Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 martie 2011

SATURN, planeta giganţilor(9)


 (Din cartea SATURN, dictată de Domnul, prin channeling, lui Jakob Lorber)                        
 (continuare)
ŢĂRMURILE OCEANELOR ŞI SPECIILE ANIMALELOR  ACVATICE
Aşa cum s-a mai spus, ţărmurile apelor saturniene sunt cele mai populate zone de pe planetă. Particulatizat la oceane, este un fel de a spune că ţărmurile sunt populate dacă avem în verdere că nici un om nu traieşte mai aproape de 250 km de ţărm. In aceasta fâşie de ţărm nu veţi găsi fiinţe care să-şi fi stabilit habitatul, din cauza inundaţiilor provocate de maree care sunt de mult mai mare amploare decât pe Pământ. Producerea mareelor are legatură cu cei 7 mari sateliţi ai planetei valurile cele mai mari apar în perioadele când toate cele 7 luni ajung pe aceeaşi parte a planetei (situatie care apare, cu o anume periodicitate, din cauza vitezei diferite cu care calătoresc pe orbite aceşti sateliţi). 
Asa cum am arătat în PĂMÂNTUL ŞI LUNA, influenţa Lunii noastre asupra Pământului nu este prea importantă, din inalţimea valului unei marei (de cca 2m) numai cca 3 cm se datorează influenţei Lunii.
În cazul lui Saturn, dacă se ţine cont de existenţa celor 7 luni (sateliţi naturali) de mase şi mărimi importane şi plasate la diverse distanţe, se poate calcula că valurile mareelor pot atinge înalţimi de 140 de metri. Acum se poate înţelege de ce plajele saturniene sunt nelocuite până la distanţe de cca 250 km. De fapt, influenţa lunilor s-ar manifesta prin inundaţii pe adancimi mult mai mari, de cateva mii de mile, dacă nu ar exista forţa de atracţie a primului inel care reduce această influenţă la cca 250 km. Fenomenul este unul interesant şi demonstrează că deşi înalţimea valurilor atinge valori incredibile, de peste 700 de km(!), datorată influenţei inelelor şi lunilor, distanţa pe care este inundat ţărmul se reduce la aceşti 250 de km. Totuşi, în istoria planetei, au fost şi cazuri când valurile s-au ridicat aproape la nivelul inferior al primului inel (!)
In timpul fluxului, navigaţia pe ocean este absolut imposibilă, o ambarcaţiune prinsă de un asemenea val, neavând practic nici o şansă de a rămâne întreagă. Chiar şi în situaţia în care valurile nu sunt prea înalte, şansa de supravieţuire ar fi nulă din cauza vârtejurilor de apă care se formeaza şi care ating viteze de rotaţie extraordinar de mari.
După delimitarea zonei de ţărm pe care omul saturnian şi animalele trebuie sa o evite, ne vom ocupa în prima fază de descrierea şi enumerarea câtorva animale născute prin abiogeneză (generaţie spontană). Ne referim la faza în care fiinţele atomice eterice sunt create în apă. Ele se multiplică apoi din clasa în clasă, până când ating nivelul care pe Pământ poarta numele de amfibii. Pe Saturn, clasa amfibiilor reprezinta nivelul de tranziţie de la animalele marine la cele de pe uscat.
Aşadar, primul nivel este cel al animalelor care cresc pe malul apei, adică locul care delimiteaza uscatul de apă. 
Apa oceanelor este primul habitat al vieţuitoarelor.
Prima clasă de animale este alcătuită dintr-o specie de viermişori albi, extrem de mici (într-o picatură de apă încap câteva milioane de indivizi).
Următoarea clasă este formată tot din viemişori, însă mai mari şi dotaţi cu aripioare. Nici aceştia nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. 
Prima clasă de viermişori constituie hrana celei de a doua clase. 
A treia clasă o formează nişte viermişori cenuşii cu forma alungită, denumiţi anguillula aceti. Aceştia se hrănesc cu viermii din primele două clase.
Cea de a patra clasă o formeză nişte viermi cu două capete şi au lungimi de până la 2,25 mm. Forma lor aminteşte de cea a unei suveici. Evident, şi aceştia se hrănesc cu vieţuitoarele din clasele inferioare. Abia la această clasă (a 4-a) apare diferenţa de sex şi anume, un capăt este masculin iar celălalt este feminin.
A cincea clasă o formează un fel de coleoptere de culoare roşie şi lungimi de până la 4,5 mm.Clasele din urma lor reprezintă hrana.
S-ar putea continua scara evolutivă care cuprinde câteva mii de clase, până când, in sfârşit, se ajunge la crustacee. 
Prima din clasa crustaceelor este midia, urmată de melc.
In clasa midiei sunt multe specii, dar noi vom numi-o doar pe cea albastră gigantică. Dimensiunile ei sunt cu adevărat gigantice, suprafaţa fiind de cca 1,5 mile patrate. Moartea acestei enorme scoici se datoreaza unor melcişori care pătrund în număr mare sub carapace şi, în timp, o devoreaza de vie. Cochiliile rămase după moartea scoicilor sunt adunate de către localnici de pe ţărm şi utilizate ca bazine de colectare a apei de la arborii-ploii.
Aceste cochilii sunt folosite şi ca piscine, atât pentru volumul de apă cu care pot fi umplute cât şi pentru culoarea lor interioară care este cea a aurului şlefuit. 
Jakob Lorber
Dacă vă întrebaţi cum reuşesc saturnienii să transporte aceste enorme cochilii, aflaţi că, din cauza influenţei inelului cel mai apropiat de planetă, obiectele îşi pierd mult din greutate, ceea ce nu se întâmplă în zonele nordică şi sudică, unde nu mai acţionează această influenţă. Dar, pentru transportul carapacei, localnicii aplică şi o tehnică simplă care le uşurează şi mai mult munca: cu ajutorul unor scule simple, deschid valvele scoicii suficient pentru a avea posibilitatea să cureţe interiorul, dupa care, lipesc etanş cele două părţi utilizând un lipici natural. 
Astfel etanşată, în interior nu va mai putea pătrunde apa. Scoica este legată de o ambarcaţiune şi, la venirea fluxului, se va efectua deplasarea până la gura râului sau fluviului pe care se va naviga în continuare până la destinaţie. Dar, o contribuţie determinantă la crearea forţei de deplasare pe apă o constituie puterea voinţei saturnienilor aflaţi în ambarcaţiune.
Notă : Cartea a apărut la ed. Vydia, în anul 2003.
Pentru conformitate, 
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu