Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 10 iulie 2010

ALINIAMENTUL GALACTIC DIN 2012


Comunicare de la SALEM

(9 July 2010, channeler Diandra)

Întrebare: Apropierea de Alinierea Galactică din 2012, va provoca schimbări importante în viaţa noastră, în următorii 2-5 ani ?

Salem: Răspunsul meu va fi o întrebare pentru tine: ce îşi doreşte umanitatea să creeze în această perioadă ?

Această dată ar puntea să nu însemne absolut nimic. Evenimentul acesta ar putea rămâne doar un eveniment cosmic interesant, fără consecinţe remarcabile asupra umanităţii, dar tot aşa de bine, s-ar putea să fie un moment cu consecinţe profunde. Important este deci cum se va raporta umanitatea la acest eveniment rar, cum se va implica ea afectiv şi ce cale va adopta pentru evoluţia sa spirituală, în această scurtă perioadă de timp rămasă până la producerea alinierii. Singurul instrument care ar putea conduce omenirea la dezintegrare este FRICA. Dacă o asemenea atitudine va fi adoptată şi asemenea sentimente vor domina lumea, vă veţi apropia de dezastru. Dimpotrivă, dacă sentimentele de speranţă şi de optimism, de onestitate şi compasiune, vor deveni prioritare, dacă umanitatea va înţelege să folosească această rarisimă ocazie pentru saltul său spre dimensiuni superioare, atunci, 2012 va fi anul INALTARII fiinţei umane pe trepte superioare de existenţă.

Este interesant să reamintim că, dintotdeauna, omul a privit spre stele încercând să lege ceea ce se întâmplă pe Pământ cu ceea ce vede pe cer. Deşi, în corp fizic, omul nu a ajuns pe stele, mereu şi-a dorit să o facă, pentru a înţelege ce se afla acolo. Omul şi-a conservat observaţiile în calendare, coroborând mereu producerea evenimentelor celeste cu influenţa acestora asupra vieţii de pe planetă..

Am să te întreb: crezi că ciclicitatea planetelor, în mişcarea lor orbitală, a avut sau are influenţă asupra stării fizice, psihice şi mentale a omului? Poziţia lor, la un moment dat, poate avea influenţă asupra sentimentelor, dispoziţiei, stării de sănătate a fiinţei umane? Ei bine, puterea credinţei în aceste determinări a creat legătura între om şi univers. Această credinţă a interdependenţei om-univers, a căpătat putere şi consistenţă. Ea aparţine sistemului lui UNU şi ţine toată creaţia într-un gigantic mănunchi al energiilor şi voinţei Creatorului.

Dar, să revenim la întrebarea legată de alinierea planetelor, din 2012. Nu ştim ce va însemna aceasta în mod practic. Ceea ce cunoaştem este că cu cât veţi fi mai pregăţi pentru acest eveniment, cu cât veţi fi mai vindecaţi şi mai plini de putere, cu cât la ceasul producerii evenimentelor veţi fi mai plini de IUBIRE, mai lipsiţi de încrâncenare şi de frică, cu atât beneficiile vor fi mai mari, mai îmbucurătoare, pentru umanitate, deoarece aceste caracteristici vă vor alinia, vă vor sincroniza cu universul. Sincronizându-vă cu aliniarea generală, veţi fi organic legaţi de TOTUL şi nu veţi mai putea fi singularizaţi de sistem. Să ştiţi că, deşi spusă într-un mod mai sofisticat, aceasta revine la ceva foarte simplu: urmăriţi ca prin tot ceea ce faceţi, gândiţi sau spuneţi să vă creşteţi frecvenţa de vibraţie. Creşterea frecvenţei de vibraţie se obţine prin: atitudine pozitivă, lipsa fricii, onestitate, compasiune şi IUBIRE NECONDITIONATA, faţă de întreaga creaţie.

Din păcate, ego-ul uman îndeamnă mereu la contrariu. Orice creştere a vibraţiei inseamnă îndepărtarea de planurile joasei frecvenţe (3D, de ex.) care reprezintă zona de existenţă a ego-ului.

Ego-ul îndeamnă la violenţă, la separare, la invidie, încrâncenare şi ură, minciună, cupiditate şi acumularea de cât mai multe bogăţii materiale. Ego-ul înţelege şi ştie că în dimensiunile înalte nu poate supravieţui, şi asta îl face să NU abandoneze lupta, pentru a nu fi dezintegrat. Este atât de simplu de înţeles! Mintea şi ego-ul sunt instrumente ale corpului fizic şi ele dispar odată cu moartea acestui corp.

Aşadar, ego-ul şi mintea nu trebuie condamnate pentru atitudinea lor retrogradă, deoarece ele luptă pentru supravieţuire, pentru amânarea momentului producerii morţii corpului fizic.

Voi trebuie să vă amintiţi că NU SUNTEŢI CORPUL FIZIC, VOI SUNTEŢI NEMURITORI! Corpul vostru fizic este doar un vehicul necesar pentru a ca voi să aveţi o existenţă temporară pe Pământ (sau pe orice altă planetă cu existenţa în 3D), unde v-aţi propus să aveţi nişte experienţe. Această incursiune este însă destul de scurtă, şi, după ce o încheiaţi, vă veţi abandona vehiculul şi veţi reveni acolo unde redeveniţi complet conştienţi, pentru a vă alege o altă destinaţie unde să vă îmbogăţiţi experienţa.

Omenirea vindecată va trăi într-o lume a păcii, îndestulării şi iubirii.

Întreb pe fiecare dintre voi: care îţi este decizia? Doreşti să continui să evoluiezi, să vrei, ca viitorul să-ţi asigure pacea, fericirea şi iubirea? Sau vrei să rămâi acolo unde te afli acum, pentru a te confrunta în continuare cu lupta pentru existenţă, cu lupta dintre oameni, cu suferinţa şi cu sărăcia?

Răspunsul îl dă fiecare, în conformitate cu liberul său arbitru. Nu are importanţă ce vor face ceilalţi.

Pentru tine, important este ceea ce faci tu. Nu ai responsabilitatea nimănui, decât pe a ta. Tu nu trebuie să cari bagajele nimănui ! Dar, dacă eşti solicitat, ajută, în măsura în care nu-ţi compromiţi propria-ţi evoluţie.

Salem

SURSA: www.inwardjourney.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu