Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Aveţi o treabă de făcut.

Mesaj de la Marele Consiliu al Bunicilor
(25 February 2011; channeler: Sharon McErlane)

Mulţi sunt conştienţi de existenţa noastră acum, şi încep să lucreze cu noi pentru a răspândi mesajele noastre către umanitate. Şi pentru că nevoia de lumină pe Pământ este mai mare acum decât a fost vreodată, vă aşteptăm să luaţi legătura cu noi, pentru aceasta fiind suficient să vă deschideţi inima şi sufletul spre Divinitate. A sosit timpul când, în deplină conştienţă, este nevoie să doriţi conectarea vostră cu planurile divine, crescându-vă lumina din fiinţa voastră şi strălucind-o către alţii care au nevoie să se trezească.

Acumulaţi lumină în fiinţa voastră şi faceţi acest exerciţiu cât mai des. Lumina pe care o ancoraţi ajută la creşterea voastră în spirit, îi ajută pe cei din preajma voastră şi ajută planeta, în drumul ei către dimensiuni superioare. Perioada care vine va fi foarte agitată, uneori stresantă, ceea ce impune ca voi să vă păstraţi echilibrul rămânând centraţi în inima voastră. Vor fi perioade când veţi avea senzaţia că vă aflaţi în balansoar, evenimentele care vor veni provocându-vă să treceţi de la o stare la alta, uneori crezând că aţi atins limita capacităţii voastre de suportabilitate. Totul se datorează procesului profund al schimbărilor care au loc în lumea voastră care se curăţă şi se primeneşte.
Timpul adevărului a sosit. Vechile structuri se năruie şi din vacarmul şi haosul general apar noile edificii bazate pe noua energie, în care traumele, suferinţele de orice fel, vor rămâne doar în amintire. Timpul este acum.

Peste tot în lume, vor cădea guvernele care au oprimat oamenii şi au sechestrat libertatea. Păstraţi-vă calmul şi acţionaţi fizic şi spiritual, în sensul grăbirii apariţiei noii lumi. Mama Gaia vă este un sprijin de nădejde, ea nu v-a abandonat. Faceţi ceea ce depinde de voi pentru apărarea noii lumi şi în conformitate cu legea iubirii.
Ascultaţi vorbele noastre: Acum niecăieri nu va mai exista un loc sigur în care cei nedrepţi să se adăpostească de furtună. Vor fi în siguranţă numai cei cu inima curată, cu intenţii bune şi iubire pentru ceilalţi. Oriunde s-ar afla, cei egoişti, necinstiţi, hrăpăreţi şi mincinoşi, vor fi vulnerabili. Nu există loc pe Pământ unde ei să-şi poată găsi adăpost şi refugiu. Lumea, aşa cum aţi cunoscut-o voi, se destramă. Lăsaţi-o să plece! Voi păstraţi-vă în lumină şi-n credinţa Adevărului Divin. Aşa va fi!
Dacă acordaţi o prea mare atenţie a ceea ce se întâmplă în lumea exterioară, pierdeţi timpul care v-ar fi necesar pentru a face ceea ce trebuie pentru fiinţa voastră.
Liderii voştri v-au minţit şi v-au manipulat, v-au creat obiective care să nu se poată realiza niciodată, pentru a vă ţine ocupaţi cu teme iluzorii, în timp ce ei adunau averi care credeau că le vor aduce fericirea.
Preocupaţi-vă mai ales de propria voastră fiinţă, de propriul vostru suflet, pentru a evolua. Ajutaţi-i şi pe ceilalţi, în măsura în care vă mai rămâne timp.

Sunteţi înspăimântaţi că nimic din ceea ce există pe Pământ nu este aşa cum pare şi cum aţi crezut. Puţini oameni cunosc purul adevăr. A sosit momentul când minciuna şi înşelătoria ies la suprafaţă pentru a fi cunoscute de toată lumea.
Încercaţi să daţi o mână de ajutor pentru ca adevărul să fie cunoscut în toate aspectele vieţii. Contribuţia voastră la edificarea adevărului nu va fi trecută cu vederea. Când o oportunitate apare, vorbiţi despre adevărul considerat de voi de necombătut. Cei care vă vor asculta poate nu vă vor lua în seamă, poate vor crede în alt adevăr. Pentru voi, importantă este corectitudinea cu care vă faceţi cunoscute ideile şi convingerile.

Când aţi expus adevărul aşa cum credeţi voi că arată, v-aţi îndeplinit misiunea. Acţiunea voastră va fi evaluată potrivit cu gradul de sinceritate încorporat în ea. Nu condamnaţi pe nimeni pentru presupuse fapte nedovedite. Cei care săvârşesc fapte antisociale, cei care colportează cu bunăştiinţă false adevăruri, trebuie demascaţi pentru ca acţiunile lor să fie cunoscute de cei interesaţi iar ei să nu mai poată continua să săvârşească asemenea fapte.

Sunt multe surse (cele mai multe, pe internet) din care puteţi afla adevărul. Fiinţele de lumină vă transmit permanent, prin mesajele pe care le fac comunicatorilor lor (channeleri), ce se întâmplă în lume şi în univers, pentru ca voi să fiţi bine informaţi, aceasta uşurându-vă sarcina de a vă face alegerile. Dacă informaţiile pe care le primiţi trec de filtrul inimii şi sufletului vostru, dacă sunt în concordanţă cu credinţa voastră intimă, puteţi considera că mesajul pe care l-aţi primit este din lumină. [Nota C.M.: Ca urmare a modificării structurii gridului (filtrului) energetic, pe Pământ ajunge, din Cosmos, mult mai multă informaţie corectă faţă de anii trecuţi. În fapt, aceasta însemnă că mesajele care au o vibraţie înaltă au cale liberă spre planetă, în timp ce acelea care au frecvenţă joasă (ceea ce înseamnă, implicit, că deţin informaţii inexacte, neadevărate) sunt restricţionate].
Nu vă pierdeţi timpul tânguindu-vă pentru "catastrofele" care apar. Acestea se vor întâmpla oricum, dacă sunt prinse în programul de purificare a planetei şi stemului său planetar. Încercaţi să înţelegeţi şi să acceptaţi că tot ceea ce se întâmplă este spre binele vostru şi al planetei voastre, chiar dacă în unele cazuri au loc pierderi în plan fizic. Amintiţi-vă mereu că voi sunteţi nemuritori. Cunoaşteţi foarte bine, sperăm, că voi, ca produs al creaţiei, sunteţi făcuţi din substanţa din care este făcut şi Creatorul (altfel, din ce aţi fi apărut?) şi aceasta vă dă certitudinea că sunteţi nemuritori; în caz contrar, ar trebui să acceptaţi că Dumnezeu este muritor, ceea ce este imposibil.
Sharon
Ca părţi din Creator, aveţi puterea şi datoria de a vă comporta faţă de ceilalţi aşa cum se poatră Dumnezeu cu voi. Asta înseamnă că, fiind înzestraţi cu putere şi cu liber arbitru, trebuie să nu vă fie greu să vă ajutaţi aproapele care, poate, a găsit o cale mai ocolitoare de a ieşi la lumină. Ajutaţi-l dar nu vă sacrificaţi propria înaintare.
Aveţi multă treabă de făcut în această scurtă şi ultimă perioadă pe care trebuie s-o folosiţi ca o oportunitate rarisimă în calea dezvoltării şi înălţării voastre în dimensiuni superioare. Ciclul se încheie şi bine ar fi dacă n-aţi irosi ocazia care va reveni peste multe mii de ani, când ciclul se va repeta.

Cu dragoste!
Consiliul.
SURSA: http://grandmothersspeak.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu