Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

joi, 26 mai 2011

SECRETELE ORAŞELOR SUBTERANE (6)


De Sharula Dux                       
(continuare)

Sharula Dux
La noi, întregul proces de instruire începe şi se bazează pe ideea de joc în care copiilor li se permite exprimarea ideilor proprii şi libertatea de a gândi liber fără a fi obstrucţionaţi de concepţiile unui instructor. Întervenţia celui responsabil de formarea copiilor este una  delicată în care copilul este implicat activ în căutarea şi găsirea soluţiilor.Tot ceea ce se obţine în acest proces se bazează pe aportul, acceptul şi plăcerea copilului. 
La vârsta de cca cinci ani, începe procesul de introducere a primelor noţiuni de spiritualitate. Ei sunt familiarizaţi cu ideea că fiinţa lor totală nu înseamnă numai corpul fizic şi că există o altă parte, mult mai importantă, care poate părăsi corpul fizic pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, pentru a călători în astral. La această vârstă, copiii încep să înveţe procedee şi tehnici pentru ieşirea din corpul fizic, în mod conştient. După o perioadă de învăţare, ei reuşesc să călătorească în corpul lor nematerial în diverse locuri de pe planetă, din univers sau în Akasha. 
Aceste călătorii ajută copiii să-şi extindă mult aria cunoaşterii, conceptele privind originile şi constituirea universului şi creaţiei. Acest sistem de instruire şi formare este modalitatea prin care fiecare fiinţă umană se convinge de realitatea şi exactitatea expunerilor teoretice care ar presupune să li se acorde credibilitate. Mai înainte de a întreprinde călătorii în astral în anumite locuri de la suprafaţă sau din univers, ei experimentează ieşirea din corpul fizic pe perioade mai scurte de timp în anumite locaţii din reţeaua subterană de oraşe. După ce capătă suficientă dexteritate, pot extinde aceste călătorii dincolo de Agharta.

Aşa cum am spus, în esenţă, atunci când un copil este capabil să înveţe adevărul despre cum funcţionează lumea, poate trece în etapa următoare de instruire, unde începe să cunoască regulile şi aspectele legate de lumea de la suprafaţă. Această etapizare a sistemului de învăţământ exclude total posibilitatea de a se rata formarea responsabilă a vreunui copil. Nu veţi putea auzi la noi că un tânăr a apucat ‘’pe căi greşite’’ deoarece lui i se oferă cunoaşterea realităţilor şi altor civilizaţii încă din timpul formării personalităţii sale. Ar fi o utopie să se creadă că un tânăr telosian ar putea fi înşelat de cineva rău intenţionat, deoarece el cunoaşte deja faptele şi situaţiile de la faţa locului.
Telosianul învaţă de timpuriu că are posibilitatea să ascensioneze spiritual şi că numai de efortul său personal depinde gradul său de evoluţie.
Telosienii văd forma îngerilor şi se pot înţelege cu ei.

În tot ceea ce înseamnă ezoterism, spiritualitate, fiinţele din subteran au suficientă cunoaştere pentr a putea să-şi aleagă calea dezvoltării personale. Aceasta face ca,  în ultima parte a vieţii, fiecare să cunoască ceea ce trebuie să facă şi cum să se pregătească pentru trecerea din această viaţă în următoarea. În acest fel, părăsirea corpului fizic nu va mai fi un eveniment treagic nici pentru el nici pentru cei dragi, care-şi vor contina programul de viaţă în corp, până la încheierea propriului lor contract de viaţă.

În anii adolescenţei, în Telos, un copil se alătură, atunci când împlineşte vârsta de 12 ani, unui grup al adolescenţilor în care se găsesc tineri până la 18 ani. Grupurile acestea de prieteni sunt foarte unite şi în ele mereu va exista un spirit de emulaţie şi într-ajutorare, de dorinţă de cunoaştere. Este perioada în care hormonii încep să activeze în fiinţa fiecărui tânăr, creându-se o şi mai mare efervescenţă ; acum apar şi unele stări emioţionale cu care ei se întâlnesc pentru prima oară.

Procesul de creştere fizică, emoţională şi spirituală îi va însoţi pe adolescenţi în toată perioada, până când devin maturi şi procesul creşterii fizice se încheie, dar cel spiritual va continua şi se va accentua. În ce priveşte intelectul, şi acesta va avea un proces de creştere care poate să nu se oprească decât foarte târziu sau de loc. La noi se spune că adolescenţa este vârsta nebuniei trecătoare, şi ea este privită cu înţelegere fără măsuri punitive împotriva celor care mai săvârşesc fapte pe care un matur nu le-ar face. Una dintre manifestările de bravură ale tinerilor este să coboare în grote sau caverne destul de periculoase unde, în multe cazuri, descoperă zone întinse, pline de formaţiuni minerale interesante, sau diferite forme de viaţă vegetală sau animală. Pentru a preveni iniţiative mai năstruşnice, pornite din dorinţa nestăpânită de explorare şi cunoaştere, se organizează excursii în diverse asemenea locuri, pentru care se fac pregătirile de rigoare şi se apelează la oameni experimentaţi.
Noi înţelegem că există o perioadă în viaţa de adolescent când tânărul refuză tutela părinţilor şi vrea să trăiască independent. În asemenea situaţii, părinţii au înţelepciunea de a face pasul înapoi astfel ca adolescentul să se considere eliberat de supraveghere, deşi, în fapt, ea va exista, însă într-o formă nestânjenitoare şi, dacă se poate, neobservabilă, de către tânăr. În această perioadă este de mare importanţă solidaritatea între tineri şi spiritul de într-ajutorare.
Mai trebuie spus că fiecare grup de tineri are un sfătuitor, sau mai mulţi, ales de către ei şi la care apelează pentru bună îndrumare. De obicei, acest mentor este un preot în care copilul are încredere deplină şi la care simte că poate apela atunci când în viaţa lui apar probleme pe care i-ar fi mai dificil să le abordeze împreună cu părinţii..

Doresc să spun că, în principiu, în Telos şi în Agharta, oamenii trăiesc în corp fizic atâta cât doresc. Vine însă în viaţa fiecăruia o perioadă în care omul începe să considere că în evoluţia sa ar trebui să apară unele schimbări pe care viaţa în corpul fizic nu i le mai poate oferi. Apare o anume dorinţă de a te da la o parte şi a lăsa să se manifeste suflul nou pe care-l consaţi la cei mai tineri decât tine.  
La noi se cunoaşte foarte bine că, după o perioadaă de cca 7 ani, întregul corp fizic a fost reînnoit moleculă cu moleculă, aşa că nu mai există teama de schimbare. Gândurile unui vârstnic ajuns la o vârstă foarte onorabilă încep să fie de altă natură decât cea existenţială. Preocupările devin mai spiritualizate, mai profunde şi mai îndepărtate de realitatea palpabilă, fizică. De la o anumită vârstă, începi să-ţi pui întrebări ale căror răspunsuri nu le vei mai găsi în viaţa din corpul fizic.
Cunoaşterea faptului că îmbătrânirea nu este inevitabilă, face ca nici sentimentul morţii să nu existe. Când fiinţa consideră că mai are încă multe de experimentat în acest corp fizic, va putea continua să trăiască. Cînd aleg să-şi părăsească corpul fizic, o vor putea face în deplinătatea facultăţilor mintale şi fără teama că vor părăsi acest tărâm. Deobicei, încheierea vieţii pe (de fapt, sub) Pământ se poate produce la vârsta de 600 de ani, sau chiar mai devreme, aproximativ  300, alţii “bat ţăruşul” la 5000 sau 10.000 de ani, sau poate şi mai mult.

Din motive de responsabilitate, telosienii îşi stabilesc durata vieţii în funcţie de ceea ce doresc să realizeze, de obiectivele pe care şi le propun , pornite din dorinţa da a fi utili civilizaţiei din care fac parte, astfel ca, atunci când se vor retrage din această existenţă, să poată pleca cu sentimentul datoriei împlinite, cu mândria că a făcut ceva pentru semenii săi şi, iată, acum se consideră îndreptăţit să ia o pauză până când va alege altceva, ca program pentru existenţa viitoare.
Această logică şi atitudine este una dintre cele mai importante elemente ale culturii telosiene. 
Cu regret, trebuie să constat că la suprafaţă optica oamenilor este diferită de cea a celor din subteran. Aici omul urmăreşte mai toată viaţa interesul său personal, interesul agonisirii de bunuiri materiale care, în fond, sunt inutile. 
Conceptul că te înavuţeşti pentru ca urmaşii tăi să trăiască mai bine este complet fals deoarece, în marea majoritate a cazurilor, progeniturile vor primi o educaţie greşită, pornită tocmai din sentimentul suficienţei pe care le-au asigurat-o părinţii. Urmaşii vor risipi repede ceea ce au strâns părinţii, nivelul existenţial ridicat preconizat coborând vertiginos şi nemaiputând fi refăcut din cauza carenţelor de calificare, instruire, caracteriale şi de concepţie pe care le-au acumulat în viaţa libertină pe care au dus-o. 
Nemailăsând timp pentru evoluţia lor spirituală, oamenii civilizaţiei de la suprafaţă ajung la vârsta a treia săraci sufleteşte, plini de angoase şi regrete şi înfricoşaţi de perspectiva morţii, deoarece conştient sau inconştient, ei simpt că şi-au irosit viaţa, că nu au strâns nimic pentru ‘’dincolo’’. Uneori, în ultima perioadă de viaţă, recapitularea faptelor existenţei pe care se pregătesc s-o încheie, apare înfricoşătoare, mai ales dacă a fost presărată cu fapte nedemne sau necinstite.
Mulţi tineri de la suprafaţă au ca principiu de viaţă: ‘’Măcar acum cât sunt tânăr să-mi trăiesc viaţa, căci nimic nu mă mai aşteaptă dincolo!’’
Vreau să vă spun că, biologic, noi suntem absolut identici cu voi, oamenii de la suprafaţă.
La noi există un număr de indieni-americani care s-au retras în interiorul Mt. Shasta cu cîteva sute de ani în urmă. Şi astăzi mai trăiesc, sunt sănătoşi şi plini de viaţă. Arată de parcă au intrat în subteran abia de câţiva ani. Şi ei, ca şi telosienii originari, au adoptat conceptul şi credinţa că, dacă doresc, pot fi nemuritori.
Diferenţa între viaţă şi moarte o face cultul morţii.

(C .M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu