Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 8 martie 2010

CENTRII DE FORTA AI ROMANIEI


Chakra 1 Muladhara – muntii Parang- Petrosani
Reprezinta: - conexiunea noastra cu credintele familiale traditionale - temelia sanatatii emotionale si mentale
Fricile de baza: - spaime legate de supravietuirea fizica,,
- frica de a fi abandonat de grup / familie
- pierderea echilibrului fizic.
Puteri fundamentale:
- identitate tribala/ familiala,
- coeziune si cod tribal al onoarei,
- sprijin si loialitate.
Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- coloana vertebrala,
- rect,
- picioare,
- oase,
- sistem imunitar.
Bolile care sunt activate aici sunt bolile psihice generate de disfunctiile familiale (sindromul personalitatii multiple, tulburari obsesiv agresive, depresie, alcoolism)
Adevar sacru: TOATE, UNA SUNT!
Chakra 2 Swadisthana- Simleul Silvaniei- Salaj- Dacidava
Reprezinta:
- chakra parteneriatului sau a relatiilor,
- puterea de alegere.
Frici de baza :
– frica de a pierde controlul,
- frica de a fi controlat de cineva prin dependenta, viol, tradare,
- pierderea financiara,
- abandonul din partea partenerului principal sau colegilor de profesie,
Puteri fundamentale:
- capacitatea si puterea de a supravietui financiar si fizic pe propriile puteri si de a ne apara si proteja
- instinctul “ lupta si fugi”,
- capacitatea de a risca,
- capacitatea de a ne reveni dupa o pierdere ( membru de familie, partener, proprietati, serviciu, pierdere financiara),
- puterea de a ne revolta si reface viata,
- abilitatea de a lua decizii personale sau profesionale.
Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- organe sexuale,
- intestin gros,
- vertebrele de jos,
- pelvis, zona soldurilor,
- vezica urinara.
Bolile care isi au originea in acest centru energetic sunt activate de frica de a pierde controlul
Adevar sacru: ONORATI-VA UNII PE ALTII !
Chakra 3 Manipura – Polovragi- Tg. Jiu
Reprezinta:
- puterea personala in relatie cu lumea exterioara,
- ne sprijina in procesul individualizarii, al formarii sinelui.
Frici de baza:
- frica de respingere,
- frica de a nu parea ridicol,
- frica de a iti indeplini responsabilitatile,
- fricile legate de aspectul fizic- obezitate, chelire, imbatranire,
- frica ca altii ne vor descoperi secretele noastre,
Puteri fundamentale
- auto-apreciere,
- respect de sine si autodisciplina,
- ambitie si capacitatea de a genera actiune si a face fata unei crize,
- curajul de a risca,
- generozitatea, moralitatea si taria de caracter.
Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- stomac, pancreas,
- suprarenale, partea superioara a intestinelor,
- vezica biliara si ficat,
- mijlocul coloanei vertebrale.
Boala care isi are originea aici este activata de probleme legate de responsabilitatea fata de sine, autoapreciere, frica de respingere si o supersensibilitate la critica.
Adevar sacru: CINSTESTE-TE/ ONOREAZA-TE PE TINE INSUTI !
Chakra 4 Anahata- muntii Rarau- Campulung Moldovenesc
Reprezinta:
- puterea emotionala,
- ajuta la dezvoltarea noastra emotionala,
- incorporeaza lectia spirituala care ne invata cum sa actionam din iubire si compasiune si sa recunoastem ca cea mai puternica energie pe care o avem este iubirea.
Frici de baza:
- frica de singuratate,
- de angajament, de a –ti urma inima,
- incapacitatea de a te proteja emotional,
- frica de slabiciuni emotionale si de tradare,
(pierderea energiei de aici da nastere la gelozie, amaraciune, furie, ura si incapacitate de a-i ierta pe altii cat si pe sine)
Puteri fundamentale:
- iubire, iertare, compasiune,
- devotament,
- inspiratie,
- speranta si incredere,
- capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii.
Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- inima si sistemul circulator,
- coastele,
- sanii,
- glanda timus,
- plamanii,
- umerii, bratele, mainile, diafragma.
Bolile ce isi au originea aici sunt cele cardiace si pulmonare si sunt provocate de dureri emotionale, de nevoia nostra de a sti de ce lucrurile s-au intamplat in felul in care s-au intamplat si din incapacitatea de a elibera dorinta de judecata umana auto-determinata.
Adevar sacru: IUBIREA ESTE PUTEREA DIVINA !
Chakra 5 Vishudda- Sarmisegetuza
Reprezinta:
- puterea vointei,
- incredintarea vointii proprii vointei lui Dumnezeu,
- uniunea completa cu vointa divina,
Frici de baza:
- frica de a nu avea autoritatea sau puterea de a alege in propria viata,
- pierderea controlului cand e vorba de raspunsul nostru la lucrurile importante: bani, putere, controlul emotional al unei persoane asupra bunastarii noastre,
- frica in fata vointei Divine.
Puteri fundamentale:
- increderea,
- cunosterea de sine si autoritatea personala,
- capacitatea de a lua decizi,

Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- gat, glanda tiroida, trahee, esofag,
- paratiroidele,
- hipotalamusul,
- vertebrele cervicale,
- gura, maxilare si dinti.
Toate imbolnavirile au legatura cu chakra 5 pentru ca alegerea este implicata in orice amanunt al vietii nostre si prin urmare in orice boala!
Adevar sacru: PREDAREA VOINTEI PERSONALE VOINTEI DIVINE !
Chakra 6 Ajna- Capidava ( intre Harsova si Cernavoda)
Reprezinta:
- puterea mintii,
– capacitatile mentale si de rationament si de aptitudine psihologica de a ne evalua convingerile si atitudinile,
– centru spiritual in care interactiunea dintre minte si suflet poate conducela perceptie intuitiva si intelepciune,
– puterea de a face deosebirea intre gandurile motivate de putere si cele motivate de frica si de iluzie,
- “gandul” este inainte de “forma” , iar creatia incepe in dimensiunea energetica—ne atrage atentia sa devenim constienti de ceea ce cream!
Frici de baza:
- lipsa dorintei de a privi inlauntrul si de a-ti dezgropa fricile,
- frica de adevar atunci cand ratiunea este incetosata,
- frica de o judecata realista exprimata,
- frica de a te baza pe un sfat din exterior,
- frica de disciplina,
- frica de partea intunecata a sinelui si de atributele acestuia.
Puteri fundamentale:
- capacitati si abilitati intelectuale,
- evaluarea cunoasterii constiente si a celei inconstiente,
- primirea inspiratiei,
- generarea marilor acte de creativitate si inteligenta rational- emotional intuitiva.
conexiuni energetice cu corpul fizic:
- creier si sistem nervos,
- glandele pituitara si pineala,
- ochii, urechile, nasul.
Adevar sacru: CAUTA NUMAI ADEVARUL!
Chakra 7 Sahasrara- manastirea Sambata de Sus
Reprezinta:
- racordarea la divinitate,
- chakra rugaciunii,
- “ contul nostru din banca indurarii” depozitul pentru energia stransa prin gandurile si actiunile noastre bune sau prin actele de credinta si rugaciune.
Frici de baza:
- frica de “ noapte intunecata a sufletului”,
- frica legata de abandonul spiritual, de pierderea identitatii si a conexiunilor cu viata si cu oamenii din jurul nostru.
Puteri fundamentale:
- credinta in prezenta Divinului si tot ceea ce reprezinta credinta in viata noastra- ghidarea interioara, intelegerea vindecarii si un anumit tip de incredere care eclipseaza fricile omenesti obisnuite; devotiunea
Conexiuni energetice cu corpul fizic:
- forta care hraneste corpul, mintea si spiritul,
- sistem nervos central,
- sistem mescular,
- tegument.
Adevar sacru: TRAIESTE IN MOMENTUL PREZENT!
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu