Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 3 februarie 2011

PĂMÂNTUL ÎNTERIOR ŞI SOARELE DIN INTERIORUL PĂMÂNTULUI.


Saluntra King (actual)
(31 January 2011; Channeler: Soluntra King)          

Pământul Interior are douăzeci şi cinci de dimensiuni şi în fiecare există viaţă şi creaţie. Vibraţia lor depăşeşte frecvenţa luminii iar umanitatea din interior se află la nivelul dimensiunii a 5-a.
Trupurile noastre vor vibra în curând pe cea de a 5-a dimensiune, dacă nu cumva se va adopta chiar matricea dimensiunii a 7-a. Aceasta va însemna că vom putea pătrunde mai uşor şi în lumile interioare ale Pământului unde vom  cunoaşte aspectele multidimensionale ale acestor lumi, aspecte care ne-au fost până acum nu numai inaccesibile dar nici măcar credibile, ca existenţialitate.

Vălurile frecvenţiale s-au subţiat considerabil în ultimii ani şi nu mai este decât o chestiune de timp pentru a le înlătura definitiv pentru a intra în contact direct cu lumile din aceste planuri.
Multe dintre fiinţele care trăiesc acolo au trăit la suprafaţă în civilizaţiile antice, cum ar fi UM (Evul Mediu ?)
Atunci când Pământul se afla în dimensiuni superioare, lumi de o frumuseţe desăvârşită au fost create în interiorul planetei. 
Există locuri pe Pământ adevărate porţi de intrare în Pământul Interior, cele mai celebre fiind: Mt. Shasta din California, Courthouse Rock la Sedona din Arizona, Polul Nord (intrare filmată şi de către Amiralul Byrd, după al doilea război mondial). Fiinţele din Pământul Interior sunt de o veselie contagioasă, luminate fiind de razele Soarelui Înterior.

In anul 2001, cînd mă aflam în Sedona, fiinţe din Interiorul Pământului m-au contactat şi mi-ai spus: "Noi, cei din Pământul Interior vrem să vorbim cu tine pentru a ne adresa omenirii de la suprafaţă. Prea mult timp voi nu aţi ştiut sau nu aţi crezut în existenţa noastră. Multe dintre guvernele voastre cunosc adevărul dar au făcut tot ceea ce a depins de ele pentru ca lumea să nu audă sau să creadă că noi existăm. Ei au considerat că aflarea adevărului ar pune în pericol propria lor existenţă şi dominaţie. Aceasta deoarece contactul cu noi ar fi accelerat creşterea conştiinţei celor de la suprafaţă, ar fi schimbat concepţia asupra morţii corpului fizic şi ar fi crescut mult durata de viaţă a indivizilor.
În ochii voştri noi suntem nemuritori, frecvenţa noastră de vibraţie este mult mai înaltă, iar celulele corpului nostru sunt făcute şi încărcate cu multă lumină, nepermiţând instalarea sentimentelor de teamă, vinovăţie, anxietate sau mânie, care nu pot exista decât la frecvenţe joase, precum cele în care încă se mai află majoritatea oamenilor de la suprafaţă.
Emoţiile joase ţin fiinţa captivă în planurile inferioare, dominate de ură, neciste, egoisme etc. Viaţa voastră, deşi iluzorie, este percepută ca o realitate de care nu puteţi scăpa.

Adevărul este că noi ne întâlnim cu voi dar în planul astral, acolo unde veniţi doar în spirit (când trupul fizic doarme) pentru a vă curăţa de încărcăturile nocive adunate peste zi. 

În lumea noastră nu există poluare, nu există îmbulzeală (căci nu ne înmulţim precum o faceţi voi, ca iepurii). Fiecare individ de la noi este coştient de ceea ce face, şi el face tot ceea ce este bine pentu colectivitatea în care trăieşte, şi nimic împotriva ei.
Când se decide naşterea unui copil, acesta este un act al totalei iubiri şi acea fiinţă va fi considerată un dar divin, un dar preţios, nu o pacoste, încă o gură de hrănit, un accident nefericit sau un aranjament care să aducă avantaje materiale, aşa cum se gândeşte în lumea voastră.

Naşterile hazardate, rezultate din lipsa planingului familial, pot atinge în anumite locuri punctul critic de suportabilitate, care este determinat de bogăţia materială şi spirituală a acelei zone, de forţa de muncă disponibilă, de densitatea populaţiei şi de alte criterii, care, la noi sunt judicios analizate.
Densitatea mare a populaţiei în anumite zone distruge natura prin poluare şi jaf, viciază moral şi fizic mediul ambiant.
Din cauza lipsei condiţiilor optime de trai şi neajunsurilor de tot felul, mamele pot aduce pe lume copii infirmi sau cu diverse dizabilităţi. Lipsa condiţiilor suficiente de existenţă deformează conştiinţele, înmulţeşte viciile, crima, jaful, minciuna etc.
Toate acestea apasă greu asupra societăţii în care din ce în ce mai puţini sunt cei care făuresc bunuri materiale şi spirituale. Calea pe care merge o asemenea societate nu poate duce decât la distrugerea ei.

Lumile vor începe cât de curând să se contacteze şi să se cunoască, porţile către lumea interioară a planetei vor fi identificate şi utilizate în ambele sensuri, iar razele Soarelui Înterior îi vor ilumina pe veniţii de la suprafaţă, ceea ce va face să le crească foarte mult conştiinţa şi frecvenţa de vibraţie.

Mama Pământ este o entitate individuală având toate însuşirile unei fiinţe vii, cu necesităţi, simţuri şi personalitate proprie, ca oricare altă fiinţă inteligentă din Univers. (Nota C.M.: la adresa http://ascensiuneaspiritului.blogspot.com este postată, în serial, cartea „Pământul şi Luna” scrisă de Jakob Lorber sub dictarea lui Dumnezeu, carte în care problema identităţii Pământului este tratată pe larg; articolele sunt intitulate „Pământul-a treia planetă de la Soare”).
Mama Gaia v-a primit şi v-a crescut cu dragoste pe fiecare dintre voi, deşi, din păcate, mulţi dintre voi aţi atentat, din ignoranţă sau dorinţă de imbogăţire materială, asupra sănătaţii ei.

Starea deplorabilă a planetei a determinat-o să ceară sprijin de la Dumnezeu pentru a-şi reface sănătatea şi a trece la o dimensiune superioară, unde domneşte numai IUBIREA. Cei care vor ajunge în planurile superioare, vor înţelege mai bine cum trebuie să se poarte cu planeta care le este mamă iubitoare şi cămin.
Soluntra King

Aşa dar, noi suntem aici, în această perioadă crucială, în care fiecare dintre voi trebuie să ia o decizie care să-l înscrie pe calea pe care va merge în  viitor.                                              
Suntem aici pentru a vă ajuta în acest proces, încântaţi că, în sfârşit, mulţi dintre voi v-aţi trezit, o mare parte o fac acum şi doar puţini vor prefera să rămână pe loc.  
Vă vom arăta cum puteţi accesa aceste lumi superioare şi vă vom povesti cum alte aspecte ale voastre co-există în lumi paralele.

Sursa: http://www.evenstarcreations.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu