Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

joi, 21 aprilie 2011

SECRETELE ORAŞELOR SUBTERANE(1)






PASTE FERICIT!

De Sharula Dux                        
(prima parte)

Prinţesa Sharula Dux
Războiul între Atlantida şi Lemuria; Telos, oraşul subteran; Cutremurele de pământ şi dezastrele; Civilizaţia de la suprafaţă; Reţeaua Agharta; Muntele Shasta.
Permiteţi-mi să vă spun pe scurt povestea reală a două continente: unul, în Oceanul Atlantic, numit Atlantida, altul, în Pacific, numit Lemuria sau Mu
Douăzeci şi cinci de mii de ani, aceste două continente au avut politici şi ideologii opozante. Asemănaţi aceste manifestări cu două tabere de copii din blocuri de locuinţe diferite, care se luptă permanent între ei.

Fiecare dintre aceste continente aveau concepţii diferite despre civilizaţie şi direcţia pe care ar trebui s-o urmeze. Lemurienii susţineau că teritoriile Pământului care evoluaseră mai puţin, ar trebui ajutate sau lăsate în pace pentru a-şi continua existenţa conform cu dorinţele şi tradiţiile locuitorilor acestor ţinuturi. Atlanţii considerau însă toate culturile rămase în urmă civilizaţional ar fi trebuit să fie cucerite şi puse sub stăpânirea celor avansaţi.

Acest lucru a cauzat o serie de războaie între Atlantida şi Lemuria. Până la urmă,  s-a utilizat armamentul termonuclear, ceea ce a provocat distrugerea celor două părţi combatante. Astfel că, deşi războiul s-a încheiat, nu a exista niciun câştigător.  
Outback în Australia, deşertul Mojave, părţi din deşertul Gobi şi Sahara, toate au rămas să amintească peste veacuri care pot fi rezultatele unui război nuclear.
Ca urmare a războaielor, supravieţuitorii, decăzuţi dintr-o civilizaţie avansată, au trebuit să o ia de la început, fiind aruncaţi în urmă cu multe mii de ani.
Lemuria şi Atlantida au devenit victime ale propriilor lor agresiuni.
Mt. Shasta

Din cauza puternicelor mişcări seismice cauzate de armele nucleare, continentele Atlantida şi Lemuria, s-au fisurat în profunzime ceea ce a produs scufundarea lor în răstimp de 15.000 de ani, de la încetarea războiului distrugător. Atlantida a avut parte de un al doilea set de cataclisme care au fărămiţat-o şi mai mult, din falnicul continent de odinioară rămânând doar unele insule, restul fiind înghiţit de ape (Nota C.M.: Despre cel de al doilea cataclism, citiţi pe acest blog seria de articole publicate începând cu sep.2010, sub titlul „ISTORIA ATLANTIDEI SI ACTIVAREA REŢELEI CRISTALINE”)

Lemuria s-a scufundat cu 200 de ani înaintea Atlantidei.
Aţi putea întreba: "Ei bine, ce mare teamă putea să aibă lumea de atunci dacă scufundarea  uscatului urma să aibă loc peste 15.000 de ani?" Trebuie să vă spun că în acea vreme oamenii trăiau în mod obişnuit 30.000 de ani, ceea ce înseamnă că mulţi dintre ei au prins începutul şi sfârşitul războiului cât şi scufundarea continentelor.

După ce lumea (cel puţin oamenii de ştiinţă) a înţeles care va fi soarta celor două continente, atât cei din Lemuria cât şi cei din Atlantida au decis să ceară permisiunea conducerii Reţelei Subterane Agharta, pentru ca, în măsura capacităţiilor existente, să permită unui număr de oameni de la suprafaţă, din cele două continente a căror scufundare era iminentă, să se mute în subteran. Mai întâi, să spunem că Agharta este o reţea de oraşe subterane a cărei conducere şi administrare se află în oraşul subteran Shambhala Lesser (a nu se confunda cu Shambhala, care este un oraş în planul eteric, deasupra deşertului Gobi). Shambhala Mică a fost creată atunci când s-a format continentul Hiperborea (Nota C.M.: ţinut străvechi, controversat ca localizare: Borea ocupa actualul teritoriu al Turciei iar Hiperborea, „dicolo de Borea”, ar fi putut fi Dacia. O altă versiune susţine că era un teritoriu situat între Islanda şi Groenlanda, versiune mai probabilă dacă se ia în consideraţie că „lumina zilei era de 24 ore din 24”).
Se pare că Reţeaua Agartha a început să se formeze cu cca 100.000 de ani înainte.

După ce s-a obţinut aprobarea conducerii Reţelei Subterane Agartha, Lemurienii şi Atlanţii au început construirea unor oraşe subterane. Lemurienii au primit subsolul muntelui Shasta (California), unde se afla o imensă cavernă naturală iar Atlanţii au început construcţia sub Mato Grosso (Brazilia). Trebuie specificat că aceste aprobări de construire li s-au acordat numai după ce atât Lemurienii cât şi Atlanţii şi-au demonstrat ataşamentul la normele şi principiile de convieţuire paşnică şi armonie, dovedind că au învăţat din lecţiile trecutului care a adus dezastrul pentru cele două civilizaţii.
La început, Atlantida şi Lemuria erau membre ale Confederaţiei planetei, din care au fost eliminate ca urmare a declanşării războiului nimicitor dintre ele. După încetarea războiului nuclear, cele două au fost reprimite în Confederaţie, ca urmare a dovedirii bunelor lor intenţii şi acceparea păcii ca unică modalitate de convieţuire.

La acea vreme, Mt. Shasta (California), unde Lemurienii au hotărât construirea oraşului subteran,  făcea parte din coloniile Lemuriei şi zona era foarte bine cunoscută de ei. Toate calculele au arătat că acea zonă va suporta efectele scufundării celor două continente. Au fost însă necesare anumite lucrări premergătoare cataclismului care urma, în sensul că acumulărilor vulcanice care se preconizau li s-a pregătit o drenare corespunzăroare pentru ca zona în care se construia oraşul subteran să nu fie afectată. Calculele s-au dovedit a fi foarte exacte iar lucrările care s-au efectuat înainte au folosit detensionării acumulărilor vulcanice prin devierea lavei pe canale din timp construite. Un alt factor natural favorabil construirii preconizatului oraş l-a constituit existenţa unei foarte mari peşteri, mărginită în partea de sus de o imensă cupolă. Oraşul-cetate pe care l-au construit a primit numele de TELOS.

Telos era numele dat întregii zone care actual formează partea de sud-vest şi mult din ceea ce este acum California. Telos însemna "comunicarea cu duhul", "unitate cu duhul", "înţelegere cu duhul.".
Proiectul prevedea ca orasul să poată adăposti maximum 2 milioane de suflete. Când cataclismul s-a declanşat, în Telos au ajuns doar cca 25.000 de sinistraţi. Unii ajunseseră din timp, înainte de scufundare, dar în momentul erupţiilor vulcanice imense, care au aruncat la mari înălţimi lavă, pământ apă şi pietre, şi care s-au produs cu repeziciune, marea majoritate a oamenilor nu s-a mai putut salva.  

Cei 25.000 de sinistraţi au adus cu ei o parte din tezaurul cultural al Lemuriei printre care şi multe înregistrări.

În timpul acestor cutremure, pământul s-a cutremurat atât de tare, încât scarea de măsurare numită acum Scara Rickter ar fi fost cu mult depăşită. Intensitatea acelor cutremure ar fi cam de gradul 15. Mulţi oameni au murit doar din cauza vibraţiei şi sunetului îngrozitor de puternic, fără a fi loviţi de obiecte sau înecaţi. Vibraţiile extraordinar de puternice au dislocat organele interioare ale corpurilor.
În multe alte locuri, alte cutremure declanşate au fost atât de intense încât, totul s-a transformat într-un enorm strat amorf. Acolo unde a existat şi apă, s-a format o imensă mare de noroi, care a înghiţit oraşe întregi, chiar dacă se aflau la mare depărtare de continentele scufundate. După scufundarea uscatului, valurile care s-au format au fost atât de înalte că au acoperi soarele iar ca lăţime, un val se putea intinde între California şi Oklahoma City. Nenumărate replici ale cutemumurelor principale s-au produs pe tot globul Pământesc.

Consiliile planetare au înţeles din timp ce se va întâmpla şi au accelerat construirea a  două oraşe subterane înainte de scufundarea Lemuriei, deoarece au relizat că după ce Lemuria va dispărea, celor din Atlantida le va fi imposibil să se mai poată pregăti suficient pentru a se pune la adăpost, când va veni momentul scufundării Atlantidei (Nota C.M.: Amintesc că Atlantida s-a scufundat după 200 de ani de la dispariţia Lemuriei).
În aceeaşi perioadă a fost construită şi Marea Piramida din Egipt, sub conducerea marelui preot lemurian cunoscut sub numele de Thoth.

De asemenea, au fost construite şi camerele de înregistrare atlanteene, adaptate să păstreze nu numai înregistrări ale culturii şi realităţilor atlante dar şi din Lemuria, Pan, Og, Hiperborea şi toate celelalte culturi care au existat şi au atins niveluri ridicate pe această planetă.
În oraşul subteran destinat atlanţilor s-au mutat chiar de la scufundarea Lemuriei, şi oameni de ştiinţă, preoţi, unii dintre cei mai mari gânditori, care aveau menirea de a păstra şi reface, peste vreme, cultura şi ştiinţa perioadei de înflorire a Atlantidei. Aşa dar, chiar cu 200 de ani  înainte, Atlantis şi-a trimis mesagerii pentru a trăi în oraşul subteran (de sub Mato Grosso).

Impactul asupra planetei pe care l-a avut acel război nimicitor a reverberat peste ani astfel că şi după trecerea a cca 2000 de ani Pământul nu se stabilizase definitiv şi încă tremura. După lanţul de cutremure care au urmat scufundării celor două continente, au fost necesari cam 300 de ani pentru ca cerul planetei să se limpezească. Lumina insuficientă care mai ajungea pe Pământ în perioada celor trei secole de semilumină, a făcut ca extrem de multe forme de viaţă (vegetală şi animală) să dispară pentru totdeauna.

Condiţia umană a unor civilizatii care au supravieţuit (Egipt, Peru, ţiganii localizaţi mai ales în zona Indiei) a cunoscut multă degradare. Oamenii au devenit puternic şi definitiv marcaţi de teama că Pământul nu mai este un loc atât de sigur precum se credea. S-a accentuat lupta pentru supravieţuire, nimic nu s-a mai considerat a fi necesar pentru o viaţă, starea de provizorat s-a extins (Nota C.M.: Să fie aceasta o cauză majoră a nomadismului unor populaţii?)

Mereu s-a pus întrebarea: „Dacă Atlantida şi Lemuria au existat cu adevărat, unde sunt dovezile?”Păi, în adâncurile pământului, vă răspund eu. Unde ar putea fi găsite dacă mai toată planeta a fost acoperită de sute şi mii de metri grosime de moloz, te praful rezultat din sfărmarea obiectelor şi amestecarea lor cu apă? Acesta este motivul. Hăuri imense s-au căscat în scoarţa Pământului şi în ele multe dovezi s-au prăvălit.
Imaginaţi-vă ce au putut lăsa în urmă cutremurele, valurile uriaşe, surparea de terenuri, lipsa de lumină şi frigul. Imaginaţi-vă foamea oamenilor înspăimântaţi, teama lor de a se mai ascune chiar şi în grote, bolile subnutriţiei, frigului, întunericului şi disperării! 
(
Nota C.M.: Sharula Dux provine din lumea interioară. A venit la suprafaţă unde s-a căsătorit cu un pământean, sufletul ei pereche, provenit tot din lumea interioară dar care, în ultima sa viaţă, cea actuală, a ales să se nască pe Pământ (adică la suprafaţă), pentru a contribui la regăsirea celor două civilizaţii pământene, eveniment care se va produce în anii noştri (probabil, în jurul anului 2012)
În Telos, Sharula a avut rang de prinţesă, ca una dintre fiicele Cuplului Regal (Ra şi Rana Mu). Are vârsta de 269 de ani (dar arată ca una ce 30!) şi poate fi considerată ca fiind foarte tânără, dacă ne gândim că vârsta medie în Telos este de 15.000 de ani. 
A acordat multe intrerviuri, în special jurnalistei Joanna Cherry, despre lumea intrapământeană, şi a scris mai multe articole legate de acest subiect, pe care le-a publicat. Materialul de mai sus, şi cele ce vor urma, sunt extrase din aceste articole.)
SURSA: http://www.diannerobbins.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu