Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 16 august 2012

REALIZAREA OBLIGAȚIILOR PE CARE VI LE-AȚI ASUMAT


Mesaj din partea F.G.L
( 7/08/2012;channeler: Greg Giles)
 
Greg Giles
Este timpul să lăsați deoparte toate acțiunile și confuziile suplimentare, care vă rețin de la atingerea scopurilor și să vă realizați sarcinile pentru acest moment. Noi am vrea să vedem pe mai mulți dintre voi luând parte la evenimentele pentru care ați arătat atât de mult interes, cu atat de multă vreme în urmă. Mulți dintre voi ați fost foarte interesați să particiați la aceste planuri de transformare a lumii voastre și vă exprimați nerăbdarea să  începeți. Ce s-a schimbat între-timp în viața voastră, care vă reține să faceți ceea ce clamați că dortiți?

          Noi suntem tot aici, așa cum v-am declarat, și cum am promis. Nu v-am uitat declarațiile și promosiunile. Este momentul și cazul să vi le respectați, în numele Creatorului vostru, în numele universului vostru și pentru voi înșivă.
De unde provine schimbarea? Ce a intervenit atât de interesant, care să vă abată atât de mult și care să vă consume atât de mult timp încât să vă rețină de la a vă duce la îndeplinire angajamentul de a va realiza sarcinile pe care vi le-ați asumat?
Astăzi, dorim clarificarea acestei situații, acestui pas înapoi, pe care l-ați facut! Vă rugăm pe voi, frații și surorile noastre, să ne explicați ce vă ține atât de ocupați, de nu vă puteți realiza misiunea voastră!?
Noi vrem ca aceia dintre voi care nu mai doresc să participe în totalitate, să vă lăsați comentariile voastre sub mesajul nostru și să ne faceți să înțelegem de unde vine această renunțare la misiunea pentru care mulți v-ați înscris cu entuziasm, și care viza restaurarea iubirii și luminii în lumea voastră ?
Vom citi toate comentariile voastre care, sperăm, ne vor aduce clarificări. Chiar nu înțelegem de ce atât de puțini dintre voi se mai declară, în continuare, adepți ai programelor care cuprindeau și participarea voastră!!
Noi suntem, realmente, foarte interesați de conținutul răspunsurilor voastre.  Foarte puțini dintre cei înscriși pe listele de voluntari, își mai mențin obțiunea de la început. Este adevărat că, între-timp, s-au mai înscris și alții, dar ce se întâmplă oare cu cei care de la început au cerut, cu entuziasm, să fie luați în evidență, iar acum par a fi renunțat?
Noi nu vă putem oferi statistici precise asupra acestui subiect, pentru că mulți dintre voi participați doar secvențial la acțiuni; nu putem spune deci că fiecare dintre voi are o participare continuă. Acest fapt face dificilă o statisică globală a participanților. Noi nu întocmim și nici nu păstrăm dosare asupra colaboratorilor pământeni. Am văzut cu claritate și am luat în considerație toată munca pe care fiecare dintre voi o depune. Putem face aprecierea că este evident că unii dintre voi faceți cu mult mai mult decât alții, iar unii dintre voi, nu faceți nimic.
Ceea ce am dori să vedem, desigur, este ca voi toți (sau măcar un procent majoritar), care v-ați anunțat participarea (asumându-vă, implicit, niște obligații) să lucrați mai mult, așa cum inițial ați promis. Această atitudine și determinare dorim să le observăm la voi, în aceste momente.
Repetăm: dorința noastă la acest moment este ca toți cei care v-ați înscris pe listele de recrutare a colaboratorilor Federației Galactice a Luminii, sau a altor comandamente galactice, să lasați deoparte alte preocupări și să vă concentrați asupra acțiunilor care decurg din angajamentul vostru. Avem nevoie să știm cât mai precis pe cine și pe ce contăm, în aceste programe.
Noi observăm că mulți dintre cei înscriși pe liste v-ați gasit între-timp activități care vă consumă mult timp, energie și împun prezența voastră la acele activități. Deducem, din aceste constatări, că nu prea v-ar mai rămâne timp și pentru colaborarea cu noi. Într-un fel, noi înțelegem că obligațiile voastre familiale sau sociale, nu vă mai permit timpul liber pe care ar trebui să-l dedicați programului cu noi. Însă, de la început, suntem siguri că v-ați gândit că programului nostru comun trebuie să-i rezervați o anume perioadă de timp, în care să fiți disponibili pentru îndeplinirea angajamentului asumat față de noi. Am sperat că fiecare dintre voi și-a creat un fond de timp pentru activitățile din programul nostru comun. Se pare că puțini v-ați făcut asemenea calcule. Vă rugăm să vă reverificați programul și disponibilitatea și să nu omiteți faptul că avantajele colaborării cu noi sunt mult peste ceea ce ați putea obține prin activitățile voastre de rutină și satisfacere a necesităților materiale.

Noi constatăm că mulți dintre voi v-ați însușit multe lecții de-a lungul acestei vieți și aceasta v-ar permite ca din colaborarea cu noi să primiți recompense binemeritate și destul de tentante. Ceea ce lipsește pentru soluționarea acestei ecuații este aportul vostru promis, și pe care noi am contat.
Noi cerem acelora dintre voi care citiți aceste rânduri și acelora care simțiți că ne adresam vouă personal astăzi, să lasati orice vă consumă timpul, orice alt interes și preocupare, și să vă concentrați atenția și energia asupra colaborării cu noi, rămânând în stare de așteptare pentru a lucra în echipele noastre. Voi toți ar trebui să stiți deja cam ce ar trebui să faceți în acest program. Prin intuiția voastră, stimulată de noi, nu ar trebui să mai aveți niciun fel de neclaritate.

Voi sunteți Lucrători întru Lumină. Lumina este informație, deci, voi lucrați cu informații. Acum este momentul să treceți la treabă, să creați, să impărtășiți și să faceți ușor accesibilă informația referitoare la transformările Pământului, care sunt în desfășurare și care sunt programate, căci ele vor afecta fiecare bărbat, femeie și copil de pe această planetă. Aceste schimbari sunt atat de ample și atât de multe încât de mult era cazul să acționați. Faceți-o acum! Puteți începe prin a discuta cu alții despre ceea ce se întâmplă și se va întâmpla, despre intențiile noastre și despre ceea ce așteptăm noi de la pământeni, în acest program care pentru voi este elaborat. Vorbiți și scrieți prin viu grai, de la om la om, sau prin rețelele voastre de socializare online, despre proiectul nostru de întărire a țărmurilor  maritime, care va proteja multe zone de coastă din jurul lumii voastre, ca o măsură de prevenție. Aceste creșteri de nivel al apelor oceanului planetar este iminent, ca urmare a deplasărilor imporetante ale plăcilor tectonice, cel putin în unele zone. Vi se pare atât de dificil să faceți asemenea comunicări? Sau credeți cumva că ceea ce vă comunicăm are o mică probabilitatre de a de se produce?
De asemenea, puteți alege să ne ajutați prin a răspândi informația prezenței familiilor voastre stelare și de suflet, a ghizilor voștri, a protectorilor voștri și a prietenilor voștri din cadrul Federației Galactice a Luminii, a fraților și surorilor din cadrul Comandamentului Ashtar, care de asemenea se află aici, în jurul planetei voastre. Aceasta este o foarte importanta misiune, pentru că multe depind de modul în care noi vom fi primiți de către oamenii acestei planete. Noi nu avem dreptul să forțăm asupra înțelegerii lor, căci mulți dintre ei nu sunt pregătiți să asculte și să creadă. În schimb, vouă vă este mult mai ușor, căci mai degrabă vă acceptă pe voi ca parteneri de discuție decât pe noi. 
 Voi, Lucrătorii întru Lumină sunteți excepția de la regulă, în ceea ce privește înțelegerea realităților universale. Voi acceptați mult mai ușor realitatea că noi survolăm cu foarte, foarte multe nave spațiale atmosfera Pământului, dar ce ar spune ei, cei deloc convinși de această realitate?

Cu tact și gradual, voi ne puteți ajuta să “spargem gheața”, să fim acceptați ca existență și ca frați ai pământenilor, cu care am format o familie, din vremuri imemoriale. Unii dintre voi ne-au sugerat ca nave de-ale noastre să aterizeze în mijlocul stadionului central unde au fost Jocurile Olimpice. Asta ar fi fost o gravă eroare din partea noastră. Nu vă imaginați ce panică și dezorganizare s-ar fi produs, la o asemenea descindere!! Asemenea acțiuni nu ar putea face parte din programul nostru. Planul nostru a fost și continuă să fie acela prin care părți din ce în ce mai mari de informații să fie popularizate oamenilor lumii voastre, începutul fiind făcut de nucleul Lucrătorilor întru Lumină.
Acesta a fost planul de eoni de timp și el a rămas valabil și astăzi. Dacă am fi început anunțarea direct prin mijoacele voastre media, s-ar fi creat, deasemenea, o isterie imposibil de controlat. Noi putem spune aceasta cu mare precizie deoarece am realizat teste la nivelul conștiinței umane și gradului de absorție a unor asemenea idei. Trebuie să vă spunem că nici măcar la ora actuală umanitatea Pământului nu este pregătită să asimileze și să accepte asemenea tip de știre. Orice forțare ar produce o bulversare de mari proporții în viața pământenilor. Vă rugăm să nu luați aceasta ca pe o veste proastă, pentru că în scurt timp ne vom face cunoscuta prezența, însa nu la scară globală, dar prin intermediul unui mare anunț sau eveniment, dorim să facem aceasta foarte clar. Aceia care așteaptă un mare eveniment singular, care să răzbată simultan pe tot globul probabil vor fi dezamăgiți. Structrura sistmului vostru planetar este foarte fragilă și noi nu ne-am permite să o pulverizăm printr-o acțiune generală și simultană.
Vă rugăm să fiți răbdători cu noi, așa cum și noi suntem răbdători cu voi. În timp, ne vom revela și ne vom prezenta oamenilor lumii voastre, însă acesta va fi un proces încet si gradual, exact așa cum am procedat și până acum. Cunoaștem că trebuie să fim foarte atenți cu fragilul psihic uman, pe care mulți dintre oamenii acestei planete îl au. Aceasta este tot ceea ce vă putem spune astăzi asupra acestui subiect. Vom adăuga că avem multe proiecte pentru voi și, după cum mulți puteți presupune, ele nu vor putea fi ascunse publicului lumii voastre, cel puțin  în unele cazuri și, oricum, nu pentru mult timp. Viteza dezvăluirii prezenței noastre crește mereu iar numărul contactelor cu unii dintre voi va crește exponențial.
Pe aceia dintre voi care participați la misiunea noastră de lumină vă asigurm că munca voastră este foarte bine apreciată și binecunoscută, chiar dacă voi nu realizați aceasta. Pentru cei care înca nu v-ați început munca voastră, vă spunem că nu este niciodată prea târziu să intrați în joc, întreaga muncă pe care o veți depune va fi foarte mult apreciata și va aduce beneficii extraordinare misiunii noastre comune.
Așteptăm cu nerăbdare să citim comentariile voastre la acest mesaj, amintindu-vă că ceea ce vă cerem este să menționați ce vă reține în a vă respecta angajamentele pe care vi le-ați asumat, în relația cu noi.
A sosit timpul pentru voi toți să intrați în joc, deoarece jocul este pe sfârșite.

Noi suntem coechipierii voștri în misiunea noastră în iubire și în slujba Creatorului nostru și a universului nostru.
Noi suntem Federația Galactică a Luminii.

SURSA: http://ascensionearth2012.blogspot.com
(C.M.)

COMENTARIILE CITITORILOR

* MARIANA, din România; 16 august 2012, 10:01
Teama, acest sentiment urât și devorator, teama propovăduită de toți: părinți către copii, preoți către enoriași, autorități către cetățeni. 
Teama, teama de ridicol, teama de a fi considerat altfel decât toți ceilalți. 
Teama cu care mă lupt să o smulg din sufletul meu, 
Teama zilei de mâine, 
Teama de a nu avea bani pentru medicamentele soțului de care depinde viața lui. 
Teama de a NU AVEA, 
Teama de VOI, care ne-a fost cultivată pe toate canalele: film (cel mai puternic impact), informații diverse etc 
Teama că din cauza noastră și din cauza acestui sentiment pagubos, VOI nu ne veți putea ajuta și ne veți lăsa în toată necunoașterea, nesiguranța și mizeria în care am existat de mii de ani. 
Ne este teamă că NU ne vom putea bucura din toata inima și din tot sufletul de întâlnirea cu VOI. 
Teama de a rămâne legați în acest plan inferior,(3D). 
Depun mult efort pentru a lupta cu acest sentiment păgubos pentru toți și pentru Planeta mea dragă, și să știți că este foarte greu să-l smulg din ființa mea și să devin, cu adevarat, liberă. 
Când cei din jurul tau (familia) depind de venitul pe care il realizezi, chiar dacă inima îți dă branci să-ți iei zborul, conștiința te aduce imediat cu picioarele pe pământ și îți amintește indatoririle pe care le ai. 
Mai mult timp liber înseamnă mai puține griji financiare, mai mult timp liber înseamnă să ne eliberăm din sclavia Banului, care ne guvernează existența. 
Asta este. 
Îmi doresc nespus de mult să vă întâlnesc, dar conștiința mea nu a reușit să depașească barierele materiale impuse de îndatoririle pe care le am față de cei dragi. 
Cu bine, dragi frați și surori din Lumină! Vă iubesc mult! Mariana.
* DANIELA, din România; 16 august 2012, 13:25
  Eu am încercat să transmit aceste informații, dar oamenii sunt suspicioși și așteaptă dovezi concrete iar eu nu am decât credința mea absolută. Faptul că se uită dubios la mine nu contează, m-am obișnuit. 
  Până nu apar schimbări concrete, procesul de informare al celorlalți oameni va fi anevoios. 
  In ceea ce mă privește, eu sunt în continuare dispusă să colaborez cu FGL si mă intereseaza în special proiectul referitor la dispozitivele de captare a energiei libere, despre care nu am mai auzit nimic.
Aștept un semn de la voi.
Cu drag, Daniela.
* Marius Sumedrea, din Brasov, România; 16 august 2012, 17:53
          Eu, până pe data de 15-17 septembrie am responsabilitate față de fiica mea, care este la mine, eu fiind divorțat, apoi sunt cu totul disponibil. În rest, vorbesc cu oricine despre aceste subiecte, chiar cu riscul că stârnesc râsul; deja nu mă mai afectează. Mai trimit spre publicare materiale referitoare la ascensiune pe un blog și trimit constant tuturor cunoștințelor și prietenilor pe mail informații. 
  În ultima perioadă, am observat la acești prieteni o îndoiala..ceva de genul :.."nu vezi că nu se-ntâmplă nimic..??" iar eu încerc să le explic că planul divin se deruleaza constant într-un ritm neștiut de noi...
   Eu sunt convins că totul va fi bine...Doamne, ajută !!!

* Florentina, din București, România; 17 august 2012, 09:36 
Trebuie să știți că atâta timp cât exită CABALA, noi suntem SCLAVII BANULUI. Am spus câtorva oameni despre voi: nu cred mai nimic, nu citesc mesajele frumoase și ințelepte pe care le arătați tuturor; mentalitatea noastră, a pământenilor este, cred eu, blocatș de această cabală voit, pentru a nu gândi înțelept. DATI MESAJ URGENT în mass-media, vă rugăm !!
* Lucian Raicu, din București, România;17 august 2012, 17:21
   Aceste mesaje de la voi sunt minunate! Uneori, când trec mai multe zile și nu apare nimic, chiar mă întristez!
  Am transmis multe din mesajele voastre prietenilor mei și am încercat să comunic cu mai multe persoane despre voi. Recunosc că unii au fost reci, dar eu nu ma opresc, merg înainte și aștept cu încrederea ca acele lucruri minunate să se petreacă!
  Și noi suntem aici și vă așteptăm cu drag și, poate, chiar cu mult mai multă nerabdare decât vă imaginați...Uneori, această robie a banilor într- adevăr ne face să slăbim ritmul...dar să știți, vă așteptăm cu toții ...semnalul si evenimentele! Vă iubim și așteptăm să veniți, frați de lumină!
Abea așteptăm să lucrăm alături de voi, pentru planurile minunate și cu ajutorul Creatorului nostru, bunul Dumnezeu!!!
    * Florin M, din Vaslui, România;17 august 2012, 18:32
         Eu, Florin, sunt unul dintre cei care, de ani de zile, vă urmăresc, vă citesc mesajele și, în mare, dacă aș fi naiv, aș crede tot.
      Eu cred în tot ceea ce se întâmplă cu universal nostru, cu mama Gaia, cu noi, TOATE ființele de pe Pământ. Cred  că urmează să ascensionam, că suntem ajutați de entități de lumina și extraterestre BENEFICE, dar mai cred și că voi, Federația Galactică a Luminii, ați creat totodată și multă confuzie. In măsura în care mesajele sunt primite corect neinfluențate de eul inferior al chenneler-ului, sau de traducere, nu vedem concret nici o schimbare la nivel fizic, chiar dacă unele elemente sunt simțite la nivel mental sau, în funcție de sensibilitatea pe care o are fiecare, unele lucruri ar putea părea la un moment dat, doar simple jocuri ale minții. Ori, multele lucruri confuze care ajung la noi pleacă tocmai de la voi. Din multitudinea materialelor de pe internet, constatăm multă confuzie. De exemplu, sugerez celor care citesc acest mesaj, să-l studieze pe Geoffrey Hoppe, cel care primește mesaje (într-o stare pe care puțini o înțeleg, dar pe care eu o accept) de la Adamus Saint Gemain. Ascultați-i vocea, obsevați-i tonul, fiți atenți la cuvintele folosite, etc…mesaje care vorbesc de un oarecare Adamus Saint Germain SUVERAN. Ori am gasit un alt mod de exprimare mult mai clar și mult mai exact la EU SUNT CEL CE SUNT - SAINT GERMAIN, maestru înalțat, care ar parea fi adevaratul Saint Germain, cel care a fost încarnat pe Pământ de atatea ori. Sau urmariți-l pe Darryl Anka, cel care transmite mesajele lui BASHAR, cât de corecte sunt și ce mod de a intra în transă, mai credibil decât a lui Geoffrey Hoppe, care nu face decât să se joace. Urmăriți mesajele transmise de arhanghelii: Mihail, Uriel, Gabriel, Rafael, Ariel, etc. Ce nu am înțeles este faptul că toți channelerii iau sume foarte mari pentru cărțile scrise sau pentru întâlnirile, conferințele, workshopurile lor. La ce le mai sunt necesare imensele sume de bani strânse, dacă, oricum, ASCENSIONAM, spre sfârșitul anului? Și asta este valabil și pentru Sal Rchele și Drumvalo Melkisedek, și pentru mult alții .
       Eu nu știu ce fel de entități sunteți voi, cei din Federația Galactică a Luminii, din moment ce încercați să creați destulă confuzie, mai ales că nu sunteți afiliați la adevărata FEDERAȚIE GALACTICĂ, cea condusă de comandamentul Asthar și în care apare de multe ori alaturi Ashtar Shenar si Lord Sananda (Iisus). Cum se face că voi nici nu ați fost invitați aici la chemarile Gaiei și, totuși, ați venit?
 Ce parere aveți despre adevaratul mesaj al Comandamentului Ashtar că ,, Pacea și evoluția pe Pământ depind mai puțin de debarcarea unor soli extratereștrii și mai mult de atitudinea pe care fiecare dintre voi înțelege să o manifeste față de semenii săi și față de Mama Pământ’’?
 Și tot ei spun: ,,Treceți prin filtrul inimii toate informațiile ’’ Cum se face că voi încercați să forțați nota și să ,,dați o mână de ajutor “ când cei din Comandamentul Ashtar spun ca nu doresc să intre peste liberul arbitru al pământenilor și că toate lucrurile se desfașoară perfect și normal, conform cu Planul CREATORULUI SUPREM ?
Dar,  tot voi vă contraziceți spunând că ,, Garantăm că vă vom proteja suficient pentru a nu se produce evenimente neplăcute. Trebuie însă să rețineți că nu poate exista o garanție absolută în această direcție, dar protecția voastră va fi similară cu cea a echipajelor noastre .”
  De ce să merg dacă nu sunt sigur că revin teafar și nevătămat ? Intrebarea era de ce să mă protejeze: de ploaie de vânt…?  Sau ,, nimic din acest program (se referă la indiguirea țărmurilor) nu trebuie popularizat sau comunicat prin diversele mijloace (internet, televiziune, statii radio, telefonie fixă ori mobilă, scrisori ori viu grai) “. De ce nu trebuie popularizat? NU trebuie să știe cât mai mulți ? Păi, tocmai ați făcut-o.
  Sau, amenițări de genul ,,pe cei care nu vor putea pastra acest secret, îi anunțăm că imediat ce vom constata această scurgere de informații, vom renunța la colaborarea cu ei , anulând orice întalnire sau legatură. “ Care întâlnire, care legătură ? (Pasajele pe care le-am pus aici sunt din mesajele voastre.) NU voi spuneți că ați ajuns niște fiinițe la un nivel superior nouă și că aveți calități și capacități deosebite ?
  Spuneți că aveți tehnologii mult superioare celor de pe Pământ și aveți nevoie de ajutorul nostru, ca să refaceți țărmurile, și multe altele. Păi, cine nu vă lasă ?
  Nu ați fost capabili să aveți un dialog constructiv cu liderii lumii. Asta este. Dar, de ce nu încercați o altă soluție? De ex. să stați de vorbă cu unii dintre noi, sau cu channelerii (cu Greg Giles), sau ar trebui să nu-i mai credem pe acești channeleri, din moment ce nimic nu s-a adeverit până acum? (vezi cazul așa - ziselor apariții de pe 4 august la Londra).
  M-ați impresionat cu curajul vostru vorbind despre Marele Arhitect, de unde ați luat voi expresia aceasta, v-au învățat Masonii. Ei sunt singurii care vorbesc despre așa ceva.
 Dragi frați din stele, vă anunțăm că noi, pământenii, nu dormim și că suntem destul de vigilenți la aproape tot ce se întâmplă în jurul nostru, cu toate problemele care sunt aici și cu toată cabala care ne-a menținut în stadiul în care suntem.
 Știm că sunt legi cosmice care ne protejează, dar voi forțați nota (dacă mesajele sunt de la voi) să ne convingeți de ceva despre care noi nu știm nimic și cu acordul naiv al câtorva dintre noi să intrați cu bocancii în sufletele noastre, așa cum au facut-o și alții atâția, mii de ani.
 Noi nu vă cunoaștem și, atâta timp cât Creatorul acestui univers nu permite să ne cunoastem, nu o vom face.
Știm că urmează să acensionam și că acest proces se va desfășura ori cu voia ori fară voia cabalei, și asta pentru că sunt implicate forțe mult superioare ei.
Cred că entitățile de lumina benefice și entitățile extraterestre benefice (aici mă refer la cele din 4D care nu mai au EGOU ) și la entitățile din dimensiunile Superioare care sunt aici să ne sprijine.
       Sunt sigur că aveți experți în a comunica, pentru că mesajele, de cele mai multe ori, sunt frumoase  multe dintre acestea ne pot induce foarte ușor în eroare. Apropo, voi de ce nu v-ați aliat cu adevărata FEDERAȚIE GALACTICĂ (fără ,,a luminii “) și de ce nu colaborați cu ei ?
   Și, să nu credeți că aici vorbim de teamă. Frica s-a spulberat de mult.
  Acestea sunt doar o parte din probleme, căci nu am vrut să ocup prea mult spațiu.
  Dacă sunteti cu adevarat ,,din LUMINĂ“ așa cum pretindeți, atunci știți cum să mă contactați.
  Eu cred că nu se va întâmpla nimic doar că SALTUL CUANTIC va scoate Pământul și pe noi, din vibrația în care suntem
Pentru pămanteni, Eu sunt FLORIN, din VASLUI, ROMANIA.
 *Aurelia, din România; 21 august 2012, 19:22
            Bună seara, FGL! Sunt puțin decepționată: ... voi care dispuneți de o înaltă tehnologie și o inteligență mult superioară nouă, pământenilor, voi cereți ajutor la noi ??? Noi suntem ''vai mama noastra'', ... suntem asupriți în toate și pe toate fronturile, am ajuns sclavi în propia noastră țară [România], se moare de foame acum în 2012 ... și voi F.G.L. așteptați ajutor de la noi ??? EU VĂ AȘTEPT CU MARI SPERANȚE SĂ VENIȚI. Poate numai voi mai reușiți să arătați românului calea cea adevarată pe care trebuie să pățească in viitor ... Am trimis mesaje și am vorbit despre venirea voastră până în decembrie, poate chiar mai repede ... și mi s-a zis de multe ori: '' nu cred, până nu văd ''.,.. '' să vină și apoi o să cred'', '' crezi în povesti ? Astea sunt din filme ...''
Eu nu am capacități telepatice dar vă aștept !!! Aurelia.


Un comentariu: