DESPRE PACEA INTERIOARA SI PACEA EXTERIOARA (2)

Din emisiunea ’’O ORĂ CU UN ÎNGER’’, realizată de Linda Dillon cu Arhanghelul Mihail.

(13 feb.2012; channeler Linda Dillon și Steve Beckow, editor al ‘’ The 2012 Scenario’’)

(continuare)

 
AA.Mihail: Mulţumesc!
GW: Îți mulţumesc, Doamne!
Cred că mulți oameni simt nevoia de a ne explica ce sens dai cuvântului "pace".
În încercăruile mele de a împărtăși altora comținutul comunicărilor cu ființele din Lumină, o mulţime de oameni vorbesc despre dorința de pace. Liderii lumii afirmă că doresc și luptă pentru pace, oamenii de știință susțin că descoperirile lor, inclusiv cele în domeniul militar, au drept scop asigurarea păcii, în școli se studiază în scopuri pacifiste. Dacă te uiți însă la ceea ce se întâmplă în lume, nu s-ar zice că există o prea mare preocupare pentru asigurarea păcii. Cum să ne explicăm paradoxul?

AAM: Da, mă bucur că faci această extindere. Dragă Geoff, crezi că degeaba am dorit să tratez acest subiect? Cei care dețin puterea spun: "Aducem pacea în Orientul Mijlociu dar cu condiția ca... ". Aceasta nu este pace! Te faci că vrei pacea. E ca în dragoste, pacea nu trebuie condiționată. Este ca şi cum ai spune, "te voi iubi dacă ...."
Cine crede că lipsa războiului înseamnă pace se înșeală. Este un mod de apreciere foarte limitat, foarte îngust. Se întâmplă peste tot acest mod de apreciere. Nu ai dreptul să vorbești despre pace dacă te compari mereu cu starea de război, de conflict.

În mai toate țările se vorbește despre dorința de democrație: "Noi dorim să trăim în democrație". Dorim, dar facem altfel decât ar trebui. „Vrem pace, vrem democrație, vrem ....”, dar ce facem, noi, fiecare luat în parte, pentru a le avea?

Şi cum, cum este creată pacea într-o societate? În două moduri. Primul ar fi să dai o definiție generică sau organică acestei stări. Ar fi apoi ancorarea vieții în cunoașterea iubirii, a scopului divin al existenței.
Există mulţi care spun, "Ei bine, eu cred în pace, nu în război". Ei bine, îmi pare rău, fraţii şi surorile mele, dar nu este suficient. Trebuie să simți că ai nevoie de pace ca de respirație, de scufundarea ta în adâncurile inimii și să ai încredere totală în Planul Divin, căci nu există cu adevărat putere fără pace.

Eu nu sunt un arhanghel care întoarce spatele şi fuge. De aceea mă numesc - şi am fost numit – războinicul păcii.

Sunteţi cu toţii pe deplin conştienţi de efectul pe care îl are haosul oriunde s-ar produce el. Haosul este insidios, el crește pe neobservate până când explodează. Cam același lucru se întâmplă și cu pacea. Ea se instalează mai întâi în interiorul fiecăruia, apoi se manifestă prin acțiunile voastre individuale, după care cuprinde o colectivitate, o țară, un continent, o lume. Atunci, de ce nu o permanentizați, de ce nu o generalizați cu ușurință? Pentru că vă este frică! Pentru că nu aveți suficientă încredere în ceea ce puteți, pentru că vă lăsați măcinați de teama că ați putea suferi, pentru că nu sunteți siguri că-i puteți proteja pe cei dragi.

Şi voi spuneți: "Ei bine, Doamne, în cazul în care este adevărat, atunci de ce uneori ne mor copiii? De ce avem oameni frumoşi, paşnici care suferă ?" Pentru că pierderea și câștigul, suferința și bucuria trebuie împărtășite întregului.

Planeta, omenirea, este un colectiv. Gândiţi-vă la ea ca la un corp comun. Colectivitatea este un egregor, un cumul de suflete care au în comun multe caracteristici. Dacă unele celule din corpul tău sunt bolnave, suferă tot corpul. Starea generală poate fi proastă din cauza unui singur organ bolnav.

Nu puteţi avea sănătate totală în corp dacă undeva, într-o zonă a lui, există un război între celule. Dacă războiul se generalizează, corpul se îmbolnăvește. Boala este o lipsă de echilibru.
Când Yeshua a umblat pe Pământ şi a spus, "Întoarce şi celălalt obraz!", nu a spus-o pentru că vroia palme, ci pentru că știa că neînțelegerea, lipsa de acceptare înseamnă dezechilibru în societate și că escaladarea stării de beligeranță face rău întregului căruia-i aparție deopotrivă victima și agresorul. Toți trebuie să acționați pentru ca să domnească pacea și echilibrul, stări fără de care nu se poate evolua.

Divinul se poate manifesta doar în starea de împăcare, de înțelegere și de iubire, și spre asta vă îndrepați voi acum, la sfărșitul acestui ciclu cosmic. Vă este clar acest lucru?
GW: Înțeleg. Mergând pe această linie, de ce nu se poate obține o stare de echilibru și de pace interioară în dualitate? Vibrațiile din dimensiunea a 3-a sunt incompatibile cu cele de pace și de liniște interioară și exterioară? 
AAM: Nu, nu sunt. Paradigma umană a creat o incompatibilitate? Într-o anumită măsură, asta este sigur. Dar nu uita că atunci când această frumoasă planetă a fost creată, nu i s-a prevăzut un destin existențial în dualitate. Pur şi simplu, s-a creat ființelor umane care urmau să apară, un teren vast unde puteau să experimenteze ceea ce alegeau prin liber arbitru. Cu timpul, omul a creat diverse sisteme de credințe care au câștigat popularitate de-a lungul vremii. Ulterior, ele au fost instituționalizate, după care au prins rădăcini în psihicul și gândirea individuală și colectivă, fixându-se atât de bine încât au fost luate drept realitate, deși nu era așa.

A treia dimensiune este o experiență a planului fizic, a materiei, care a ajuns așa pentru că, de-a lungul vremii, i s-a micșorat vibrația. Astfel că Pământul a devenit locul în care sufletele trebuiau să-și ia un corp fizic, material, pentru a putea experimenta.

Dualitatea înseamnă polarizare: bine-rău, frumos-urât, iubire-ură, pace-război, pozitiv-negativ, masculin-feminin etc. Pentru a le defini și ale înterpreta, omul le-a dat nume, le-a personalizat, le-a făcut de sine stătătoare. După aceasta, oamenii și-au ales ceea ce au considerat ei că li se potrivește mai bine și-i avantajază. Au apărut deosebirile care i-au individualizat pe oameni. Dar, cum nu aleseseră toți același lucru, au apărut și deosebirile de șansă: unii o duceau mai bine, alții mai prost. Evident, ce putea să urmeze? Invidia, egoismul, dușmănia, ura. Unii au devenit mai fericiți decăt alții, dar plinătatea pe care o obținuseră trebuia asigurată, păzită și conservată sau chiar amplificată. Ce a urmat? Conflictele, dezacordul și dorința de a lua ceea ce nu-ți aparținea, pentru a avea și tu măcar ceea ce are celălalt.

Și, din aproape în aproape, ajungem la momentul actual când, ajutat de cei care-l iubesc, omul s-a hotărât să se oprească din cădere, să prindă putere și să se îndrepte spre lumină. Este acea putere de a da, de a te alătura sufletelor de pretutindeni, puterea de a te alinia cu inima, cu mintea și cu sufletul la Unicul, la Sursă.

SURSA: http://the2012scenario.com

(C.M.)