Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 martie 2011

SATURN, planeta giganţilor(10)

(Din cartea SATURN, dictată de Domnul, prin channeling, lui Jakob Lorber)
(continuare)

Cateva specii de melci saturnieni
Ca nivel evolutiv, după scoici urmează familia melcilor.Unii trăiesc în apă, alţii pe uscat. Cei care trăiesc în apă sunt câteva mii de specii.Nivelul de evoluţie al acestor familii de melci este diferit, iar noi ne vom ocupa numai de câteva dintre cele mai evoluate.
Să descriem MELCUL - BASTON. Forma sa este a unui şurub lung de cca 20 metri. Diametrul ,,şurubului’’ este de 1,75 metri, în zona cea mai groasa. Culoarea cochiliei este de o extrema frumuseţe, nuanţa fiind un roşu-trandafiriu care a acoperit o suprafaţă argintie. Către vârf, roşul devine mai închis, toată suprafaţa evoluând de la un roşu foarte deschis până la cel de vişină putredă. Centura abdominală a cochiliei este impodobită, pe muchia filetului, cu foarte frumoase culori, pe spirală fiind presarate, din loc in loc, cu perle. Intre spire, culoarea este aurie striată. Locatarul cochiliei este mai puţin interesant, el nefiind decât un vierme echipat cu patru trope. Acesta se hrăneşte cu vieţuitoare mai mici, inclusiv melci, pe care le prinde cu tentaculul inferior, le zdrobeşte, după care introduce părţile zdrobite în una dintre trope.Dacă este ameninţat, melcul se retrage în cochilie şi închide intrarea cu o substanţă care se întăreşte repede, devenind o crustă rezistentă, care, din păcate pentru el, nu-l mai ajută atunci când este atacat de langusta-spadă, care are puterea şi tehnica de a pătrunde cu forţa prin cochilie. Cochiliile melcilor-baston sunt utilizate pentru decorarea grădinilor. Uneori, prin îmbinarea mai multor carcase de melc, saturnienii confecţionează conducte pentru transportul apei.

Despre MELCUL - PIRAMIDĂ
Culoarea cochiliei acestor melci este verde-auriu iar pe partea abdominală au nişte forme de culoare albastru-strălucitor cu marginile decorate ca o farfurie de porţelan. Mărimea lui este impresionantă şi comparabilă cu a unei coline cu înalţimea de cca 450 metri. Vietatea din interiorul acestei cochilii are culoarea cenuşie şi este foarte puternic din cauza înzestrării lui cu muşchi impresionanţi ca fortă. Lângă trunchiul principal mai cresc încă două trunchiuri mai mici, fiecare trunchi avand câte un ochi. In zona inferioară, melcul are două aripioare care-i permit să avansese foarte repede, atunci când oceanul îngheaţă. Impresia pe care o dă acest melc este de piramidă plutitoare. Melcul are o manifestare agresivă şi, folosindu-se de trompă, atacă alte vietăţi, inclusiv oameni, pe care-i zdrobeşte şi-i înghite. Evedent, saturnienii cunosc natura acestei vietăţi şi ştiu să-şi ia măsuri corespunzatoare, dacă doresc să-l captureze. In acest scop, se folosesc de un lasou pe care il aruncă în jurul trompei pe care o strangulează iar animalul se sufocă. Când lichidul albicios care este secretat pe gură din momentul capturarii încetează, este semn că melcul a murit. Sarurnienii colecteaza acest lichid albicios căci are un miros placut de ambră. Melcul este lăsat în apă până când corpul interior este devorat de vietăţile marine, în special viermi, după care, cochilia (care are peretele la bază gros de până la 10 metri) este transportată pe apă, în acelaşi mod descris şi în cazul scoicilor, şi utilizat în căderile de apă sub formă de cascadă cu mai multe trepte (prin înşiruirea mai multor cochilii amplasate pe nivele descrescătoare). Acest melc se hrăneşte cu crustaceele sub forma de spada descrise anterior.

Al treilea tip de melc pe care-l descriem este MELCUL - DISC, oarecum asemănător cu melcul nautilus din oceanele Pământului. Discul acestor melci are diametrul de 200 - 240 metri iar grosimea de cca 6 metri. Pot fi observaţi la suprafaţă numai în timpul refluxului. Cum şi aceşti melci respiră aer, atunci când stau la fund îşi ridică tropa până la suprafaţa apei ceea ce le facilitează saturnienilor prinderea lesnicioasă. Nu cu aceeaşi uşurinţă ar putea fi prinşi la reflux, când melcii plutesc la suprafaţă, şi aceasta din cauza că, la cea mai mică atingere, se retrag în cochilie şi, cu ajutorul unor aripioare, încep să se învârtă cu viteze foarte mari, descurajând, astfel, orice tentativă de capturare. Melcii-disc sunt capturaţi pentru extraordinara lor frumuseţe.Cochilia este înconjurată de un rând de diamante, ficare diamant cântarind cca ½ kg. Următorul rând este din rubine, după care urmează un rând de smaralde s.a.d. până la epuizarea celor 12 tipuri de nestemate principale. Intre rândurile de pietre preţioase se află o bandă aurie cu diverse irizaţii reprezentând, într-o formă stilistica rafinată, toate vieţuitoarele din lanţul trofic care s-au dezvoltat până la această specie de melc. Marginea cochiliei se încheie cu o galerie alcatuită din mici colonade aurii, înalte de cca 2 metri şi reunite la vârf prin arcuri de boltă. Colonadele au culoarea aurie şi reamintesc de forma melcilor-baston (pe care, în fapt, îi evoca). 
Deasupra fiecărui arc de boltă se ridică forme evocând, la scară redusă, melcul - piramidă. Colonadele îşi reduc înălţimea pe măsură ce ajung la deschizătura prin care-şi scoate melcul extremităţile (ce se pot extinde până la 10 metri). Până aici am descris aspectul părţii superioare a cochiliei. Pereţii laterali nu sunt mai înalti sau mai groşi de 6 metri. Coloanele sunt albe şi nu neapărat uniforme. Desachizătura prin care iese melcul are culoarea roşie fosforescentă, ca marginile norilor la asfinţit. Extremităţile melcului seamănă cu o pânză rotunjită, amintind de coada unui păun, pânza servind ca un fel de vâslă pentru înaintrea melcului pe apa. Trompa melcului este albă, cu o dungă roşie, în centrul acestei dungi găsindu-se desenate nişte steluţe verzi - aurii. Din cauza inteligenţei remarcabile a acestui melc, în anumite ţinuturi de pe Saturn, oamenii îi consideră zeităţi. Credinţa este accentuată şi din cauza că în multe cazuri, pe timp de furtună, melcul salvează naufragiaţii (oameni sau animale), dar si alte obiecte care plutesc, pe care-i culege din apă şi-i depune pe cochilie, pentru a-i transporta până la mal. Acest obicei le-a adus, în anumite zone, supranume precum ,,măturatorii oceanului’’, ‘’salvatorul vieţii’’, ‘’nava vie’’ sau ‘’roata miraculoasă’’.

Cu exceptia oamenilor, aproape că această vietate nu are duşmani, ceea ce face ca moartea lor să survină mai ales din cauza încheierii ciclului normal de viaţă. Din păcate, dupa moartea naturală, splendoarea culorilor pânzei se estompează drastic, fapt ce-i determina pe saturnieni să-i vâneze pentru ca să persiste toate culorile şi nuanţele pe care le au când sunt în viaţă şi în plină maturitate. Din această pânză, localicii confecţionează un fel de mantie de gală, pe care n-o poarta decât cei mai stimaţi şi apreciaţi saturnienii. Din grăsimea animalului, amestecată cu diverse mirodenii, se obţine o alifie extrem de tămăduitoare utilizată mai ales de către patriarhi. Cu cochilia melcilor se împodobesc grădinile, frumuseţea şi gustul cu care este amenajată şi intreţinută grădina fiind determinantă în aprecierea bogăţiei unui saturnian. In marea majoritate a situaţiilor, beneficiază de aceste aranjamente cu cochilii de melc-disc numai patriarhii de pe planetă.

Melcul-şapte
Este denumit astfel deoarece din cochilia sa spiralată urcă şapte protuberanţe de forma unor turnuri înalte. Cochilia principală este perfect ovală, asemenea unui ou. Vârful acestui ou este îndreptat în jos, cufundat în apă. Cea mai mare dintre spire se află la partea superioară a cochiliei. Spiralele semănă cu nişte şerpi şi sunt din ce în ce mai late spre bază. Deschiderea cochiliei este perfect rotundă. Corpul aflat în interior are nişte grade de libertate care-i permit să se extindă în tot spaţiul sau să se restrangă către centrul cochiliei, mişcări care-i permit să-şi regleze adâncimea de imersare. 
Când iese la suprafaţă, corpul este alb, asemănător cu cel al melcilor de la noi, cu menţiunea ca are o trompa foarte mare, în faţa celor patru antene. Se hrăneşte cu alge marine, dar nu-i displac nici caracatiţele pe care le zmulge de pe fundul apei. Antenele cele mai lungi, asezate superior, se termină cu câte un ochi iar pe celelalte două le foloseşte la detectarea mişcăriilor din jur, cu cele patru organe putând localiza prada sau duşmanii. Propulsia îi este asigurată de două braţe sub formă de aripioare plasate sub carcasă. Mărimea acestui melc este, ca aproape totul pe Saturn, impresionantă pentru noi, căci are diametul de 1000 de metri. Protuberanţa centrală are înălţimea mai mare decât cel mai înalt turn costruit pe Pământ pâna astăzi (adică, la anii 1841-1842, când a fost scrisă cartea). Diametrul la bază al acestui turn este de până la 60 de metri îngustându-se către vârf. Culoarea cochiliei este albastru - verzui. Din cauza unor dungi alb - albastrui, care pornesc pe cochilie din centru spre extremităţi, gândul te duce la blana unui tigru pământean.
Din cochiliile acetor melci, îngropate în sol cu vârful în jos, saturnienii îşi fac adevarate pivniţe, pentru păstrarea produselor în condiţii foarte bune. Alte ori, punând o podea interioară la un nivel un pic mai ridicat decât solul, şi practicând un fel de ferestre în peretele lateral, localnicii transformă uriaşa cochilie în locuinţă confortabilă. Vârful conului este tăiat pentru ca lumina soarelui să pătrundă dar şi pentru scoaterea fumului care se formează de la foc. (Este un fel de cort tigănesc sau al indienilor americani).

Populaţia melcilor-şapte nu este prea numeroasă, fapt pentru care puţine sunt exemplarele care se prind, în scopul transformării cochiilor în case, în proximitatea oceanului. Numai patriarhii pot beneficia de asemenea locuinţe. Trebuie spus că transportul şi manipularea acestor cochilii se face destul de dificil din cauza masivităţii lor, caci grosimea peretelui poate ajunge şi la 10 metri. Ipotetic vorbind, o asemenea cochilie nu ar putea fi mişcată din loc dacă s-ar afla pe Pământ unde 100 de kg.masă cântaresc pe Saturn abia un kg.(din cauza atracţiei pe care o exercită inelul cel mai apropiat). Dar, pentru a uşura greutatea carcasei, saturnienii utilizează şi o anume tehnică de rarefiere a aerului din incinte închise. In fapt, metoda constă în arderea în interior a unor crengi bogate în răşini, care rarefiază aerul, carapacea devenind mai uşoară. Ca să închei despre acest melc, menţionez că durabilitatea acestor cochilii este extrem de mare, astfel că unele dintre ele sunt mai bătrâne decât civilizaţia de pe Pământ.

Giganticul şi luminosul melc – rază.
Este cel mai mare şi mai ciudat melc de pe Saturn. Suprafaţa cochiliei sale are un diamant gicantic. In partea superioară, mii de faţete triunghiulare arată ca nişte solzi aurii, perfect şlefuiţi şi ordonaţi în triunghiuri echilaterale cu latura de 6 metri. Numai vârful cochiliei nu este împărţit în triunghiuri. Zona aceasta reprezintă o figură geometrică cu 32 de vârfuri mărginită de solzi de culoarea aurului. Faţetele sunt adevarate celule acumulatoare de lumină pe care o absorb de la soare şi de la stele şi pe care o redau noaptea prin femomenul de refracţie. Marimea unui astfel de melc este comparabilă cu ce a oraşului Viena, la momentul 1842. Grosimea cochiliei este de 20 metri iar lungime pe generatoare atinge 600 de metri. In ce priveşte diametrul la bază, el depaşeste de regulă 7,5 km. Forma eliptică face ca diametrul mic la bază sa fie de cca 150 metri. Pe timp de furtună, melcul îşi poate înălţa capul deasupra înaltelor valuri care se formează. Este blând şi se hrăneşte fie cu plante marine, fie cu diferiţi viermi marini, fie cu păsările pe care le poate vâna din zbor, daca aceste se nimeresc în raza de acţiune a capului ridicat în aer. Pe timp de furtună, melcul se ridică la suprafaţă şi emite o lumină puternica pe o suprafaţă de cca 100 mile patrate. Spectacolul grandios pe care-l pot vedea saturnienii aflaţi pe înălţimi, în timpul furtunilor pe ocean, când valuri uriaşe se ridică spre cer în lumina a sute de melci uriaşi, adevarate blocuri de lumină care îşi ridică capetele prin valuri şi peste valuri pentru a respira şi pentru a vâna păsările cerului, este unic si mareţ.

Alte informaţii despre animalele marine.
Ca şi pe Pământ, şi pe Saturn, cele mai mari vieţuitoare trăiesc în mediul acvatic (cu o singură excepţie, mudul, despre care vom vorbi mai târziu).
Speciile si clasele de animale saturniene se deosebesc destul de mult de cele pământene. Echivalentul saturnian al balenelor noastre se numeşte bisorhiohiohio, dar forma şi dimensiunile acestuia sunt diferite de cele ale balenelor.Deşi seamănă cu balenele, acesta este un peşte nu un mamifer, precum balena noastră. Capul acestora este complet rotund şi are un diametru de cca 200 de metri. Această ,,minge’’ are o deschizătură la mijloc, pe post de gură, şi nu deţine bronhii sau dinţi. În partea de deasupra şi de dedesubtul gurii există câte un disc foarte plat, rotund si foarte dur. Gura este mobilată cu o limba dublă, lungă şi pliabilă pe care peştele o utilizează pentru preluarea hranei zdrobită de cele două discuri, pe care o impinge pe gât. 
Corpul acestui peşte poate ajunge la impresionanta lungime de 6 km.iar grosimea sa la 3 km, din care un km îl reprezintă lăţimea aripioarelor dorsale. În plus, coada mai adauga lungimii totale încă 2 km. Pe spate dispune de două aripioare cu diametrul de cca 200 metri. In zona abdominală mai există două braţe asemănătoare cu cele ale focilor şi morselor de pe Pământ. Din cauza mărimii sale, saturnienii îl supranumesc “muntele înotator” sau “insula înotatoare”. În ce priveşte capturarea lui de către saturnieni, nici măcar nu se pune această problemă, atât din cauza respectului pe care ei il poarta aceste fiinţe dar şi mărimii sale căruia nu i-ar putea face faţă în caz de atac. Când vede că se apropie un obiect pe apă, peştele se repede cu toată viteza spre el şi-l izbeşte cu putere, după care, il inghite. Din fericire, habitatul său natural este zona polară, nefrecventată de oameni.

Jakob Lorber
Legat de acest peşte, există şi superstiţia că întalnirea cu el aduce ghinion, un motiv în plus pentru a-l evita. Importanţa acestui peşte enorm este de natură ezoterică şi se referă la rolul său de acumulator al energiilor cosmice specifice domeniului animalelor acvatice şi celor care trăiesc în aer, cărora le redistribuie această energie prin fenomenul de radiaţie. Peştele este component al lanţului trofic şi dispariţia lui ar avea efectul pe care l-ar avea, pe Pămnât, dispariţia cetaceelor (Nota C.M.rol pe care omenirea, în marea sa majoritate, nu-l realizează sau îl ignoră deşi existenţa rasei umane este condiţionată de supravieţuirea cetaceelor). 

Înafara acestui enorm peşte, există o mulţime de alte specii de peşti sau amfibii, de toate marimile si formele. Mai există cel puţin o sută de specii de peşti de dimensiuni comparabile cu balenele de pe Pământ.

Notă : Cartea a apărut la ed. Vydia, în anul 2003.

Pentru conformitate, (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu