Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 22 aprilie 2012

Remediile de Lumina


Hathor (sculptură în Egipt)
Un mesaj planetar din partea Hathorilor

(16 martie 2011; channeler Tom Kenyon)
Protectia si vindecarea de iradiere, neurotoxine, bacterii si virusi.

Odata cu cutremurul din Noua Zeelanda, urmat de cel din Japonia, a devenit clar ca ati intrat intr-o etapa mai complexa a Nodului de Haos.

Dorim sa va facem cunoscuta o metoda de protectie si vindecare la iradiere si alte stari fizice. Noi le numim Remedii de Lumina.

In mod evident, acest lucru are legatura cu evenimentele actuale ce se desfasoara in Japonia (comunicarea este din 16. 03. 2011. n.m), insa, pe masura ce se produc viitoarele schimbari terestre, ati putea face fata si provocarilor similare din viitorul vostru apropiat, care survin in alte zone ale lumii.

Aceasta metoda va va ajuta deopotriva sa va aparati si sa va vindecati de expunerea la elementele nocive – nu doar la radioactivitate, ci si la neurotoxine si la formele mutante ale bacteriilor si virusilor. Din perspectiva noastra, va puteti astepta sa sesizati o crestere a acestora, in cadrul liniei voastre temporale apropiate.

Metoda consta in a va conecta la Sufletul vostru Celest (corpul BA). Tehnica aceasta va ajuta sa va conectati, printr-un efort de vointa si de concentrare, la nivelele energetice de Lumina care fac parte din fiinta voastra.

Tot ceea ce exista in cosmos poate fi privit ca fiind o caracteristica sau o expresie energetica a Luminii; chiar si formele voastre materiale cele mai dense sunt, in esenta, o forma de Lumina.

Prin aceasta metoda, va conectati cu Sufletul vostru Celest, mentinand intentia si expectativa ca acesta vă va aduce o energie care vă va protejeaza si/sau vă va vindeca.

Trimiteti aceasta intentie Sufletului vostru Celest, emitand vibratia emotionala a aprecierii sau recunostintei. Aceasta este rezonanta vibrationala care activeaza un aspect mai inalt al fiintei voastre.

Odata cu trimiterea intentiei, insotita de sentimentul de apreciere sau recunostinta fata de BA-ul vostru, va orientati constienta in chakra inimii, in care veti primi energia de vindecare sau de protectie.

Ati putea percepe aceasta energie ca pe o unda de lumina sau ca pe o forma geometrica, ori ati putea sesiza prezenta unei energii ce coboara asupra voastra. Este posibil ca aceasta energie sa va anime un gand sau sentiment. (Nota C.M.: Mi se pare că exprimarea este cam alambicată și destul de vagă. Imi permit să o ” traduc ” eu:

Prima fază

 - Punem într-un bol (pahar, recipient de sticlă etc) o cantitate oarecare de apă pură (de izvor, plată, cișmea), pe care s-o avem la îndemână, 
 - Intr-un spațiu liniștit, ne alegem o poziție cât mai comodă și încercăm să ne desprindem de problemele care ne preocupă, 
- Inchidem ochii și ne plasăm conștiința în prezent. (Nu facem nici-un fel de apreciere asupra niciunui gând sau imagini care ne vin în minte; suntem doar spectatori neimplicați, 
- Intr-o stare de liniște perfectă, ne manifestăm acum dorința și intenția de a intra în legatură cu Sufletul nostru Divin, pe care ni-l imaginăm ca pe o energie inteligenta extinsă în întreaga noastră ființă; ne simțim îmbibați de această energie, 
- Începem să ne imaginăm cum, la dorința noastră, energia luminoasă care ne cuprinde, se orientază spre chakra inimii (Anahata) prin care se va manifesta ca o energie de vindecare și protecție a ființei noastre totale. Este posibil ca să vizualizăm cu ochii minții, o formă geometrică anume, o lumină de o anumită nuanță și strălucite care coboară asupra noastră. 
- Ne manifestăm deschiderea totală pentru primirea acestei energii și ne exprimăm recunoștința pentru că ni s-a făcut acest dar.

Odata ce energia este primită în chakra inimii, poate fi trimisă mai departe.

Faza a 2-a 
  - In această fază, luăm recipientul cu apă pură (apa pură păstrează mult timp energiile cu care se încarcă și nu deformează informația conținută în acea energie), și-l ținem între palme.
- Cu ochii închiși, ne imaginăm cum energia vindecătoare sau protectoare acumulată în chakra inimii, se scurge prin brațe și palme în apa din vas. 
- Fără a ne schimba poziția, repetăm procedura de trei ori. 
- Ne gândim cu recunoștință și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat puterea de a face dintr-o apă obișnuită una tămăduitoare.
- Bem din această apă energizată și ne imaginăm cum se răspândește în corpul nostru, pătrunzând în fiecare celulă. 
Dacă știți că aveți o afecțiune, un organ al corpului vostru suferind, o rană etc. imaginați-vă cum o parte majoritară din acea apă se va deplasa către acel organ pe care-l va vindeca și revigora. 
Beți de mai multe ori pe zi din această apă, refăcând stocul prin procedeul descris mai sus. Singuri veți stabi când și câtă apă beți, și în ce perioadă de timp.

Nu uitați că apa are memorie și conștiință (Nota C.M.: Citiți cartea “Mesajele ascunse din apă” a lui Masaru Emoto, ed. Adevăr Divin, 2006) și este un mijloc simplu și sigur de a aduce energii benefice în corp și a vă auto-vindeca.

Dacă ați fost expuși unei radioactivități peste limitele fondului cosmic, puteți folosi această procedură, concentându-vă asupra unui proces de dezactivare, chiar dacă vi se oferă și alte metode de combaterea iradierii. Tehnica este simplă și foarte eficientă, cu condiția să o luați în serios, ea avînd aplicabilitate și în cazul epidemiilor, neurotoxinelor, infecțiilor bacteriene sau virale.


( Obs. C.M.: Cea mai valoroasă apă energizată este cea "fabricată" în zilele când țineți post negru.Nu este rău, deasemenea, dacă, pentru energizarea apei se ține cont de fazele lunii. Și încă o indicație: Lipiți pe sticla în care păstrați apa energizată o fâșie de hârtie pe care ați scris cu majuscule un slogan de tipul SĂNATATE, FERICIRE, IUBIRE sau RECUNOȘTINȚĂ, DUMNEZEU, LUMINĂ etc. Fâșia se lipește cu scrisul spre interior).

In plan colectiv, pe măsură ce pătrundeți mai profund în faza mai complexă și mai intensă a Nodului Haotic, bacteriile și virușii vor suferi mutații mai rapide (n.m., făcând inutile anumite vaccinuri). Această metodă vă va permite să vă protejați și să vă vindecați de aceste forme de viață mutante.

Este important să înțelegeți că voi creați mijlocul de protecție și de vindecare, prin puterile propriei voastre conștiințe. Aveți acces direct la propriile voastre tărâmuri de Lumina. Aveți dreptul suveran de a angrena tărâmurile Luminii în numele vostru și în numele celor pe care-i iubiți.

Dacă vă veți afla într-una dintre situațiile dificile descrise mai sus, vă sugerăm să folosiți Remediul de Lumina   - apa pe care ați încărcat-o cu energie - de câteva ori pe zi, după cum vă îndeamnă intuiția.

Sunt foarte greu de rezolvat consecințele fizice ale activității seismice din Japonia și ale valului tsunami declanșat (n.m.,se referă la epidemiile care au urmat, ca urmare a numărului mare de morți). Noi dorim însă să ne îndreptăm atenția asupra efectelor mentale, emoționale și spirituale, create de aceste dezastre.

Datorită faptului că vă aflați într-un Nod de Haos, energiile venite din spațiul cosmic, împreună cu activitatea exploziilor solare, vă afecteaza corpurile energetice, la nivel individual și colectiv. Prin aceasta vrem să spunem că puteți fi martori la suferința semenilor voștri, ceea ce vă amplifică propria suferință. Dacă vă gândiți că dezastrul din acele zone geografice s-ar fi putut produce și în zona voastră, atunci nivelul vostru de înțelegere și compasiune poate fi amplificat, și aceasta poate avea un efect benefic asupra creșterii nivelului vostru de conștiință, individual și colectiv.

Vremurile ce vă așteptă nu sunt ușoare. Din perspectiva noastră, vedem schimbări terestre intense. Unul dintre rezultatele unor astfel de evenimente este acela ca veți fi zgâlțâiți până în străfunduri voastre, iar hipnoza de masă va suferi o sincopă. În asemenea stare de devastare cumplită, multi dintre voi vor înțelege clar că actuala civilizație stă pe un teren nesigur (în sens literal cât și figurativ.)

Sfatul nostru pentru aceasta fază a Nodului Haotic este să învățați să stăpâniți aptitudinea de a crea Remedii de Lumină pentru voi înșivă, astfel încât, atunci când va veni momentul, să știți cum să vă protejați și vindecați. Lăsați ca inimile voastre să fie mișcate, căci cu ajutorul lor veți urca spirala propriei voastre măreții.

Hathorii

SURSA: http://tomkenyon.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu