Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 martie 2011

CONŞTIENTIZAREA ŞI ACCEPTAREA


De la Lord Adama  

(February 2011)

Redăm mai jos aprecierile făcute de lord Adama asupra schimbărilor care au acum loc pe Pământ.
Adama: Noi, cei din Telos, trăim într-un climat creat în totalitate prin munca noastră. Din acest motiv schimbările care au acum loc în sistemul planetar pot fi mai uşor controlate de către noi. Cu toate acestea, multe se modifică faţă de ceea ce cunoşteam, şi aceasta impune ca şi noi să ne adaptăm rapid.
Eu sunt lodul Adama, la dispoziţia dumneavoastră.
Chiar de la începutul anului 2011 s-au produs mari schimbări pe planetă şi în fiecare fiinţă umană.
Da, şi noi, cei din Telos, suntem afectaţi de schimbarile planetare, dar într-un mod diferit. Punctul crucial al problemei este toţi suntem în schimbare şi trebuie să avem capacitatea de a încorpora din mers modificările din sistem. Ascensiunea noastră este cumva mai uşoară dat fiind faptul că realităţile noastre şi fiinţa noastră îndeplinesc exigenţele celei de a 5-a dimensiuni.

Aceia dintre voi care vă dovediţi înteresaţi de ceea ce se întâmplă din punct de vedere ezoteric, cei care căutaţi să absorbiţi cât mai multe informaţii legate de procesul schimbării planetare, sunteţi fiinţe trezite şi angajate pe drumul ascensiunii voastre împreună cu planeta Pământ, aflată şi ea în plin proces de transformare.
Există printre voi şi foarte mulţi care fie nu s-au trezit, fie trec în plan secundar, sau ignoră total, ceea ce se întâmplă, considerând că problema nu-i implică şi pe ei. Mai mult chiar, ei îşi afişează ostentativ ignoranţa fiind gata oricând să privească cu superioritate pe cei care se apleacă asupra fenomenului actual. Preocupările lor pur lumeşti, materialiste îi împiedică să vadă că tăvâlugul vine şi peste ei. Ei vor fi cei mai afectaţi în modul cel mai dur de toate aceste schimbări şi aceasta deoarece nu par a se îngriji de creşterea vibraţiei fiinţei lor şi, implicit, de ridicarea nivelului lor de conştiinţă.

Acceptarea. Ce înseamnă acceptarea în acest moment? Modificările nemaiîntâlnite în manifestarea vremii, exprimarea dură a unor tipuri de intemperii şi calamităţi, îi îngrijorează profund pe mulţi oameni de la suprafaţă. Schimbările care se produc în magnetismul planetei, au loc şi în interiorul fiecărei fiinţe. Tot ceea ce ar trebui să faceţi este să acceptaţi că evenimentele la care suntem martori fac parte dintr-un plan divin şi au rostul de a ajuta la accelerarea evoluţiei planetei şi sistemului său planetar. Iar acesta nu este un motiv de panică ci de bucurie.

Acceptaţi şi permiteţi schimbarea polarităţii voastre şi înţelegeţi-o pe cea a planetei, căreia trebuie să vă adaptaţi din mers. Părăsirea dualităţii înseamnă apropierea de unicitate, adică de natura voastră întrinsecă cu care aţi fost înzestraţi de la început. Gradul vostru de conştientizare se modifică şi devine tot mai cuprinzător. Extinderea conştientizării face ca să apară saltul în conştiinţă. Acest salt se armonizează cu schimbarea polarităţii fiinţei care sunteţi şi aceasta va face ca lumea , indivizii, să aibă involuntar o atitudine din ce în ce mai apropiată unii faţă de alţii, o mai mare înţelegere şi o creştere a compasiunii. Lumea va realiza până la urmă că toţi aparţinem lui UNU şi suntem aceeaşi grandioasă fiinţă multiplicată la infinit din dorinţa şi iubirea UNUCULUI, a Creatorului. Sentimentul apropierii va creşte în fiecare dintre voi şi vă va fi imposibil să vedeţi în interlocutorul vostru un adversar, un duşman.

Activarea din ianuarie ne-a făcut apţi să primim acea vibraţie a Luminii care să ne fortifice fiinţa pentru a putea asista cu înţelegere şi calm la modificările „intempestive” ale vremii, la unele pierderi materiale care sunt în programul lunilor viitoare. Aceste energii ne-au îmbărbătat, ne-au făcut mai curajoşi şi mai dispuşi la acceptare. Va fi evident că aceia care au acumulat mai puţin sau de loc din aceste spectre ale luminii divine, vor fi cei mai traumatizaţi, cei mai nefericiţi şi cei mai afectaţi psihic şi material.

Ziua de 11 feb.2011 a fost data unei imense iniţieri în înţelegerea energiei lui UNU.
De ce această zi? Deoarece este aspectul numerologic 11:11 şi, în fiecare lună, la acestă dată, vom mai face un pas important spre divinitatea din fiecare dintre noi şi, implicit, spre divinitatea fiecăruia, ca părţi componente ale lui UNU.

Vă rugăm să credeţi că meritaţi să fiţi prezenţi în aceste vremuri minunate, de grandioasă creaţie, căci, la nivel conştient sau nu, aţi depus eforturi ca să vă calificaţi pentru a fi martori ai acestei perioade.

Eu sunt Lord Adama, Marele Preot al Telosului.

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu