(5 nov.2011; channeler: Suzanne Ward)
(ultima parte)
Matei |
21. Scopul final al fiecărui suflet este reintegrarea cu Dumnezeu şi cu Creatorul,
ceea ce se poate obține prin purificare perfectă, creșterea la cea
mai înaltă frecvență de vibrație și o conștiință
desăvârșită. Un instrument de cea mai mare importanță pentru rafinarea,
purificarea și evoluția ființei este Legea Karmei. Karma
nu este o pedeapsă. Legea Karmei este Legea Cauzei și Efectului, care readuce
totul în echilibru, dacă un anume motiv a condus la o stare de dezechilibru.
Acumulările karmice rezultă din comportamentul ființei în raport cu tot ceea ce
vine ea în contact. Karma poate fi „ bună ” sau ”
rea “ în sensul că orice faptă săvârșită trebuie necesarmente să primească
contrapartea care readuce starea de
echilibru energetic. O preponderentă
negativitate creează dezechilibre drastice, nu numai la
nivel local, şi asta impune luarea unor măsuri de creștere a
luminii, pentru a restabili echilibrul.
22. Ca parte a
lui Dumnezeu, fiecare dintre voi afectează
echilibrul Unicității.
Fiecare suflet
rădăcină cumulează toate aspectele dezvoltate în toate existențele aflate în
diverse planuri și în epoci diferite, fie că au existat în corp material sau
doar unul energetic.Toate aceste aspecte se întrunesc în
Sufletul Total și dau caracteristica generală a acelui suflet. Cu toate
acestea, fiecare suflet, parte a Sufletului Total, are caracteristica sa
proprie și se manifestă ca o entitate independentă și inviolabilă. Trebuie spus
însă că în fiecare entitate-suflet se regăsesc toate caracteristicile de bază
ale sufletului rădăcină. Karma ajută la
restabilirea echilibrului sufletului cumulativ al entităților, ca o condiție de
a putea avansa în evoluție.
23. De-a lungul lungii
perioade în care corpul Pământului și al ființelor umane s-au încărcat cu
negativitate, adică în perioada în care frecvența de vibrație a sistemului a coborât
tot mai mult, evoluția a fost ca și inexistentă și chiar s-a intrat în regres.
În acea lungă perioadă acumulările karmice au cunoscut valori foarte mari,
puține fiind ființele care nu au avut asemenea acumulări. Omul a devenit din ce
în ce mai materialist, mai doritor de îmbogățire, mai cu seamă prin mijloace
necinstite. Egoismul s-a generalizat și atitudinea de izolare față de ceilalți
s-a accentuat. Cu cât bogăția devenea mai mare, cu atât cel care o deținea
devenea tot mai surd și orb la nevoile celor din jur, din sudoarea cărora își
agonisise plinătatea materială. Acumulările karmice ale
acestor indivizi au atins cote foarte înalte, imposibil de compensat într-o
singură viață. Însuși sufletul cumulativ a fost afectat, prin aceasta
propagându-se negativitatea și dincolo de moartea corpului fizic. Această
situație a compromis însă-și calitatera vieților ulterioare ale sufletului,
vieți în care nu s-a reușit arderea completă a încărcăturilor karmice.
24/25 Ajutorul care s-a dat, în ultimii zeci de ani, sistemului vostru planetar,
în energie luminoasă compensatoare, este nu doar salutar dar și salvator. Prin
cantitățile uriașe de energie luminoasă care au fost aduse pe Pământ, imensul
depozit de negativitate a scăzut repede, în prezent aflându-vă în ultima fază a
purificării și echilibrării energetice. Cei care au acceptat ajutorul au reușit
să diminuieze sau să anuleze toată încărcătura karmică, pentru care, altfel, ar
fi trebuit să depună eforturi multe vieți în viitor. În acest fel, cei care s-au înscris în programul de
ascensionare, au readus echilibrul nu numai în aspectul sufletului cu care au
venit în această viață dar și în sufletul lor cumulativ, ceea ce le oferă
garanția că pot să se reînscrie pe traiectoria evolutivă de la care se
abătuseră.
30. Acum vom aborda un alt fel
de întrebări legate de liberul
arbitru şi de alte probleme. În Nirvana, mai funcționează Legea Liberului
Arbitru? Absolut! Această lege a Creatorului
este acordată fiecărui suflet, indiferent unde s-ar afla el, ca locație, ca
dimensiune, în corp material sau doar în spirit. Rezidenţii
Nirvanei au avantajul de a-și cunoaște
sufletul cumulativ ceea ce le permite să știe ce ar mai trebui să facă și ce
program să-și întocmească pentru a evolua cât mai eficient și cât mai
echilibrat în viața viitoare. În plus, în Nirvana ei pot
contacta la modul conștient fiecare suflet cu care doresc să relaționeze în
viața viitoare, pentru a-și putea elabora un program de viață cât mai
realizabil și în folosul tuturor părților.
31. După moartea corpului fizic, mai putem fi controlați de întuneric? Intunericul nu deține controlul asupra noastră
decât în cazul în care noi acceptăm și ne comportăm astfel încât să creăm condițiile
ca el să se instaleze. Practicile satanice, de ex., sunt modalități prin care
cel care le adoptă, invită forțele întunecate să preia controlul asupra sa.
Ispitele pe care le oferă sufletelor întunecații sunt multiple și, din păcate,
mulți cad în asemenea capcane. Lăcomia, necinstea, lupta pentru putere din ce în ce mai
mare, tirania, egoismul, lipsa de compasiune și de iubire, viciile de
toate calibrele (depravarea, alcoolul, drogurile), sunt porți care se deschid,
invitând întunecații să intre.
34. Da, un contract de suflet poate
fi modificat pentru a avea o
durată de viaţă mai lungă decât cea
stabilită inițial, înainte de naștere. Un suflet poate solicita timp suplimentar numai în cazul în care a
constatat că are o oportunitate sporită de a evolua spiritual, şi dacă toate sufletele
implicate cad de acord, ceea ce nu înseamnă că entitatățile vor conștieniza
această modificare de program.
35. Ne putem lua cu noi în Epoca de Aur animalele de companie pe care le
îndrăgim? Animalele au și ele contracte
de suflet ca și ființele umane.
Dorința stăpânului poate fi îndeplinită dacă contractul de viață al animalului
nu prevede moartea corpului fizic înainte de trecerea planetei în dimensiunea a
4-a și nici nu poate fi modificat în acest sens. În general vorbind,
puritatea sufletului animalelor de companie, devotamentul lor, sunt atu-uri
suficiente care le oferă „biletul de călătorie” alături de stăpân. Tebuie spus că (și
cazurile care apar o dovedesc) evoluția în regnul animal este suficient de
accelerată, în această perioadă. Tot mai multe sunt cazurile în care animale
prădătoare dovedesc prietenie și protecție față de cele pe care, în mod normal,
le vânează. Sunt și cazuri în care un animal carnivor începe să se hrănească
din ce în ce mai des cu fructe și alte vegetale (Nota C.M.: cunosc un caz în
care câinele uni amic, practicant yoga, a acceptat să aibă un regim totalmente
vegetarian, refuzând, în final, carnea). În Epoca de Aur toate animalele vor fi
vegetariene.
36. Forme de viță caracteristice primei și celei de a doua densități nu pot fi
întâlnite pe Pământ decât la formele primitive aflate în adâncurile mărilor
planetei sau la unele insecte cu existență efemeră. Ele au fost prevăzute ca
verigi ale lanțului trofic. După moarte, esența lor spirituală
ajunge pe nivelul cel mai de jos al Nirvanei, unde-și vor continua evoluția spre mai multă lumină și
conștiință.
37. Nu vor fi trei zile de
intuneric pe planetă, înainte de
întrarea în Epoca de Aur. Această posibilitate a
existat ca variantă în cazul în care Pământul ar fi fost afectat de intrarea în
centura fotonică. Se știe acum că planeta se va afla, la cel moment, departe de
centura fotonică.
38. Când va
fi gata modelul Comunităţilor?
(Nota C.M: cred că se referă la gruparea oamenilor de pe planetă pe nivele de
frecvență vibratorie). Având în vedere că această regrupare trebuie formată
înainte de intrarea în Epoca de Aur și cum până atunci va fi necesar ca
economia lumii să atingă nivelul cel mai de jos și să înceapă redresarea (pe
alte baze), primele indicii ale acestui exod au și început să apară. Multă
lume, din justificări de interese materiale și spirituale, se relochează în
zone planetare, uneori, care nu par a avea o explicație plauzibilă. Oricum,
fenomenul se va accentua puternic astfel ca spre sfârșitul lui 2012 să se poată
încheia.
40. Cu dragă inimă v-am spune dacă am
cunoaște data la care își vor face apariția pe cerul Pământului flotile ale
civilizațiilor extraterestre. Este însă cert că evenimentul se
va produce nu mai târziu de anul 2012. Până atunci întunecații vor fi obligați să
părăsească planeta.
Suzanne |
41. Statornicia gândurilor și dorințelor voastre va face ca momentul multașteptatei
întâlniri să se precipite. Abia atunci veți realiza cât sunteți de iubiți, cât
sunteți de interesanți și cât de justificate au fost așteptările și speranțele
voastre.
Lunile următoare vor cunoaște o dinamică peste
ceea ce ați putea voi concepe.
Cu
bine!
Matei.
Sursa : www.matthewbooks.com
(C.M.)
MULTUMIM SI PE ACEASTA CALE DRAGULUI NOSTRU MATEI PT.FIECARE CUVANT TRANSMIS MAMEI SALE CAREIA II MULTUMIM PT.FIECARE CUVANT SCRIS, IAR DOAMNEI MONICA VISAN II MULTUMIM PT. FIECARE CUVANT TRADUS PT. NOI TOTI. VA IUBIM NECONDITIONAT DIN TOT SUFLETUL. VALERIA LICIU - TIMISOARA
RăspundețiȘtergere