau rău. Acum, luați o pauză!
2. Gândiți-vă la ceva drag pentru voi. Creați în mintea voastră acea imagine dragă vouă (n.m. vizualizeaz-o). Dacă vizualizați ceva pe care-l iubiți și vă face plăcere, veți zâmbi și vă veți crea o stare de bună-dispoziție. Asta e tot.
3. Acum, aș dori scrieți numele a acelui ”ceva” drag (ființă, obiect, întâmplare etc) pe o bucată de hârtie, cu litere foarte mari, ca un memento. Apoi, scrieți același cuvânt pe o bucățică mai mică de hârtie, așa ca să vă intre lejer în portmoneu sau în gentuța de mână.  Versiunea mai mare, ca format, agățați-o de ușa frigiderului, sau într-un loc pe care-l frecventați des. Ideea este să vă plasați această amintire mai cu seamă în locurile în care fie doriți să vă relaxați, fie există o probabilitate mai mare să apară situații stresante (la birou, de exemplu).
4. Când ați avut o zi grea, atunci când există o nevoie de a vă relaxa, când trebuie să faceți o plată care ”nu vă dă bine”, când cineva de la birou vă agasează, când sunteți presați să găsiți o soluție rapidă, citiți acele cuvinte care vă vor aminti de imaginea preferată. Va fi ca o luminiță în ochii minții, și asta vă va schimba starea, vă va destresa.. Zâmbiți și trimiteți-i bezele!  Veți înțelege atunci că lumea asta nu este în responsabilitatea voastră, voi aveți grija voastră.
Pot să vă asigur însă că acest exercițiu simplu vă va ajuta foarte mult în vremuri de nevoie. Acest lucru vă va permite să simțiți bucurie interioară oriunde, în orice moment.


MODEL DE EXPANSIUNE
Acesta este mesajul nostru pentru voi în 2013. Avansați în gândirea voastră, în emoțiile voastre, în acțiunile voastre și faceți alegerea cea mai potrivită.

În cursul anului 2012 s-au deschis multe portaluri Cosmice, prin care s-au trimis pe Pământ diverse tipuri de energie care s-au răspândit în atmosfera planetei, au penetrat corpul Pământului și pe al vostru. Aceste energii sunt acum ancorate într-un fel sau altul de sistemul vostru planetar. Voi respirați acele energii în fiecare zi. Da, într-adevăr.  
Aceste energii noi ajuta la extinderea șablonului, a matricei Noului Pământ și noii ființe umane, noilor plante și animale.
Multe ființe, venite din întregul univers, ajută la această vastă și monumentală lucrare. 
Prietenul meu, eu sunt unul dintre aceste ființe și aprțin grupului de surori și frați care formează Marea Frăție Albă / Consiliul Luminii.
Deschide-ți brațele, deschide-ți inima, deschide-ți mintea și mergi mai departe! Universul este al tău și reprezentanții lui sunt lângă voi. 
Ați pornit spre noi, treceți acum prin dimensiunea de tranziție și vă îndreptați spre dimensiunea a 5-a, unde noi vă vom aștepta. Chiar dacă ar fi să nu ne vedem față în față acolo, pe Pământ, va fi imposibil să n-o facem în dimensiunea 5D. Asta face parte din religia universului, din credința Dumnezeului care ne animă.
Lynette Leckie-Clark
Până atunci, ADN-ul vostru este în schimbare și mulți cercetători au sesizat acest fapt indubitabil. Glanda voastră pienală se activează, se deschide, și asta va face ca mult mai multă energie a Luminii să asimilați. Ați început într-un număr foarte mare să vă transformați celulele în structuri cristaline, și aceasta vă conferă multe și nebănuite capacități și posibilități. Centrul inimii voastre capătă structura diamantului. Acesta nu este un accident, nu. Este o parte din noua voastră structură, noua voastră ființă
Așa că vă cer să nu irosiți timpul, să lucrați pentru transformarea și șlefuirea ființei voastre care va deveni compatibilă cu frecvențele dimensiunii a 5-a. Dragilor, faceți din această înaintare o sărbătoare, o manifestare a bucuriei, căci pentru voi s-au adus darurile. 
Iubiților, pace vouă!


Kuthumi


SURSA: www.kuthumischool.com
(C.M.)


2 comentarii:

  1. Nu este foarte clar cat timp va dura trecerea din 4D in 5D . Si de altfel cei care trec in 5D se pare ca nu mai au corp fizic . Deci ce sa intelegem si din acest mesaj , ca timpul nostru in 4D ca fiinte intrupate va fi foarte scurt ( 9 luni , un an , poate doi ... ) pentru toti , pentru cei care au ramas sau vor ramane la stadiul de 3D ori ori pentru cei putini care vor ascensiona in 5D ? Poate ne putem lamuri cum este corect sa interpretam tot mai multele mesaje ce vin din diverse surse si care sunt aparent contradictorii sau lipsite de logica normala .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deși întrebarea dv. este retorică, și, oricum, nu de la mine așteptați un răspuns, îmi permit să fac unele precizări:
      * în planurile superioare, noțiunile de timp și spațiu au altă semnificație (noi ne păstrăm, deocamdată, vechea percepție, deoarece abia am pășit în 4D);
      * cât va dura tranziția prin 4D în 5D, este o întrebare la care nici Dumnezeu nu știe să răspundă, căci numai de noi depinde.
      În principiu, limita ar fi 21 sept.2013. Fiecare dintre cei aflați în tranzit, are toată libertatea să aleagă, cât va dura pentru el această trecere.
      Prin ”să aleagă” nu trebuie, evident, să se înțeleagă doar că ”eu vreau” ci cât de mult vom lucra cu ființa și societatea noastră pentru a le ascensiona (prin fapte, atitudine și determinare), altfel spus, cât de mult ne vom putea crește frecvența de vibrație.
      Dacă doar vom aștepta să se întâmple, fără să facem nimic pentru asta, după 21 sept.2013 vom spune, ca și pe 21 dec.2012, că ”Aș, nu s-a întâmplat nimic; a fost doar o minciună!”
      * atât în 4D cât și în 5D, ne vom păstra corpul fizic (așa cum se întâmplă în Nirvana, pe Saturn, în civilizațția interioară a Pământului sau pe partea invizibilă - de pe Pământ- a Lunii etc). Numai că densitatea corpurilor noastre va fi mult mai mică; vom avea adică un corp mult mai rafinat. Ca să vă faceți o idee, un bărbat saturnian, a cărui înălțime poate ajunge la....42 metri!, cântărește cam cât un bărbat pământean.
      * cei care nu sunt în procesul ascensionării spre 5D, vor rămâne pe Vechiul Pământ, adică în 3D, în dualitate, și vor continua să se confrunte cu toate tarele societății actuale, cu capriciile naturii, cu lipsuri, ură, concurență, hoție, boală, suferină, conflicte și moartea corpului fizic. Din păcate, pentru ei, totul va fi însă exacerbat, din cauză că cei buni, cei evoluați, nu vor mai fi printre ei, deci nu va mai fi cine să păstreze cât de cât un echilibru. Acea societate va coborî foarte repede în tenebre, căci procesul dezumanizării va fi accelerat. Conștiința va coborî, nu va crește.

      Mai vreau să adaug că atunci când vorbim de Vechiul și Noul Pământ, nu ne referim la locații diferite (gândiți-vă, de ex., la ce se întâmplă cu un burete uscat sau îmbibat cu apă. Materialul solid din care e făcut buretele și apa, cu care s-a îmbibat, ocupă același volum, buretele nu-și schimbă forma ci doar masa. În el sunt înglobate două medii: cel material, buretele propriu-zis (acesta ar fi Vechiul Pământ) și apa (Noul Pământ).

      Mulțumesc că mi-ați dat ocazia să-mi expun părerea, care, sper, va fi de folos celor care au nevoie de ea.
      C.M.

      Ștergere