Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

luni, 23 mai 2011

SATURN, planeta giganţilor(14)

(Din cartea SATURN, dictată de Domnul, prin channeling, lui Jakob Lorber)
(continuare)

Mudul, un animal gigantic.
Jakob Lorber
Acest animal de uscat nu trăieşte decât pe câteva dintre continentele extreme ale Saturnului. Numarul acestor animale nu depăşeşte 10.000 de exemplare. Voracitatea şi imensitatea acestui animal fac ca în zona în care trăieşte să nu prea mai existe alte fiinţe. Saturnienii evită să se aventureze în zonele în care mudul ar putea fi întâlnit. Seamănă cumva cu porcul de pe la noi, dar unul incomparabil ca mărime. Consumă aproape orice-i iese în cale : iarbă, copaci, animale, oameni, peşti etc. Nimănui nu i-ar trece prin cap să se apropie sau să atace un mud. În legendele saturniene se spune ca au fost, totuşi, trei încercări de a captura acest animal, toate sfârşindu-se cu uciderea cetelor de saturnieni care s-au încumetat sa întreprindă acea acţiune temerară. Rănile pe care i le-au făcut atacatorii l-au înfuriat şi mai mult pe animal care, a absorbit o imensă cantitate din apa râului, cu pietre cu tot, şi a prăvălit-o peste ceata vânătorilor care credeau că-l învinseseră. Puţini au scăpat muntelui de apă cu pietre aruncate de animalul înfuriat.
Pentru a ne face o idee asupra mărimii acestui animal, se arată că un munte cu înălţimea de 475 m ar putea fi înghiţit de mud fără a depune un efort prea mare. Dacă mudul şi-ar umple gura cu apă şi ar revărsa-o asupra regiunii austriece Styria (în patria lui Lorber n.m.), aceasta ar fi inundată în întregime, apa atingând cele mai înalte cupole ale oraşului Graz (asa cum arăta oraşul prin anul 1845 n.m.). Intre saturnieni circula zicala că : ,,omul poate face multe cu puterea sa dar nu poate controla lunile, marele inel, cursul apelor, furtunile oceanelor, peştele uriaş şi mudul’’. Mai adăugăm că grohăitul acetui animal este inimaginabil de înspăimântător şi oribil. Este atât de terifiant încât dacă mudul s-ar afla in Ungaria şi ar emite acel ifiorator grohait, pământul s-ar cutremura până dincolo de Styria iar clădirile din Graz ar fi doborâte ca de un teribil taifun. In pofida mărimii sale, mudul are simţuri foarte fine, depistând orice obiect care se mişcă pe uscat sau pe apă. Si mai este ceva ce-l deosebeşte de porcul de pe la noi : este foarte curat. Inainte de a defeca, el sapă o gropă enormă cu adancime de cca 200 metri şi circumferinţa pe măsură. După utilizare, el acoperă groapa, modalitate prin care reuşeşte să-şi menţină habitatul curat şi solul bine fertilizat, vegetaţia crescută aici fiind mai bogată decât în jungla Pământului.
Să încheiem cu precizarea că, din punct de vedere ezoteric, importanţa animalului acesta constă în aceea că permite tranziţia de la anumite specii inferioare de animale şi vegetaţie la altele, mai nobile şi mai aproape de specia umană a planetei.

Elefantul saturnian, siterkihi.
Este de o sută de ori mai mic decât mudul. Picioarele acestui elefant seamănă mai degrabă cu cele ale ursului. Este foarte voluminos, partea inferioară a abdomenului aflându-se la cca 150 de metri de coloana vertebrală. Coada seamănă cu cea a leului, şi este terminată cu un smoc de păr cu fire lungi de cca 20 metri. Gâtul este lung şi puternic, cu o coamă care cade până în regiunea picioarelor. Capul pare a fi al unui cal dar cu fruntea mult mai lată. De deasupra frunţii, între cele două urechi, pleacă o trompă mare şi flexibilă, cu o lungime de 80 metri care are şi proprietatea de a se contracta până la o treime din lungime. Capul are culoarea cenuşie, iar trompa, tot un gri, dar mai închis. Coama are un luciu albăstrui, ochii sunt maronii. Gura este imensă şi prevazută cu doi colţi albi şi foarte puternici. Zdrodeşte tot ce introduce în gură cu maxilarele, căci nu are dinţi, inclusiv pietre. In principiu este ierbivor, dar dacă-i este foame, mănâncă şi animale (inclusiv oameni, daca are ocazia).
Habitatul animalului îl reprezintă marile păduri de arbori-piramidă, unde provoacă mari daune, rupând crengile cu totul. Aceasta face ca saturnienii să-l alunge sau să-l ucidă printr-o metodă în mai mule faze: mai întâi dau foc pădurii în care a pătruns animalul lăsându-i cale de scăpare din încercuire către o apă mare (râu, mare sau ocean). Înnebunit de frica focului, elefantul se aruncă în apă unde saturnienii il forţează, cu făclii aprinse să ajungă până în apele mai adânci unde trebuie să-şi ţină trompa la suprafaţă pentru a respira. Cu obiecte de tăiat puternice, hăitaşii aflaţi în bărci, retează trompa elefantului care se îneacă. In situaţia în care nu există apă în apropiere, animalul este asfixiat cu fum. Un asemenea exemplar înfuriat şi disperat este extrem de periculos căci dispune de o forţă colosală : o stânca de 5 tone poate fi aruncă cu viteză la o distanţă de 20 de mile geografice.
Sunt şi cazuri în care, cu toate distrugerile pe care animalul le provoacă vegetaţiei, dacă nu au condiţii favorabile pentru a-l captura sau alunga, saturnienii îi cedează pădurea, pe care, totuşi, o împrejmuiesc cu lemne ucate carora să le dea foc, în caz că acele condiţii favorabile se restabilesc.

Ursul albastru, ihur.
Să ne îndreptăm acum atenţia către animale de dimensiuni mai reduse, de pe Saturn. Cel despre care vom vorbi acum se numeşte ihur, ceea ce înseamnă ,,ursul albastru.’’Când se ridică pe picoarele din spate, atinge înalţimea bărbatului saturnian. Cu excepţia capului, seamănă destul de bine cu ursul pământean. Capul seamănă cu un trunchi de copac gros de 3 metri şi dotat în părţile laterale cu două urechi late de 2 m si lungi de 3 m. In frunte are două coarne de câte 6 m distanţate la un metru unul faţă de altul. Ochii săi mari seamănă perfect cu cei umani, iar botul auriu seamănă cu cel de leu. Un gât lung şi masiv face trecerea către corp. In dosul coarnelor, capul şi gâtul sunt acoperite cu păr lung de 4-6 m, colorat în albastru închis. Animalul nu are coadă, dar în zona posterioară părul devine ceva mai lung şi mai închis la culoare. Intre coarne şi picioarele din spate poate atinge lungimea de 100 m. Inalţimea sa este de 40 m, atunci când se ridică pe picioarele din spate. Picioarele sunt lungi de cca 12 m. Este un animal blând, dacă nu este urmărit sau provocat. Este destul de puternic cumulând forţa a 10 saturnieni adulti. Este ierbivor, leşurile celor pe care-i răpune într-o eventuă confruntare neinteresând-l. Interesant este că acest animal se teme cel mai tare de…propria sa mânie, ceea ce-l determină să evite cu obstinenţă situaţile în care ar trebui să se înfurie.
Poate fi considerat cultivatorul zonelor sălbatice deoarece, în căutarea de rădăcini comestibile, defrişează zone întregi de vegetaţie. Rezervele de hrană le îngroapă în diverse locuri, cu intenţia de a le consuma mai târziu. Numai că, între timp, acele rădăcini se prind şi dau lăstari, ceea ce echivalează cu munca de resădire a plantelor. Zone întregi de teren sunt plantate de acest urs, fără ca el să conştientizeze că face o muncă utilă.

Leul saturnian, horud.
Este la fel de mare ca şi ursul albastru, dar nu are o singură culoare. Astfel, spatele lui este roşu aprins, culoare care se întinde până la jumătatea regiunii abdominale. Omoplaţii şi cele patru labe sunt de culoare verde deschis, zona abdominală este colorată în verde închis, coada albă, cu un smoc de păr roşu deschis. Partea superioară a cozii este pătată în roşu iar ghearele au culoarea albă şi sunt demarcate de dungi roşii. Ca format, seamănă destul de bine cu leul pământean dar capul are forma aproape patrată, ca un zar cu colţurile rotunjite. Urechile par a fi două semiluni de culoarea curcubeului. O particularitate o constituie cornul de pe cap, lung de cca 1 m si colorat în negru. La baza cornului creşte un smoc de păr albastrui. Cavitaţile în care sunt plantaţi cei doi ochi au diametrul de cca un metru la care se mai poate adaugă încă aproape un metru pentru ceea ce am numi coada ochiului. Interesante sunt sprâncenele care aduc mult cu cele ale omului de pe Pământ. Părul sprancenelor cat si cel de pe frunte este cârlionţat. Ca să-i descriem gura, trebuie să vă amintiţi de acel animal legendar numit grifon. Botul său este în fapt un cioc enorm, ca de vultur, de culoare neagra cu pete aşezate in linie dreaptă, de la bază către vârf marimea lor reducandu-se treptat. Ciocul are nişte măsele puternice, este lung de cca trei metri şi egal de lat pe toată lungimea. O limbă lungă îl ajută eficient la introducerea hranei în gura-cioc. Capul leului este cenuşiu, sub ochi şi pe frunte are trei cercuri de culoare roşu aprins. Să mai spunem că leul are o coamă bogată de culoare albastră.

Horudul este un animal blând, în multe situaţii fiind crescut ca animal domestic. Este utilizat pentru vânarea altor animale sălbatice care, altfel, aduc pagube însemnate. Mai este utilizat şi pentru curăţarea arborelui piramidă, cu ciocul sau puternic putând rupe crengi destul de groase, care împiedică dezvoltarea aborelui în forma dorită de propritar. Crengile curăţate de pe arbori sunt transportate tot de horud în acest scop utilizându-şi tot ciocul ca pe o cupă de excavator. Aduse în curtea gospodarului, crengile sunt marunţite tot de acest blând şi harnic animal. De remarcat că pentru a-l dresa în astfel de munci, animalul trebuie capturat de mic, altfel, un animal adult neputând să mai fie dresat. Mai dau o singură informaţie legată de modul de capturare a puilor de leu. Metoda pleacă de la plăcerea horudului de a bea băuturi alcoolice. In zona în care se descoperă o leoaică cu pui, localnicii aduc o cantitate importantă de bautură alcoolizată pe care o va depista leoaica. Dupa ce se îmbată, animalul cade într-un somn adânc, suficient pentru a permite saturnienilor să captureze puii.

Antilopa saturniană, zigst.
In traducere, zigst înseamnă ,, picioare ascuţite’’. Trăieşte în zonele munţilor înalţi. I se spune astfel din cauza că la picioarele din faţă nu are copite sau degete, ci doar o gheară ascuţită, orientată în faţă, şi care porneşte de la genunchi. Corpul antilopei seamănă cu al vidrei dar coada seamănă cu a unui bou. Capul si gâtul sunt precum cele ale tigrului, lipsindu-i însă colţii. Fruntea susţine un corn indoit spre spate. La dimensiunile saturniene, poate fi considerată de talie mică. Culoarea blănii este alb strălucitor, pe spate având o dungă lată, colorată în albastru deschis. Abdomenul este galben-auriu, picioarele roşiatice, ghearele negre. Utilitatea ei este identică cu a caprei negre din munţii Pământului. Este aproape imposibil de prins, deşi saturnienii încearcă uneori această temerară vânatoare, fără a avea însă succes decât extrem de rar. Incercările lor au la bază credinţa că, din cauza regimului ei alimentar (ierburi şi muşchi care cresc la mari înălţimi), carnea antilopei ar avea puteri miraculoase, cel care ar consuma-o ar deveni nemuritor. Reuşita în obţinerea nemuririi depinde de mulţi factori privind consumarea cărnii şi condiţiile în care are loc capturarea (ca dată, oră, minut, poziţia lunilor, starea vremii, anotimpul, concentrarea, dispoziţia, momentul capturării, modul de sacrificare etc, etc). In fapt, aceste prescripţii sunt doar modalităţi de a ascune escrocheria pe care o practică cel care vinde această carne la preţuri incredibil de ridicate şi fară efect asupra prelungirii vieţii cuiva.

Baurul, animalul cu un sigur ochi.
Este o raritate si trăieşte numai pe anumite insule. Cuvantul baur înseamnă ,,cu un singur ochi’’. Este interesant că, de fapt, animalul are trei ochi între care doi obişnuiţi şi unul deasupra acestora, plasat în centrul frunţii. Tocmai acest ochi deosebit dă numele animalului.
Seamănă cu un cal, cu excepţia gâtului şi a cozii. Ca dimensiuni, este de 100 de ori mai mare decât calul nostru. Coada seamănă cu un şarpe fără cap şi este lungă de cca 190 metri, grosimea la bază fiind de cca 3 m. Coada se termină cu trei cârlige, ca o ancoră.Cu această coadă el vânează peşti şi alte animale marine de la marginea apelor. La orice mişcare sesizată în apă, animalul îşi arunca coada cu care, deobicei, nu ratează prinderea prăzii. Capul său seamănă cu cel de focă. Cel de al treilea ochi este nevăzător însă dotat cu alte simţuri deosebite, utilizate în sesizarea prăzii, hipnotizarea şi paralizarea ei (prin acest efect hipnotic). Acest ochi deosebit stă mai tot timpul închis, deschizându-se atunci când animalul vrea să captureze ceva. Când ochiul se deschide, din el ţâşneşte un fascicul extraordinar de luminos. Când raza atinge o fiinţa, aceasta intră într-o stare de paralizie, incapabilă să se mişte. Coada - ancoră culege apoi victima pe care o aduce la gură unde o zdrobeşte cu dinţii şi o înghite. In dieta sa apreciaza la fel de bine si animalele de pe uscat. In ce priveşte culoarea animalului, putem menţiona că în zona abdominală găsim culoarea albastru deschis şi o dungă longitudinală mai întunecată. Capul este roşu cu dungi galbene, precum la zebre. Când este sătul, animalul se culcă pe malul apei moment în care vânătorii saturnieni pot să-l captureze dacă acţionează rapid, acţiunea începând cu taierea cozii dintr-o singura lovitură. După secţionarea cozii, vânătorii se retrag în mare viteză în barci căci baurul rănit de moarte este foarte periculos. Periculoasă este şi coada sectionată căci aceasta se zvârcoleşte în toate direcţiile. După ce moare, saturnienii îl jupoaie pentru blana sa extrem de fină. 

Din pielea cozii se confecţionează un fel de haină foarte apreciată şi extrem de valoroasă. Cine a participat la uciderea unui asemenea animal, şi poartă vestimentaţie din pielea lui, este o persoană foarte onorabilă şi considerată ca având un curaj ieşit din comun, ceea ce-i asigură un loc de lider în comunitate. In general, la numirea patriarhilor posesia unei vestimentaţii din piele de baur este obilgatorie. Titlul de patriarh este mostenit de urmaşi şi păstrat atata timp cât acea haină există. Dacă însă, între timp, o alta persoană capturează un baur şi-şi confecţionează vestimentaţie din pielea capturii, are dreptul să detroneze da la conducerea patriarhiei pe acel patriarh ajuns în acest post prin moştenirea hainei din piele de baur de la predecesorul sau patriarh.

Notă : Cartea a apărut la ed. Vydia, în anul 2003.
Pentru conformitate, 
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu