Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

vineri, 28 septembrie 2012

MAREA VÂNĂTOARE DE COMORI



(Caută indicii în viața ta! Partea 1)

De la channeler Greg Giles

Greg
Bună ziua tuturor membrilor înălțați ai familiei noastre.
Cei din Federația Galactică a Luminii, precum și ai Comandamentului Ashtar m-au întrebat dacă aș vrea împărtășesc cu voi toți ce indicii am descoperit și care au fost plasate strategic pentru noi, de-a lungul căii de ieșire din viața noastră anterioară, înainte de întruparea actuală, care ne-ar duce înapoi, pentru a ne aduce aminte cine suntem cu adevărat. Mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi ceea ce am descoperit.

Deci, în cazul în care ne decidem, putem începe să cautăm aceste indicii chiar foarte aproape de noi.
În primul rând vă sfătuiesc să plecați de la numele propriu pe care-l purtați (n.m.; numele de botez). Vedeți voi, numele pe care ni l-am luat este, de fapt, numele pe care singuri ni l-am ales înainte de a ne naște, înainte de întruparea noastră actuală.
familia noastră a avut inspirația să ne dea acest nume, n-a fost o întâmplare. Fiecare dintre noi am sugerat într-un anume mod părinților ce nume să ne atribuie.
Faptul că purtați numele pe care-l purtați are o motivație mult mai profundă și deloc întâmplătoare.
Deci, vom începe cu numele nostru, adică numele de botez, apoi numele nostru de mijloc (Nota C.M.: probabil, numele de botez al tatălui), după care, numele de familie, și-l vom analiza pe fiecare în parte.
Există multe site-uri de pe Internet, care vă vor revela sensul, precum originea numelui, care ar putea fi destul de diferite. Unele site-uri sunt mai specializate și mai la obiect decât altele, dar nu vreau să vi le indic eu; le alegeți pe cele care rezonează cu voi. Ar trebui să vă căutați numele pe un sit specializat.

În ceea ce privește numele de famiulie, v-aș sfătui să căutați site-ri care se concentrează pe cercetarea genealogiei, cum ar fi ancestry.com. Ei au o secțiune foarte perspicace care se ocupă exclusiv de numele de familie.

Atunci când faceți această învestigație este bine să nu fiți sceptici, neîncrezători, în această cercetare, căci starea de spirit contează pe calarea” voastră pe un rezultat cât mai exact. Uneori, puteți găsi sensul într-o metaforă sau un joc de cuvinte.

În următoarele zile, vom continua cu discuția noastră, sperând că, între-timp unii dintre voi veți fi avut șansa să faceți această prealabilă cercetare, ajutați de internet sau alte surse.
În următoarea mea intervenție, vom discuta despre următorul loc în care puteți căuta indicii și vă garantez că mulți dintre voi vor fi foarte surprinși să afle că anumite indicii, deși „sub nasul” lor, erau atât de bine ascunse încât nici prin minte nu le trecea să le ia în considerare.
Până atunci, bucurați-vă de rezultatele căutării pe care sper să o începeți, asupra tainelor pe care le ascunde numele vostru complet.
Să numim aceste învestigații interesante MAREA VÂNĂTOARE DE COMORI.
Vânătoare norocoasă!

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu