Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 septembrie 2012

MOMENTUL PE CARE L-AȚI AȘTEPTAT (2)



De la Federația Galactică a Luminii

(20.09.2012; channeler Greg Giles)

Greg Giles

(continuare)  

Așa că vom aștepta momentul potrivit când Greg vă va câștiga încrederea. Noi apreciem că  nu sunt prea mulți cei care au învățat să aibă încredere în Greg. Dar, vă spunem că se va întâmpla ceva în lumea voastră care va face ca această opinie să se schimbe radical. Ceva imens este pe cale să se întâmple, ceva uimitor, ceva atât de incredibil încât toți care citesc aceste rânduri, indiferent de convingerile lor actuale, vor fi absolut uluiți, absolut șocați și uimiți.               

Ce părere aveți despre asta? Credeți posibil ca ceva misterios să fie pe cale să se întâmple? Vreți să ajungeti repede la explicarea acestui mister, nu-i așa? Ei bine, vă spunem că acest lucru nu este posibil acum, dar vă garantăm că această promisiune, care are valoare de jurământ, se va îndeplini foarte curând, moment ce va fi șocant pentru voi toți. Ce părere aveți despre asta?

Când vă vom face dovada, cum credeți că vom proceda? Știm că și Greg se întreabă asta, chiar acum când îi dictăm. Mulți dintre voi vor fi surprinși să afle că în timp ce Greg canalizează cuvintele noastre, prin mintea lui, gândurile lui sunt canalizate prin mintea noastra. Așa se întâmplă. Iată că v-am mai dezvăluit un secret. Noi știm exact ce gândește Greg, deoarece conștiința noastră și a lui sunt una, în acest moment; sunt contopite. Cam asta se întâmplă și cu conștiința universului în care se regăsesc toate conștiințele entităților din el.

Ideea că ceea ce gândește el ne este cunoscut, îl amuză pe Greg, dar îl și plasează într-o poziție inconfortabilă, la ideea că i-am citit gîndurile și până acum, chiar și în momentele când...cine știe ce i-a trecut prin cap!
Abilitățile sale de canalizare au o mare vechime, și le manifestă de eoni, chiar înainte de civilizația Maya. De altfel, el a fost channeler și pentru această civilizație. Ce părere aveți despre asta? Vă surprinde că Greg a umblat printre mayași, el fiind, pe atunci, unul dintre bătrânii Maya care erau în legătură telepatică cu civilizații îndepărtate ale universului? Pe atunci, el era conectat cu noi făcând canalizări pentru mayași.
Noi spunem că nu ar trebui să fie surprinzător pentru mulți dintre voi, pentru că noi am fost pe cerul vostru și în inimile voastre, în fiecare moment al călătoriei; mulți dintre voi, cei care citesc acum aceste cuvinte, au fost Mayași. Da, mulți dintre voi au fost cetățeni ai civilizației Maya. Ce părere aveți despre asta? Noi știm că acest lucru poate fi surprinzator pentru mulți dintre voi, dar dacă stați să vă gândiți, cine ar putea să conducă mai bine umanitatea pe calea propășirii ei, în această perioadă incredibilă, decât sufletele cele mai încărcate de experiență, cele mai spiritualizate? Da, a fost poporul vostru, cultura voastră, voi cei care ați aparținut culturii Maya, adică cei care prin nivelul lor de spiritualizare au vorbit în străvechime de ceea ce se va întâmpla la începutul secolului XXI, când se va ivi oportunitatea ca umanitatea să iasă din limitările dimensiunii inferioare, 3D, și să pășească în una superioară.  
Da, voi suflete ale poporului Maya, sunteți primii care aflați acest lucru. O faceți prin unul dintre canalele voastre dimensionale, mai inalte, de comunicare. Voi sunteți cei care aveți încredere în canalul nostru Greg. Ați existat cu mii de ani în urmă, ca ființe ale civilizației Maya și vă aflați, din nou, în corp fizic, în această viață, pentru a îndeplini ceea ce ați prezis atunci. Și, din nou vă este dat să beneficiați de serviciile canalului Greg, care și atunci era unul de-ai voștri, adică un înțelep mayaș.
Așa se explică de ce unii dintre voi credeți în canalizările lui iar alții aveți reticențe și manifestați neîncredere în el.
Aceasta nu înseamnă că voi, cei care nu-i acordați credit lui Greg, nu ați fi fost în corp uman în acea vreme, numai că nu aparțineați culturii Maya, ci altor civilizații pământene. Pe scurt: cei care ați aparținut poporului Maya, rezonați cu Greg, și cu mulți alți pământeni împrăștiați în multe locuri ale lumii actuale.

Acum începeți să înțelegeți de ce aceste cuvinte ajung la voi, de ce rezonează cu voi, de ce ele au sens pentru voi, de ce ele se armonizeaza cu voi, de ce cântă pentru voi și de ce doar cu voi rezonează ca adevăr.
Și mai există un secret, un alt mister care se deslușește acum. Ați auzit aceste cuvinte și aceste fraze, pentru că noi le-am repetat pentru voi abia acum, din locația fostei culturi Maya. 
Cum spuneam, Greg a fost unul din canalele din vremea aceea și a revenit în această viață  pentru a fi din nou canalul vostru, în relația cu noi. Și asta pentru că vă iubește, deoarece, în viața lui mayașă, l-ați tratat cu bunătate și respect, recunoștință și apreciere. Pentru iubirea și respectul vostru, vă recompensează astăzi cu iubirea și devotamentul său. El nu cere nimic, niciodată nu a pretins un "mulțumesc" sau un dolar, deși face o treabă grea dar minunată. Noi suntem mândri de el și de ceea ce face. De fapt, acesta este și motivul pentru care a fost selectat să ne fie canalizator.

Am putea spune că, de mii de ani, facem cu Greg o echipă. 
Nici Greg, nici voi cei care ați făcut parte din poporul Maya, nu vă mai amintiți acea viață sau relațiile dintre voi. Aceasta deoarece vi s-a șters din memoria conștientă acele amintiri. Cu toate astea, unele cuvinte, unele exprimări, vă sună familiar. De ce? Pentru că în ființa voastră ele rezonează, au ecou. Aceasta este cheia. Nu vă amintiți că le-ați fi auzit undeva, cândva, dat par a vă fi familiare. Anumite cuvinte sau expresii parcă vă răscolesc sentimente confuze. 
Cu cât vă curățați de vibrațiile negative, pe care le-ați acumulat în timp, cu atât ființa voastră devine mai pură, mai ușor de intrat în rezonanță cu trecutul.

Mulți dintre voi trăiesc din nou acele vechi sentimente. Ele sunt provocate de aceleași cuvinte care vi s-au spus cu mii de ani in urma. Aceasta vă provoacă trăiri deosebite, speciale, nu-i așa? Realizați că acele cuvinte vă sună cunoscut dar aveți o vagă bănuială că nu le-ați mai auzit de foarte mult timp. Față de aceste vechi amintiri, unii reacționați cu plăcere și nostalgie, alții cu înfrigurare și cu un fel de teamă.
 
Nu dorim să vă discredităm, să vă aducem ofense, să vă arătăm cu degetul, să vă condamnăm sau judecăm în vreun fel. Noi nu facem niciunul din aceste lucruri. Ceea ce încercăm să facem este să vă scoatem din vechile paradigme, aceste metode învechite care nu vă mai servesc; frica, de ex., nu vă mai servește absolut deloc. Este o emoție complet inutilă. În viitor, nu mai trebuie să vă bazați pe frică pentru a supraviețui. Nu aveați nevoie să vă temeți nici în viețile anterioare, sau atunci când erați în civilizația Maya. Teama pe care mulți o simțeau atunci când venea o furtună sau când un animal feroce invada tabara voastra, acea frica era complet nejustificată (n.m.dată fiind realitatea că, de fapt, nu există moarte). Frica vă îngreunează călătoria.

Atunci când va fi momentul potrivit, vom scoate (eradica) din voi, toată frica care s-a adunat în ființa voastră. Aceasta va face din voi o ființă neînfricată. Ați fi amatori? Nu vă veți mai putea teme nici dacă veți vrea. Credeți că asta vă va da abilități supraomenesti, putere și curaj?  Noi spunem ca da și vă cerem să vă pregătiți pentru acest dar pe care il veți primi pentru că veți fi complet uimiți, vă veți bucura, prețui și veți fi recunoscători.
Veți deveni ființe neînfricate spiritual, luptători neînfricați. De aici provine termenul de luptător spiritual, pentru că un luptător este neînfricat, nu este așa? Un luptător se lansează într-o luptă cu un scut și o sabie știind că este foarte probabil să fie rănit sau să-și piardă viața. Până la extirparea acestui sentiment, ființa umană încă va mai avea probleme cum să-și domine frica. Da, dragilor, veți deveni luptărori spirituali neînfricați ai luminii.

Când spunem “ luptator spiritual” ne dorim ca toți să înțelegeți că nu veți mai avea niciodată dorința de a ridica sabia, pentru că războiul vostru va fi împotriva întunericului, și pentru aceasta nu veți avea nevoie de violență căci violența naște violență. Veți avea nevoie de determinare, de tărie morală și de o puternică voință. Da. Mulți dintre voi înțelegeți în mod clar acest lucru, ați învățat acest lucru și ați început să-l aplicați. Violența nu rezolvă nimic; nu veți utiliza violența împotriva întunericului ci Lumina. Acesta înseamnă iubire, bunătate, compasiune, iertare. Lumina este cea care va învinge intunericul și nimic altceva nu va fi necesar.

Unii dintre voi ne-au criticat pentru că am încurajat aliații noștri de pe Pământ să captureze armele și să-i aresteze pe membrii Cabalei criminale (și nu ne referim la membrii neantrenați și fără experiență). Acesta a fost un mesaj pentru aliații voștri din prima linie, pentru organizațiile militare și de poliție care sunt însărcinate cu efectuarea acestor arestări. Acest lucru nu trebuie să fie ceva nou pentru voi, pentru că toți ați văzut la televizor sau ați citit ziare cu privire la arestarea criminalilor. Acest lucru nu este nou. Aceasta nu este o forma de violență, atunci când oficialii din departamentele de poliție sau militare fac arestări în rândurile membrilor Cabalei. Ei nu folosesc violența. Deși sunt înarmați, nu fac uz de armă, decât în cazuri extreme. Ei pur și simplu bat la ușă,  și când le deschide cineva, ei le înmânează un mandat de arestare și de percheziție pentru cel urmărit. Când nu li se răspunde, în prezența organului abilitat, pot pătrunde în locuință. Asta nu este violență ci o formă civilizată de a respecta legea, în vederea apărării intereselor colective.

Dar arestările trebuie operate și toată lumea ar trebui să-și dea concursul la impunerea prevederilor legale. Am evitat să mai vorbim despre aceste arestări în mod intenționat, pentru că am dorit să le permiteți celor abilitați să își facă datoria în liniște și fără prea mult tam-tam.
Vă spunem că trebuie să continuați cu aceste arestări căci societatea voastră trebuie curățată de elementele care produc rău. De altfel, aducem mulțumiri celor care întreprind aceste acțiuni de însănătoșire a climatului social. Vă reamintim că atâta timp cât membrii cabalei și slujitorii lor își continuă frădelegile, noi nu putem demara programul de înfăptuiri pe care vi l-am anunțat.

SURSA: http://ascensionearth2012.org

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu