Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 2 iunie 2012

De la nava spațială Athabantian (1)


Comunicarea lui Bren-Ton, din 28 mai 2012

(31 mai 2012; channeler: Mark Kimmel)

(prima parte)

Salutări. Numele meu este Bren -Ton. Sunt un Andromedan aflat la bordul navei spațiale Athabantian. Astăzi, împreună cu colaboratorul meu apropiat,Taugth, o ființă celestă din acest univers, vă aducem un mesaj de o importață anume, care implică participarea voastră la crearea Noului Pământ.
Întregul impact energetic asupra planetei a început cu câteva luni în urmă și va continua timp de mai mulți ani.

Colapsul structurilor voastre provocat de om va deveni curând evident. Manifestările meteorologice din ce în ce mai drastice vor continua. Se vor produce fenomene fizice de o intensitate suficient de mare pentru a nu putea fi trecute cu vederea. Prin amploarea și efectele pe care le vor avea, aceste fenomene vor atrage atenția la nivel global. Aceia dintre voi care își vor fi ridicat suficient nivelul vibrațional peste cel caracterisic dimensiunii a 3-a, vor percepe aceste fenomene doar ca niște pași necesari în transformarea și înălțarea planetei și sistemului vostru planetar. Însă, aceia care încă sunt racordați la nivelul de vibrație a dimensiunii a treia, vor intra în panică și vor considera că totul este un dezastru, totul se năruie și nimic nu le mai oferă siguranța de care au nevoie. Cu adevărat, aceștia vor trăi momente de groază și disperare.

Cu siguranță există o cale certă prin care ființele umane vor putea depăși situațiile extreme cu care se vor confrunta și anume, ÎNCREDEREA CĂ SUNTEȚI O MINUNATĂ FIINȚĂ A LUMINII. Trebuie să vă amintiți că voi nu sunteți doar corpul vostru fizic ci o ființă mult mai complexă, mai eterată, menită să dăinuie peste timpuri, o ființă imposibil de anihilat de capriciile vremii care se manifestă în planul fizic.

Dragilor, sunteți martorii ultimelor zile ale dimensiunii a 3-a pe Pământ. Cei care se cramponează de frecvențele joase ale planului dualității, cei care se prind „cu unghiile” de vechile structuri, vechile energii, opunându-se din răsputeri schimbărilor, vor dispărea odată cu ele. Cu alte cuvinte, cei care se agață de puterea pe care și-au obținut-o pentru a domina, de averea materială pe care și-au strâns-o prin mijloce necinstite, de poziția socială sau politică la care ajunseseră, și de unde puteau să-și impună voința asupra celorlalți, toți care au acționat și acționează pentru interesele lor egoiste, în defavoarea celor onești, vor înțelege că, pentru ei, totul se pulverizează, totul intră în haos, căci ei trebuie ca măcar acum să priceapă cât de iluzorie și lipsită de sens a fost goana lor pentru a prinde o poziție dominantă, călcând în piciore legile imuabile ale Creatorului. Puțin timp le-a mai rămas acestora pentru a se salva și a porni pe calea Luminii și Iubirii!

În afara manifestărilor intempestive și severe ale vremii, din șirul evenimentelor viitoare, putem aminti căderea economiilor mai multor țări europene. Din cauza strânselor legături între economiile majorității țărilor europene, căderea primelor va antrena prăbușirea altora, în final, colapsul general punând stăpânire pe acest important grup de state. După un oarecare timp, va apărea societatea fără bani, în care shimburile comerciale de orice fel se vor face în sitem barter, schimbul de mărfiri și de servicii. Vor fi utilizate însă, în continuare, aurul și argintul, care vor deveni un fel de monedă forte, ca urmare a ușurinței de tezaurizare.

Procesul descris mai sus va necesita ani pentru a fi finalizat. Uniformizarea lumii voastre va face ca nivelul de vibrație să crească, ceea ce va însemna creșterea conștiinței fiecărui individ și a colectivităților, care vor lucra la unison pentru consolidarea societății, pe baze noi, echitabile, în care pacea, compasiunea, iubirea și ajutorul reciproc vor anima întreaga societate, abia ieșită din haos. Cel mai greu se va schimba conștiința dar, de la acel moment, cale de întoarcere nu va mai exista.

Multe modificări și ajustări vor trebui făcute în punerea pe un făgaș nou a noii societăți umane. Acest proces va necesita câțiva ani, până la stabilizarea unui nou stil de viață pe planeta voastră reînnoită.

Misiunea noastră, a celor aflați la bordul navei Athabantian precum și a celor aflați pe multe alte nave spațiale, care vă înconjoară planeta la diverse altitudini, este să acordăm un ajutor cât mai eficient pentru ca această frumoasă poveste de viață să devină realitate pe Planeta Albastră.

În perioada de când ne aflăm în preajma voastră, am eliminat toate fiinţele non-indigene, care au ţinut captivă civilizaţia umană de-a lungul secolelor.

Parte dintre noi, îndeplinim misiuni chiar la sol, evident, fără ca voi să aveți posibilitatea de a ne observa (nu pentru că ne-am ascunde ci pentru că, deocamdată, nu v-ați recăpătat abilitățile de a ne observa). Ajutăm la restructurarea instituțiilor voastre, contribuim la descoperirea și înlăturarea celor coruți, îmbunătățim energetic mediul din diferitele instituții, unități bancare și juridice, pentru ca cei abilitați să nu mai fie influențați de energii malefice etc. Sprijinim, deasemenea, Lucrătorii întru Lumină care, prin acţiunile lor, susțin procesul schimbării mentalităților învechite și convertirea ființelor umane în entități de înaltă corectitudine morală.

Însă, primul pas important al transformării lumii voastre se va face la sfârșitul acestui an. De atunci încolo, vor avea loc schimbări fizice evidente ale planetei, se va produce colapsul sistemelor voastre economice actuale și de guverne, al religiilor, justiției părtinitoare, asistenţei medicale prost gândită și bazată pe tratamentele alopate. Sistemele de învățământ și instruire vor fi total regândite și vor trata istoria adevărată a lumii, planetei, sistemului solar și universului. Veți afla prin școală că exită multe civilizații în univers, multe dintre ele făcând parte din familia voastră extinsă.


Va înceta exploatarea bogățiilor subterane: minereuri, gaze naturale, petrol, cristale, care sleiește planeta de vlagă și o omoară.


Exploatările forestiere, câmpurile electrice ale rețelelor care împânzesc planeta, arderea combustibilului fosil, schimbarea cursurilor de apă, fabricile și uzinele poluante, armamentul, poluarea de toate felurile (a apei, solului și aerului) etc., toate au efecte dezastruase asupra Mamei Pământ și a civilizatiei umane. Ați făcut din frumoasa voastră Planetă Albastră o imensă ladă de gunoi.

Întrebarea ar fi: ați făcut toate acestea singuri, fără „inspirație” din afară? 
În primul rând că s-a umblat la structura voastră genetică încă de când erați într-o formă primitivă de dezvoltare. 
În al doilea rând, tehnologiile aduse și folosite pentru exploatarea combustibililor fosili, v-au fost inspirate înainte de a se găsi și aplica metodele alternative și nepoluante de obținere a energiei. Cei care le-au implementat au gândit că arderea combustibililor fosili va fi doar o etapă provizorie, urmând ca adevărata dezvoltare să se obțină prin utilizarea unor surse și tehnologii nepoluante. Parte din societatea umană, manipulată de forțele răului, a constatat că se poate foarte bine și repede îmbogăți din exploatarea țițeiului și gazelor naturale și a renunțat la întenția de a mai cerceta și aplica tehnologiile nepoluante. Cu toate acestea, în mod inspirat sau direct, s-a continuat efortul de a descoperi și utiliza surse și tehnologii nepoluante. Încercările au fost repede zădărnicite de cei care făcuseră învestiții în forarea și exploatarea carburanților fosili, și se îmbogățiseră. Noile și modernele metode au fost nepromovate și ascunse pentru a se putea continua cu vechile tehnici, chiar dacă poluarea creștea alarmant.

Stăpânirea exploatării combustibilului fosil, a fost mijlocul prin care toate industriile au fost subordonate magnaților petrolului (Nota C.M.:Uitați-vă ce fac companiile de prelucrare și comercializare a produselor petroliere, în țara noastră. După ce au obținut în totalitate controlul asupra exploatării tițeiului - parțial, și al gazelor naturale, prin contractele înrobitoare pentru țară, parafate cu guvernele trădătoare Năstase și Tericeanu, aceste companii vând la prețuri nejustificate produsele petroliere, chiar și atunci când prețul barilului de țiței scade. În acest mod, sumele pierdute de magnați pentru amenzi rarisim aplicate de către stat pentru înțelegeri subterane, se recuperează rapid din buzunarul consumatorilor. Nu este întâmplător că în țara noastră produsele petroliere sunt foarte scumpe - locul 5 în lume, raportat la nivelul de trai al populației. Și, nu uitați că România își asigură, din exploatarea propriilor resurse, 60% din producția de petrol extras. Mă gândesc cu consternare, cum USL-iștii, urmași ai guvernelor amintite, sunt cotați, în preferințele populației, cu peste 45%. O certitudine există: avem guvernarea și politicienii pe care-i merităm. Nu avem dreptul a ne plânge, căci ne-o facem cu mâna noastră, lăsându-ne înșelați de promisiuni fără acoperire și de pomeni electorale batjocoritoare. Continuați, vă rog: anul acesta vi se oferă ocazia!).

Corpurile voastre fizice, mentale, emoţionale, spirituale au fost astfel modificate genetic încât produsul finit să fie un sclav uman ignorant, fără ambiții de a evolua, vindicativ și pus pe căpătuială și înșelăciune în dauna aproapelui, dar obedient față de stăpân, și convins să se hrănească din firimituri. Rar apare un exemplar complet, cu facultățile și abilitățile cu care a fost înzestrat de Creator. Din păcate, această excepție devine repede oaia neagră a turmei, blamată și marginalizată de cei mulți și ignoranți. Majoritatea ignorantă este instigată de păpușari veroși să arunce cu piatra în singura ei salvare. E trist dar atît de adevărat!!

Chiar dacă întunecații veniți din exterior au fost eliminați de pe planetă, slujitorii lor fideli au rămas, căci ei sunt ființe umane, chiar dacă au fost pervertite de forțele răului.

Non-acțiunea forțelor păcii și dreptății va face ca aceste importante efective de obedienți să prolifereze, cu posibilitatea de a împinge civilizația umană spre situații de accentuată degradare morală și nefericire. Va exista, desigur, și o importantă creștere a numărului Ființelor din Lumină care vor urma calea evoluției și înălțării, punînd bazele unui mod de viață nou, unei noi societăți ce va fi clădită pe iubire, într-ajutorare și pace.
Este un obiectiv de oarecare durată, înlăturarea totală a urmașilor lăsați de întunecați pe Pământ. Cert este că ei vor fi monitorizați și eliminați, fie ca atitudine, fie ca entități malefice. Unele dintre aceste acțiuni de înlăturare a vechiului se vor manifesta prin revolte populare de nemulțumire a celor care s-au trezit și au înțeles. 
Mark
 
Colectivitățile sau grupurile ființelor de lumină vor fi ajutate și îndrumate telepatic de către civilizațiile avansate ale universului, care și-au asumat această sarcină. Acest ajutor va fi determinant deoarece Lucrătorii întru Lumină, de pe planetă, nu pot fi abandonați, în această etapă, din cauza numărului lor încă insuficient și a experienței încă insuficiente.

Predau acum comunicarea colaboratorului meu, Taugth.

Eu sunt Bren –Ton de pe Athabantian.

SURSA: http://www.cosmicparadigm.com

(C.M.)

3 comentarii:

  1. Pentru C.M.
    Incepand din anii'90 cu cel care striga in toata presa ca nu ne vindem tara (iliescu) si pana in prezent, toti absolut toti care au condus aceasta tara n-au facut altceva decat sa slujasca fortele intunecate spre propriul lor interes meschin. Iar noi poporul care n-am ramas prea luminati dupa perioada de trista amintire, tot mai speram ca vin unii sau altii cu constiinta macar putintel mai "spalata" si schimba ceva... asa au ajuns USL-isti sa aiba procentajul de peste 45 la suta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar aici ...dece nu a-ti lasat articolul pentru care am facut comentariul?

    RăspundețiȘtergere