Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

duminică, 20 martie 2011

DESPRE LEMURIA ŞI TELOS (1)

De Aurelia Louise Jones

Mt. Shasta
Epoca Lemuriană a avut loc aproximativ între anii 4.500.000 î.Ch. şi s-a încheiat cu aproximativ 12.000 de ani în urmă. Până la scufundarea continentelor Lemuria, şi mai târziu a Atlantidei, au existat şapte continente majore pe această planetă. Pământurile aparţinând continentului gigantic Lemuria se află acum sub Oceanul Pacific şi erau limitate de zona cuprinsă între Hawaii, Insulele Paştelui, Insulele Fiji, Australia şi Noua Zeelandă. De asemenea, mai cuprindea pământurile ulterior scufundate şi aflate în Oceanul Indian şi Madagascar. Coasta de est a Lemuriei, se extindea până în California şi o parte din Columbia Britanică, din Canada. La începuturi, cu mult înaintea căderii în conştiinţă, Lemurienii trăiau pe o frecvenţă corespunzătoare celei de a 5-a dimensiuni, după care au căzut până la dimensiunea a 3-a.

Strămoşii Lemurienilor erau un amestec de fiinţe venite cândva din Sirius, Alpha Centauri şi, un număr mai mic dintre ei, de pe alte planete. În cele din urmă, aceste rase ajunse pe Pământ s-au amestecat şi au format civilizaţia Lemuriană. În prima parte a existenţei lor, între aceste fiinţe rezultate din încrucişări genetice, totul a decurs în pace şi armonie. Lemuria a fost, cu adevărat, leagănul civilizaţiei de pe această planetă. Atlantida a apărut ulterior.
Continentul Lemuria a prosperat devenind un adevărat paradis în care îngerii veneau printre locuitori.
În cele din urmă, ca urmare a războaielor izbucnite între Lemuria şi Atlantida, mari distrugeri şi-au provocat reciproc cele două civilizate aflate în conflict. Disputa şi ostilităţile au durat cam 25.000 de ani, „mărul discordiei” constituindu-l ideologia lor diferită, care se referea la atitudinea şi comportamentul faţă de celelate civilizaţii care existau şi s-au dezvoltat pe planetă. Lemurienii considerau că civilizaţiile rămase în urmă din punct de vedere al evoluţiei şi conştiinţei, ar trebui lăsate să-şi urmeze calea de dezvoltare pe care şi-au ales-o, fără intervenţie din afară.
Atlanţii considerau că toate popoarele mai puţin dezvoltate ar trebui subordonate celor evoluaţi (adică Atlantidei şi Lemuriei) impunându-le civilizaţia lor avansată. Dezacordul a degenerat până la urmă în conflicte militare în care, în final, s-au utilizat arme nucleare. Lungul şi dezastruosul conflic militar a dus la distrugerea celor două continente, fără ca să existe vreun câştigător.

În timpul acestor lungi războaie devastatoare, multă lume din cele două continente s-a refugiat în alte părţi ale planetei, unde au fost nevoiţi să o ia de la început, ca organizare, nivel de trai, tehnică, cultură etc. Cele două victime ale agresiunilor reciproce (Lemuria şi Atlantida) şi-au distrus propriile popoare şi civilizaţii.

Oamenii de ştiinţă ai celor două civilizaţii au înţeles că, din cauza bombelor termonucleare folosite, planeta se fisurase profund ceea ce nu putea conduce decât la dispariţia celor două mari continente. Calculul a arătat că agonia va dura cel mult 15000 de ani, după care uscatul celor două continente se va scufunda complet. Cincisprezece mii de ani nu însemna prea mult, dacă luăm în considerare că, în medie, oamenii trăiau 20.000 de ani, cei mai bătrâni putând ajunge chiar la 30.000. Aceasta însemna că mulţi, poate majoritatea, aveau să trăiască şi tragicele momente ale scufundării uscatului.
În timpul Lemuriei, California aparţinea, ca influenţă, Civilizaţiei Lemuriene. Pentru a se salva, mare parte dintre lemurieni au cerut permisiunea Micii Shamballa (teritoriu aflat în reţeaua subterană Agarha), să li se accepte construirea unui oraş subteran, localizat sub şi în Mt. Shasta. Ei doreau ca, în primul rând, să pună la adăpost repere ale culturii lemuriene, pentru a fi folosite de posteritate.
Nu li s-a dat imediat permisiunea de construire a unui oraş, ci a durat o perioadă, în care au trebuit să demonstreze că au învăţat din lecţia tragică prin care au trecut şi în care fuseseră implicaţi. De asemenea, au trebuit să dovedească dorinţa lor sinceră de pace şi Confederaţiei Galactice a Planetelor în care vroiau să fie primiţi ca membri. Zona în care urmau să-şi construiască oraşul se afla în şi sub Mt. Shasta unde exista o foarte mare cavernă.
Oraşul pe care l-au construit a fost botezat Telos, denumire care se referea şi la o zonă subterană relativ extinsă, care cuprindea subsolul Cliforniei şi o importantă parte a SUA nepeninsulare, numită acum Sud-Vestul SUA. Cuprindea, de asemenea, zona de nord a Mt.Shasta, de-a lungul coastei de Vest şi chiar o parte a Columbiei Britanice.
Telos înseamnă „Comunicarea cu Spiritul”, „Unitatea cu Duhul”sau „ Înţelegere cu Duhul.”

Proiectul iniţial prevedea ca oraşul să poată găzdui maxim de 200.000 de oameni. Când s-a declanşat cataclismul preconizat, din toţi lemurienii, doar 25.000 au ajuns în Telos, reuşind să se salveze. În marea lor majoritate, supravieţuitorii erau dintre cei care trăiau în cea de a 3-a dimensiune.
Însă, până la acea dată, toate înregistrările şi documentele selectate din timp, se aflau deja în Telos. Se construiseră, de asemenea, şi templele, unde fuseseră depozitate.
O explicaţie a faptului că destul de puţini oameni au ajuns în Telos o poate costitui şi faptul că declanşarea tragicului eveniment s-a produs mai devreme de cât se anticipase. Iubita lor patrie, Lemuria, s-a scufundat într-o noapte. Cu toate acestea filmul scufundării arăta cum continentul a fost acoperit de valuri parcă într-o linişte resemnată. Interesant a fost că scufundarea s-a produs în condiţii meteorologice obişnuite.
În conformitate cu o transmisie dată de Lordul Himalayei, în 1959, lui Geraldine Innocenti, Flacarii Gemene El Morya, el a explicat că viziunea prezenta cum o mare parte dintre preoţii care se aflau într-o barcă, încercând să se îndepărteze de locul catastrofei, se rugau şi intonau imnuri către Dumnezeu, rămânând calmi şi la locurile lor, în timp ce valurile îi acopreau şi scufundau vasul.
Înainte ca Lemuria să se scufunde, preoţii şi preotesele din temple au fost avertizaţi asupra cataclismelor care urmau să se producă şi că se impunea ca Focul Sacru să fie transportat în Telos precum şi în alte locuri presupuse a fi sigure. Unele dintre Flăcările Sacre au fost duse în Atlantida.
Unii dintre preoţi şi preotese au preferat, chiar înainte de scufundare, să revină la casele lor pentru ca să se scufunde odată cu pământul şi cu enoriaşii pe care-i slujiseră toată viaţa. Până în ultima clipă ei au acordat ajutor celor răniţi sau iradiaţi, dovedind mult curaj şi spirit de sacrificiu. Atitudinea lor demnă şi neînfricată a ridicat moralul şi speranţa că numai trupurile lor vor fi pierdute, sufletele mergând în tărâmuri luminate şi pline de iubire. În acest fel, sacrificiul preoţilor a făcut ca starea de spirit a celor care urmau să dipară, să fie la cote ridicate până în ultima clipă, ceea ce i-a ajutat să treacă dincolo de văl împăcaţi.

Lordul la Himalayei, în "Puntea spre libertate" apărută în 1959, declară: "Mulţi membri ai preoţiei s-au plasat strategic în grupuri mici în diverse zone, s-au rugat şi au înălţat imnuri de slavă, până când apa i-a acoperit. A fost intonat mai ales cântecul cunoscut astăzi sub numele de "Auld Lang Syne".
Ideea care a stat la baza acestei acţiuni plină de curaj şi sacrificiu era că cei care urmau să-şi părăsească trupurile trebuiau să o facă fără panică şi fără să de curs unor sentimente de groază deoarece acestea ar fi produs traume puternice în corpul lor eteric şi în memoria celulară care ar fi amprentat peste veacuri sufletul şi memoria celulară a corpurilor care urmau să se nască în generaţiile viitoare. Actul eroic al acestor preoţi trebuie preţuit la adevărata sa valoare ezoterică, noi trebuind să înţelegem grija deosebită a celor care s-au sacrificat de dragul generaţiilor viitoare. Se spune că instrumentiştii şi corurile au cântat până când gura li s-a umplut cu apă.
Cerul ultimei nopţi, când lumea dormea profund, era plin de stele şi în aer plutea o linişte parcă nefirească. Lemuria se scufunda cu demnitate!

"Auld Lang Syne" a fost ultimul cantec auzit vreodată pe pământul Lemurei. În epoca modernă, în diverse versiuni, acest cântec plin de istorie şi de tragism din existenţa omenirii, a fost reactualizat, prin intermediul poporului irlandez, şi făcut să răsune din nou pe planetă. Cuvinte profunde şi profetice au fost aşezate pe această melodie.
Cântecul este auzit şi în Telos, oraş despre care mulţi dintre voi nu cunosc aproape nimic. Sperăm însă că nu pentru prea mult timp.

Sursa: http://conversationswithadama.wordpress.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu